vineri

19 aprilie, 2024

7 aprilie, 2021

Nicio persoană condamnată nu va mai merge la închisoare în lipsa motivării deciziei definitive de condamnare, a stabilit miercuri Curtea Constituțională. Actualele prevederi impun un termen de 30 de zile pentru motivarea unei decizii, dar s-a ajuns la situații în care sentințele au fost motivate și după un an.

Curtea Constituţională a stabilit că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept la data pronunțării acesteia.


Conform CCR, redactarea motivării ulterior deciziei de condamnare lipseşte persoana repectivă de „garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil”.

CCR a admis, cu majoritate de voturi, o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale mai multe articole din Codul de procedură penală. E vorba de:

dispozițiile art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) și ale art. 406 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, care încalcă atât prevederile art.1 alin. (3), art.21 alin. (1)-(3) și art.124 alin.(1) din Constituție, cât și prevederile art.5 paragraful 1 și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

dispozițiile art.400 alin.(1) și ale art.405 alin.(3) din Codul de procedură penală, care aduc atingere prevederilor art.23 alin.(11) din Legea fundamentală.


„Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești penale (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză lipsește persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive, anterior motivării în fapt și în drept a acesteia, este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept”, arată CCR, citată de Mediafax.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: