O analiză publicată de Eurostat a plasat România pe ultimul loc în UE la cheltuielile pe locuitor pentru prevenție în sănătate, cu doar 8 euro în anul 2018 (alături de Slovacia).
Deasupra noastră, Bulgaria și Grecia au înregistrat un nivel aproape dublu (17 euro/loc.) deși au fost foarte departe de media UE (82 euro), DE ZECE ORI MAI MARE DECÂT LA NOI.
Pentru referință, menționăm că la polul opus s-au situat Suedia (165 euro), Germania (148 euro) și Olanda (146 euro).
Statele nordice care au înțeles că banii dați la timp nu sunt cheltuiți inutil ci asigură economii ulterioare în sistemul sanitar și, mai ales, permit o creștere substanțială a speranței de viață SĂNĂTOASĂ, nu generalizarea unei bătrâneți grevate de afecțiuni.
Desigur, aici intervine, dincolo de posibilitățile materiale date de nivelul PIB/locuitor ( pe baza căruia ar fi trebuit să avem un decalaj de 1 la 3, chiar și exprimat în euro, și nu de 1 la 10), mentalitatea socială și educația populației. Exemplu elocvent, Franța, fruntașă la speranța de viață și la cheltuielile sanitare aferente, se află sub media UE la sumele alocate pentru prevenție dar este campioană la ponderea veniturilor bugetare în PIB, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit.
(Citiți și: ”Matematica pandemiei: Costul sănătății vs. costul bolii. Studiu de caz – SUA în criza Covid-19”)
Eurostat a mai publicat un grafic în care figurăm pe locul 5 din coadă la ponderea cheltuielilor pentru prevenție din total, cu un procentaj de 1,4%. Adică de puțin peste Grecia, Cipru, Malta ( toate cu 1,3%) și Slovacia (0,8%). Procentaj pe care îl avem la jumătate din media UE (2,8%) și departe de verii noștri italieni (4,4%).
De aici rezultă că avem din start un nivel foarte redus al banilor alocați în total pentru sănătate raportat la PIB, din care mai suntem codași și la prevenția bolilor, spre deosebire de Italia. Care, dacă tot nu excelează la taxarea contribuabuabililor pentru sănătate, măcar s-a gândit că ar fi mai util să aloce din acei bani o parte relativ însemnată pentru ptrevenție
Ideea investițiilor în depistarea timpurie a bolilor și găsirea din timp a unor metode pentru limitarea riscurilor, îndeosebi în cazul bolilor cronice, relativ ușor de observat și de gestionat pentru a nu ajunge la forme grave, este cu mult mai avantajoasă pe termen lung decât ajungerea la spital atunci „când nu se mai poate”, cu costuri mari pentru sistem și de vieți omenești.
Așadar, dacă ar fi să dăm o utilizare inteligentă creșterii nivelului de trai din ultimii ani, trecerea în sănătate de la o abordare reactivă la una proactivă, pentru creșterea speranței de viață și a calității vieții, ar fi cea mai bună variantă. Mai ales că aici avem cele mai mari perspective de progres, tocmai prin nivelul relativ scăzut de plecare.
Urmărește-ne pe Google News
