16 mai, 2017

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Ioan Aurel Pop, a explicat luni că UBB ar avea nevoie de mai multe cadre didactice, în special în domeniul informaticii.

Cererea pentru aceste specializări este foarte mare, dar profesorii sunt mai puţini, pentru că instituţia nu poate să concureze la recrutare cu firmele de IT, care-i plătesc mult mai bine.

De aceea, spune Ioan Aurel Pop, este nevoie de o politică naţională pentru păstrarea în învăţământul superior a celor mai buni absolvenţi din învățământul superior.


„O ţară care nu reuşeşte acest lucru se pregăteşte pentru mediocritate”, a averizat el.„La specialitatea informatică nu avem capacitatea de a şcolariza mai mulţi studenţi din cauza lipsei cadrelor didactice, nu am voie legal să dau salarii ca să îi pot co-interesa pe cei buni să rămână în învăţământ. Categoric, ar fi nevoie de profesori şi buni, şi mulţi”, a declarat Pop, citat de Mediafax.

Pentru păstrarea unor absolvenţi ca să predea, UBB le-a oferit găzduire gratuită în spaţiile universităţii, pentru un interval de 3 – 5 ani.

Prorectorul UBB, Soos Anna, a oferit exemplul de la Facultatea de Matematică-Informatică a Universităţii, unde sunt oferite 660 de locuri, dar dacă s-ar angaja mai multe cadre didactice, numărul locurilor s-ar putea dubla.

„Nu avem suficient număr de profesori care să susţină un număr mai mare de studenţi. Cererea din partea mediului de afaceri este atât de mare, încât studenţii care absolvă studiile de licenţă şi masterat sunt absorbiţi de firmele de IT. Iar noi nu putem face diferenţa între profesorii de informatică şi alţi profesori ca să îi determinăm să rămână în învăţământ. Avem posturi scoase la concurs pentru care nu avem candidaţi”, a precizat Soos.


Ioan Aurel Pop a avertizat că întreg învăţământul va avea de suferit dacă nu va exista o politică națională pentru a-i păstra în învățământ, măcar o perioadă, pe cei mai buni absolvenți:

„Într-o ţară care îşi respectă prezentul şi se pregăteşte pentru viitor, cei mai buni absolvenţi de universităţi din toate domeniile ar trebui să fie şi dascăli, măcar o perioadă din viaţa lor, pentru a avea garanţia că pe cei tineri îi pregătim foarte bine.

E nevoie de o politică naţională de păstrare şi atragere spre învăţământ a absolvenţilor care pot fi şi profesori, astfel încât, din experienţa lor, să dea tinerilor ce au ei mai bun, pentru ca generaţiile viitoare să fie mai bine instruite.

O ţară care nu reuşeşte să îi păstreze şi în învăţământ pe cei mai buni absolvenţi, se pregăteşte pentru mediocritate. Dacă rămân în învăţământ cei slabi şi mediocri, din mâinile şi minţile lor ies absolvenţi slabi şi mediocri şi întreg învăţământul superior are de suferit. A fost o vreme în România când cei mai buni oameni rămâneau în învăţământ, măcar o perioadă”, a spus rectorul Ioan Aurel Pop.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Ii fain cum in IT salarile is cu mult peste medie si inca au reducere de impozit, in timp ce sa zicem un inginer electronist cu salar sub medie, nu are nimic

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Ii fain cum in IT salarile is cu mult peste medie si inca au reducere de impozit, in timp ce sa zicem un inginer electronist cu salar sub medie, nu are nimic

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: