vineri

19 aprilie, 2024

10 martie, 2020

Programul ”Prima Casă” devine ”O familie, o casă”, proiectul de lege în acest sens fiind votat marți de Camera Deputaților, for decizional.
Astfel, veniturile lunare ale potențialilor beneficiari au fost reduse, iar valoarea subvențiilor este mai mică.

Proiectul de lege a fost inițiat de fostul ministru al finanțelor, Eugen Teodorovici (PSD), fiind adoptat anul trecut de Senat.

Se introduce prag de venit pentru beneficiari:

  • la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei;
  • pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei.

Avansul minim este păstrat la 5% din prețul de achiziție al locuinței. Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 euro echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 euro echivalent lei.

Subvenții de dobândă:

  • reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil;
  • reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.

Amendamentele propuse de Asociația Română a Băncilor au fost respinse.

Printre amendamentele admise de parlamentari se numără cel potrivit căruia statul poate garanta 100% din credit pentru categoriile vulnerabile, pentru care se aplică o reducere de două puncte procentuale a ratei dobânzii.


De la lansarea programului în anul 2009 și până la finalul lunii decembrie 2018 au fost acordate 267.752 de garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 23,7 miliarde de lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: