11 februarie, 2021

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna decembrie 2020 a fost de 5.906 lei, cu 341 lei sau 6,1% mai mult decât în luna precedentă. Câştigul salarial mediu nominal net a crescut tot cu 6,1%, până la 3.620 lei. Sumă echivalentă cu 743 euro la cursul din luna ianuarie 2021, în care s-au încasat banii.

După ajustarea cu nivelul preţurilor (54,9% din nivelul mediu european), rezultă o putere de cumpărare în euro a salariului mediu de 1.353 de euro (sumă echivalentă pentru achiziția de mărfuri și servicii la preţurile medii din UE). Este cea mai  mare valoare atinsă vreodată și cu 80 de euro în plus față de aceeași lună a anului anterior.

Salariul real de referinţă (puterea de cumpărare raportată la cea din octombrie 1990, ultima înaintea liberalizării preţurilor) a urcat cu 13,2 puncte procentuale comparativ cu luna anterioară, până la 242,3%. De reținut, potrivit metodologiei INS, sumele luate în calcul au inclus șomajul tehnic, achitat conform prevederilor legale pentru perioada de criză.


Pe fondul unei inflații anuale reduse semnificativ sub centrul intervalului țintit de BNR (2,06% în decembrie 2020), puterea de cumpărare a salariului faţă de aceeaşi lună a anului anterior a urcat la +6,2%, cu mai bine de zece procente peste evoluția rezultatului economic anticipat oficial (tot în termeni reali) pentru anul trecut (-4,4%).

De reținut, majorarea câștigurilor salariale rămâne în contrast cu scăderea productivității muncii în industrie, reper macroeconomic esențial. Scăderea s-a manifestat deja ÎNAINTE de pandemie (-1,3% pe întreg anul 2019) iar impactul Covid a dus acest indicator la -33,6% în aprilie și -26,1% în mai. Deși a revenit pe plus începând cu luna august (+2,5%), media pe primele 11 luni din 2020 a fost de -6%.


Discrepanța dintre avansul veniturilor salariale (la care s-a adăugat majorarea cu 14% în termeni nominali a pensiilor, adică +11,7% în termeni reali) și revenirea producției de mărfuri mai lentă decât se anticipa s-a tradus în majorarea deficitului comercial, care a urcat la 18,4 miliarde euro sau 8,5% din PIB estimat pentru 2020.

Sănătatea – cea mai mare creștere a salariilor

Pe domenii de activitate, cea mai mare creştere de salarii faţă de aceeaşi lună a anului precedent s-a consemnat (absolut normal în condițiile crizei Covid) pe segmentul de sănătate și asistență socială (+15,4% nominal și +13,1% în termeni reali). Podiumul a fost completat de telecomunicații (+12,8%, respectiv +10,5%) și sectorul de cercetare-dezvoltare (+10,1%, respectiv +7,8%).

Au urmat, în topul majorărilor pe luna decembrie, furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă (+9,7% nominal) și industria prelucrătoare (+9,3%), situate deasupra intermedierilor financiare plus asigurări (+9%). Puterea de cumpărare a avansat doar cu valori cuprinse între 1% și 1,5% în cazul salariaților din industria extractivă, transport și depozitare și tranzacții imobiliare.

Celelalte sectoare bugetare s-au poziționat sub media pe economie, cu învățământul mai aproape de aceasta (+4,6% ca putere de cumpărare) și, fapt notabil, cu un semnal important venit din partea administrației publice, care a trecut în ultima parte a clasamentului (+2,8% în termeni reali, dar în creștere față de luna precedentă).

Astfel, în pofida pandemiei, puterea de cumpărare a salariilor plătite în aproape toate sectoarele de activitate a crescut semnificativ iar ecartul a ajuns pe final de an, în medie, la circa zece procente în raport cu scăderea PIB. Excepția notabilă o constituie HoReCa, aflată într-un declin pronunțat (-12,6% nominal și -14,4% în termeni reali).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: