23 octombrie, 2017

Mutarea contribuţiilor de la angajator la salariat, în forma anunţată de Executiv, ar avea un efect relativ minor asupra încasărilor şi salariilor, din punct de vedere al celor care se conformează la plată şi acum, presupunând că firmele vor păstra intacte costurile salariale la acelaşi nivel, redirecţionând doar banii, fără a fi obligate expres în acest sens.

Efectul practic ar consta în deplasarea a circa opt procente din taxele aplicate de stat dinspre impozitul pe venitul personal în cea mai mare parte a lor către impozitul pe munca salariată. Ceea ce, în principiu, ar simplifica prelevarea banilor şi ar veni să confirme un lucru de bun simţ elementar: de fapt, toate taxele derivă din munca angajatului, pentru că în absenţa lui angajatorul nu ar plăti nimic şi nici nu ar avea din ce rezultat să plătească.

Există, însă, motive practice pentru a împărţi aceste contribuţii puse pe muncă între salariat şi angajator, ca mijloc de politică economică aplicat în TOATE statele europene. Mai precis, partea ce revine angajatorului ar putea beneficia de anumite reduceri la taxare, dacă acesta preia o parte din serviciile oferite de stat.

Matematica schimbării


Cea mai importantă modificare în cazul transferului contribuţiilor constă în schimbarea sumei de bani în raport cu care se face impozitarea. Prin mutarea integrală a taxelor în seama angajatului, referinţa creşte de la 100% la 121,5% sau chiar 122,75% ( cel puţin) dacă angajatorul este de bună credinţă şi nu profită de schimbarea modalităţii de taxare pentru a-şi mai scădea costurile.

Astfel, exprimările procentuale de tipul scăderii nivelului contribuţiilor de la 39,25% la 35%, vehiculate în mass-media, suferă de pe urma schimbării reperului de raportare. Fără de care, procentajele menţionate, deşi adevărate, nu permit o comparaţie corectă şi sunt chiar de natură a induce în eroare auditoriul.

Deoarece raportarea se face la un reper situat la 121,5% faţă de cel iniţial ( corespunzător actualei modalităţi de taxare), cei 35% din 121,5% ar deveni 42,5% dacă este să-i punem alături,în condiţii corecte de comparabilitate, cu cei 39,25% din prezent. Ceea ce corespunde, pentru a nu ne pierde în multe şi cifre virgule, cu un spor de 3,25% raportat la brut şi de aproximativ opt procente al încasărilor statului pe salarii.

DE CE 121,5% : 100% actualul salariu brut + 15,8% CAS angajator + 5,2% CASS angajator + 0,5% contribuţie şomaj angajator = 121,5% raportat la actualul salariu brut


Moment în care, sindicatele vor sări ca arse, sesizând corect faptul că, şi dacă angajatorul păstrează costurile salariale, din moment ce Fiscul ia mai mult, va rămâne mai puţin la dispoziţia salariatului. Este şi motivul pentru care reducerea impozitului pe venitul salarial este OBLIGATORIE şi a fost făcută de la 16% la 10%.

Dar, astfel, apare o întrebare-cheie:

Reducerea impozitului pe venit compensează reducerea sumei rămase pentru impozitare, astfel încât salariatul să ia aceiaşi bani „în mână” ( reiterăm că am luat în calcul un angajator de maximă bună credinţă) ? Răspunsul este DA, apare un spor ceva mai mare de 2% din salariul brut luat ca referinţă de facto, deoarece este menţionat clar în contractul de muncă.

Concret, ca să nu ne pierdem în meandrele deducerilor regresiv aplicate între 1.500 de lei şi 3.000 de lei după numărul persoanelor aflate în întreţinere ( 300 de lei, apoi 400 de lei la 1 persoană etc., dar nu vă speriaţi, că nu intrăm în amănunte), e mai simplu să vedem că de la circa 13,4% din salariul brut actual ( cel din contractul de muncă) impozit pe venit la cei care nu beneficiază de nicio deducere personală (16% din 83,5%), se trece la 7,9% ( 10% din 121,5% – 42,5%, dacă vă uitaţi mai sus la semnificaţia cifrelor menţionate).

DE CE 83,5% : 100% actualul salariu brut – 10,5% CAS angajat – 5,5% CASS angajat – 0,5% contribuţie şomaj angajat = 83,5% raportat la actualul salariu brut

Aşadar, se pierd cam trei procente şi un sfert pe partea de taxare a salariului propriu-zis dar se câştigă cinci procente şi jumătate pe partea de impozitare a veniturilor din salarii. Rămâne de neînţeles ce era greu de explicat şi de priceput în această privinţă, cu excepţia cazului că a fost făcut şi perpetuat un melanj greu digerabil între salarii şi sporururile permanente.

Se va pune, în schimb, o problemă esenţială: se reduce de la 16% la 10% impozitul pe salarii sau impozitul pe venit ? Adică se reduce cota UNICĂ de impozitare sau se va lucra cu două cote, de 10% pe salarii şi 16% în rest ? De pildă, impozitul pe dobânzile bancare ( deja real negative, altminteri) se va reduce şi el de la 16% ( unde a fost trimis la mijlocul lui 2010, pe vremea crizei, şi „uitat” acolo) la 10% ?

Taxa de solidaritate

Şi, dacă aţi avut răbdare să citiţi până aici, pentru a vă face o idee despre o chestiune destul de încâlcită oricum prin modalitatea contabilă de taxare aplicată şi modificată să nu mai priceapă nimeni nimic, vă oferim spre deliciu şi câteva consideraţii privind taxa de solidaritate de 2%. Care, de fapt, nu reprezintă altceva decât reunirea sub un singur nume ( nu tocmai inspirat) a unor taxe între 1,25% şi 1,95%.

DE CE 1,25% – 1,95%: 0,25% fond angajator plată salarii firme în insolvenţă + 0,85% fond angajator plată concedii medicale + 0,15% – 0,85% fond angajator plată accidente muncă

Desigur, iar se pune problema 2% din ce ? Pentru că 2% din 121,5% devine 2,43%. Deşi mai corect ar fi să luăm, în acest caz 122,75% din actualul brut prin adăugarea celor cel puţin 1,25% menţionaţi mai sus. Din nou, prespunând că angajatorul păstrează în costul cu munca şi acele contribuţii care îi reveneau în exclusivitate şi o include corespunzător în noul brut.

Astfel, partea ce revine statului la impozitarea salariilor urcă la 43% (35% din 122,75%) raportat la actualul brut din cartea de muncă, respectiv o majorare de 9,5% faţă de cele 39,25% din prezent. Dar pe noi, salariaţii, ne interesează schimbarea beneficiului de la impozitarea cu 10% în loc de 16%.

Acesta devine cam 6,7% ( după scăderea din cele 13,4% actuale a celor 7,7% rezultate din aplicarea impozitului de 10% pe diferenţa între 122,75% şi noua impozitare făcută de stat cu 45,4%). Rezultat, că asta ne interesează, se va reduce uşor beneficiul nostru net undeva spre două procente şi un sfert de la două procente şi jumătate. Cert este că vor rămâne în plus peste 2% la net dacă angajatorul este corect, ceea ce poate constitui şi un criteriu de verificare.

Miza, între penal şi liberal

De fapt, poanta transferului de contribuţii, nu este, aşa cum se putea crede majorarea veniturilor statului, care pierde la impozitarea veniturilor ce câştigă la impozitarea salariilor ci faptul că îi va putea trimite în penal pe patroni şi pentru partea pe care ei o întârziau la plată din varii motive, cum, de altfel, putea face până acum, doar pentru partea ce revenea angajatului.

Miza constă în speranţa că va creşte gradul de conformare la plată, mai de voie mai de nevoie şi, pe această cale se vor majora încasările statului dintr-o sursă sigură şi constantă de alimentare, cu beneficiul electoral de a trâmbiţa reducerea impozitelor (să vedem care, în afară de cel pe salarii).

Dar şi cu riscurile de tulburări sociale deja declanşate mai degrabă din neînţelegerea (firească) a unor socoteli mai complicate, în care teama de necunoscut se combină nefast cu destabilizarea temporară a mediului de afaceri. Plus dezarmarea statului, dovedit ca slab administrator şi în domeniul social, într-o eventuală politică de liberalizare a beneficiilor oferite direct de angajator propriilor angajaţi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: