Atât cât le permit urgențele de ultimă oră (de tip Belarus), liderii UE dezbat marți viitorul sistemelor de decarbonare ale blocului comunitar, pentru a stabili reperele pachetului de reforme pe care Comisia Europeană le va prezenta în iulie.
Finanțarea decarbonării este una dintre mize.
Dezbaterile au loc în condițiile în care noua țintă de reducere a emisiilor, stabilită la -55% față de 1990 până în 2030 (în creștere de la -40%), se confruntă cu realitățile, respectiv interesele diferite ale țărilor membre.
În joc sunt:
- reformarea pieței permiselor / certificatelor de emisii de gaze de seră și modul în care se încurajează astfel investiții în tranziția la tehnologiile verzi;
- descurajarea relocării industriilor în zone economice cu regimuri de mediu laxe, respectiv a exporturilor de mărfuri care vin din acestea, inclusiv prin așa numita taxă pe carbon;
- standardele mai severe de emisii în transport și în încălzirea imobilelor;
- tranziția de la resursele fosile de energie;
(Citiți și: „Complicațiile taxei pe CO2 la granițele UE: tentația companiilor de a reloca activitatea în state cu legislație mai laxă”)
Toate acestea au nevoie de aprobarea unanimă a celor 27 de țări membre.
Cel mai probabil, liderii țărilor UE vor cere Comisiei să mențină sistemul de stabilire a țintelor naționale de reducere a emisiilor bazat în principal pe PIB / capita, potrivit unui proiect al concluziilor summitului UE consultat de Reuters.
„Putem trăi cu ideea asta”, spune oficialul unei țări bogate din UE.
„Abordarea (aceasta) înseamnă că ambițiile mai mari (de decarbonare – n.r.) pun o povară mai mare pe țările mai sărace”, spune un oficial polonez, citat de Reuters.
Cum se plătește tranziția verde?
Miezul dezbaterii este, în fond, problema acoperirii costurilor și eforturilor pentru tranziția verde.
Oficialii mai multor țări sunt îngrijorați de presiunile suplimentare asupra comunităților cu venituri reduse. Acestea vor avea de suferit dacă anumite compensații nu vor însoți planul Comisiei de a impune costuri mai mari pentru emisiile de CO2 ale sectorului transporturilor și ale sistemelor de încălzire a imobilelor.
Cine elaborează proiectul de concluzii a propus o formulare care ar trebui să liniștească îngrijorările:
Comisia trebuie să realizeze o „examinare aprofundată” a consecințelor economice și sociale ale propunerilor sale climatice, reflectând îngrijorările unora dintre state că s-ar putea face rău cetățenilor mai săraci.
O parte a liderilor țărilor membre vor, de pildă, ca Fondul de redresare de 750 de miliarde de euro să fie însoțit și de creșteri ale altor mecanisme de finanțare.
Polonia și Cehia vor un Fond de modernizare mai mare. Este fondul bazat pe volume suplimentare de certificate de emisii pe care țările membre cu probleme mai mari de tranziție energetică să le vândă, ca să-și finanțeze proiectele de tranziție energetică verde (așa numitele mecanisme 10c și 10d).
România, de asemeni foarte dependentă de cărbune, nu poate decât să se ralieze acestor dorințe.
Sumele pe care România le așteaptă de la mecanismul 10d variază în funcție de fluxul de proiecte, care a crescut de la 6 miliarde de euro, anul trecut, la 9 miliarde de euro în prezent, potrivit diferitelor declarații ale oficialilor români.
În fine, alte țări preferă să evite detaliile și să aștepte propunerile concrete ale Comisiei, în iulie.
***
***
