De ce şi până unde trebuie să scumpim energia. Cum ne va modifica asta structura cheltuielilor

În coşul de consum al populaţiei, care stă la baza calculării inflaţiei, energia figurează cu o pondere de 9,36% din cheltuielile lunare, repartizate astfel: energia electrică 5,01%, gaze naturale 3,20% şi energie termică 1,15%. În curând, lucrurile se vor schimba foarte serios.

Diferenţele dintre noi şi Europa: unde suntem, unde avem de ajuns

Faţă de ţările europene, surprind ponderea mare a curentului electric ( unde există posibilităţi masive de scădere a consumului fizic prin înlocuirea corpurilor de iluminat şi a aparaturii electrocasnice învechite) şi ponderea redusă a energiei termice, unde se acordă în prezent subvenţii la producător foarte mari faţă de preţul de cost ( de aici şi efectul negativ pe bugetul de stat)

Majorarea preţurilor la nivel mediu european ar însemna, pentru populaţie, o creştere de circa 60% la energia electrică ( de la 0,10 euro/kWh la 0,17 euro/kWh) şi de 90% la gaze naturale ( de la 7,64 euro/gigajoule la 14,54 euro/gigajoule).

Într-o atare situaţie, cheltuielile cu energia s-ar detaşa pe primul loc în cheltuielile de consum, loc pe care îl împarte acum cu carnea şi produsele din carne.

Cum se pune problema cu preţul energiei pentru industrie

Influenţa ar fi semnificativ mai redusă în cazul industriei: o creştere de 10% la electricitate ( de la 0,09 euro/kWh la 0,10 euro/kWh) şi de 35% la gaze naturale (de la 6,19 euro/gigajoule la 8,44 euro/gigajoule).

La energia termică se aşteaptă o majorare medie de 60%, dar cu foarte mari variaţii de la o localitate la alta, după cum a reuşit fiecare să îşi asigure producţia locală şi după reţeaua rămasă în folosinţă.

De ce în Europa populaţia plăteşte mai mult decât plăteşte industria. Cum e la nemţi

De principiu, trebuie observat că preţurile la toate resursele energetice vor fi clar mai ridicate pentru populaţie decât pentru industrie, după model european. Există două explicaţii:

• Prima este tehnică şi ţine de costurile de distribuţie mai ridicate şi de consumul mult mai redus şi, mai ales, neuniform în cazul populaţiei.
• A doua este economico-socială. O competitivitate sporită a producţiei prin costuri mai mici cu energia creează şi locurile de muncă pe baza cărora se pot achita facturi, fie ele şi mai ridicate. Altminteri, oricât de scăzute ar fi preţurile, tot nu vor exista locuri de muncă, competitivita şi, implicit, veniturile din care să fie acoperite facturile gospodăriei.

De exemplu, germanii plătesc acasă cu 100% mai mult pe energia electrică şi cu 50% mai mult gazele, faţă de industrie.

Danezii plătesc triplu curentul şi dublu la gaze faţă de industrie, pentru a avea locuri de muncă.

Diferenţierea de preţuri este în curs, pe la 20% – 30% – 40% la cehi, slovaci, polonezi, unguri,baltici şi chiar bulgari.

Noi românii suntem ultimii rămaşi cu marota egalităţii preţurilor, deşi am trecut la un mic decalaj de 10% – 20%, altminteri firesc fie şi numai prin discountul de volum consumat de o întreprindere faţă de o locuinţă.

Principiul după care funcţionăm acum: cine consumă mai mult este şi subvenţionat mai mult

Oarecum paradoxal, majorarea preţurilor la energie ar trebui să aibă nu doar un efect de creştere generală a preţurilor, dar şi unul invers, de presiune în sensul reducerii lor la celelalte produse (alimentare, nealimentare altele decât energia şi servicii) prin scăderea venitului disponibil după achitarea facturilor lunare.

Cert este că reaşezarea pe destinaţii a banilor din buzunarul populaţiei se va face fie că vrem sau nu, tocmai pentru a nu mai susţine prin impozite şi taxe excesive un sector energetic nu tocmai performant şi un consum nediferenţiat pe categorii de consumatori.

În prezent, cine consumă mai mult este şi subvenţionat mai mult, deşi poate nu ar avea nevoie şi nici nu este stimulat să reducă din consum prin achiziţia unor aparate mai performante. Pentru cei realmente nevoiaşi, ar trebui, însă, să existe şi o limită fizică de consum. Altfel, am putea ajunge să subvenţionăm „fără număr” persoane fără venituri oficial declarate, dar mari consumatoare de energie din motive obscure.

Situaţia la zi

România şi-a luat angajamentul să alinieze preţurile la practica europeană iar acest lucru va fi transpus în practică în următorii doi – trei ani, sub ameninţarea procedurii de infringement. Modalitatea în care se face majorarea preţurilor este lăsată la discreţia guvernului.

Acordarea subvenţiilor la consumator se va face diferenţiat, foarte probabil în funcţie de venituri, dar rezultatul de ansamblu trebuie să se înscrie în ecartul european. Cu cât se va merge pe scutirea la plată a unor categorii definite drept defavorizate mai largi, cu atât preţul achitat de nedefavorizaţi va tinde să fie mai ridicat, pentru a afecta mai puţin resursele bugetare.