Pentru prima dată din 2008 încoace, lista de medicamente compensate a fost adusă la zi și completată cu noi substanțe.
Impactul bugetar al introducerii noii liste este estimat pentru anul în curs la o sumă între 500 şi 700 de milioane de lei, care va fi acoperită integral din taxa clawback, conform declarațiilor ministrului de resort, Eugen Nicolăescu, aflat la confluența celor două segmente ale Executivului direct implicate, adică în curs de trecere de la Sănătate la Finanțe.
(Citiți și: ”Exclusivitate / Document: Toate modificările din Sănătate care intră în vigoare de la 1 aprilie. Pacienții, medicii, asigurările, sistemul”)
Concret, Ministerul Sănătății a analizat 167 de cereri depuse pentru intrarea pe lista de compensate, a admis 130 dintre ele și a respins 31 de dosare, dintre care unul nu a fost evalaut ca fiind incomplet.
Din cele 130 de molecule admise pe noua listă, 120 vor fi prescrise utilizându-se protocoale specifice, cu caracter obligatoriu.
Cele mai multe molecule şi indicaţii terapeutice nou intrate pe lista de medicamente compensate sunt destinate tratamentelor pentru cancer (inclusiv leucemii), diabet, boli reumatice, prevenirea accidentelor vasculare (anticoagulante) şi hepatite virale. De asemenea, lista conţine, printre altele, medicamente pentru insuficienţă cardiacă cronică, boli rare, Parkinson, epilepsie, osteoporoză, tratamente post-transplant (în cazul respingerii grefei) şi episoade depresive majore.
Practic, statul va trebui să acomodeze în banii alocați pentru medicamente în general o sumă suplimentară de circa 150 milioane euro, ceva mai mult de 0,1% din PIB. Recurgerea la resursele din taxa claw-back (aplicată producătorilor de medicamente pe profitul rezultat din vânzările efectuate peste plafonul stabilit), Nu rezolvă golul care va apărea pe partea medicamentelor aflate și anterior pe lista de compensare.
Realitatea este că, pentru a putea acoperi tratamentele mai rare (dar mai scumpe) necesare în cazurile grave, statul ar trebui să aplice o politică nepopulară. Aceea de restrângere a sprijinului pentru situațiile comune, care nu prezintă un risc major dar privesc cea mai mare parte a populației și consumului de medicamente.
Paradoxal, aici se întâlnesc numeroase situații în care consumul de medicamente se face preponderent pe segmentul de medicamente originale, mai scumpe de câteva ori decât cele generice. Dată fiind puterea de cumpărare relativ redusă a românilor , normal ar fi să recurgă, la fel ca și la alimente sau băutură, la variantele mai ieftine de medicamente.
Dar, spre deosebire de mîncare sau băutură, care nu sunt subvenționate de stat nici cu 50% și nici cu 90%, românii cu venituri reduse preferă să achiziționeze medicamente mai scumpe, deoarece apreciază că beneficiile justifică efortul financiar suplimentar. Făcut în proporție majoritară de către contribuabilii aflați în activitate și cu venituri peste medie. Care nu cumpără medicamente la preț compensat ci doar ocazional, la prețul de piață.
Să luăm un exemplu edificator, fără a nominaliza, din motive lesne de înțeles, nici rețeaua de farmacii și nici medicamentul, altminteri foarte uzual și consumat ani de zile în cazul unei afecțiuni cronice : Varianta originală (a producătorului care a cercetat a descoperit și a testat molecula cu efect terapeutic în urmă cu un număr de ani) costă aproape exact de trei ori mai mult decât varianta generică.
Din punct de vedere strict tehnic, nu poate fi argumentată utilitatea superioară a originalului dar, la fel ca la orice marfă, intervine prestigiul producătorului și încrederea mai mare în calitatea fabricației. Acestea nu fac dublu în raport cu valoarea de bază dar, dacă statul acoperă cea mai mare parte a diferenței prin compensare, atunci, pentru un spor de câțiva lei pe flacon, până și cei mai nevoiași dintre români cumpără variantele mai scumpe ale medicamentului.
Este și motivul pentru care varianta generică cu prețul minim de vânzare și cu același efect terapeutic nu este de găsit în toată rețeaua de farmacii la care făceam referire.
O farmacistă ne-a dezvăluit două elemente foarte importante care completează peisajul vânzărilor de medicamente. Primul, atunci când a existat în depozit, pur și simplu, produsul de bază s-a vândut foarte greu.
Al doilea, există produse extrem de asemănătoare care nu pot fi substituite celor precrise deoarece nu conțin exact și la virgulă aceleași substanțe active. Produsul original în cauză are una dintre cele două substanțe active cu virgulă cinci în coada concentrației. Prin urmare, un alt medicament cu una dintre substanțele active absolut identică și cu a doua fără vigulă cinci în coadă nu poate fi vândut în locul celui care costă de trei ori mai mult.
Economiile potențiale pentru găsirea unei soluții specifice strict pentru acest caz ar putea aduce economii de milioane de euro la bugetul statului. Problema este că nu se poate merge pe proceduri generale și pe abordări globale ci pe bază de bun-simț și de la caz la caz, pentru prescrierea fiecărui medicament în parte. Ceea ce, desigur, nu se justifică pentru orice medicament, dar se poate justifica pentru cele aflate în topul vânzărilor și, implicit al efortului bugetar.
Obținerea a milioane de euro economie într-un caz bine ales ori câteva zeci de asemenea cazuri ar putea aduce economii semnificative și disponibiliza banii realmente necesari. Nu pentru o calitate discutabil mai bună în tratamente fără riscuri majore,ci pentru a putea acoperi nevoile presante ale unor oameni cărora fără sprijin în timp util li se scurtează viața.
Există o singură problemă : Dacă faci ceva pentru un producător reputat de medicamente ești foarte bine remunerat. Dacă faci ceva pentru nevoile reale ale comunității, în cel mai bun caz nu te plătește nimeni. În cel mai rău caz riști să fii dat în judecată pentru lezarea intereselor unei firme private sau să nu mai fii reales de majoritatea consumatorilor de medicamente, suficient de sănătoși î,cât să nu le pese cei realmente bonavi.
