vineri

20 mai, 2022

Darea în plată = jocul cu banii altora

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

11 februarie, 2016

mp21Problema de principiu a dării în plată constă în faptul că echivalează cu un joc pe banii altora. Joc periculos prin implicațiile imediate ale inundării pieței cu imobile devalorizate dar, mai ales, prin consecințele asupra stabilității economice. Asta ca să nu mai vorbim despre mesajul care se va insera în softul pe baza căruia funcționează societatea.

Cei care beneficiază de sumele împrumutate vor să ia cât mai mulți bani cât mai repede și să plătească cât mai puțini bani cât mai târziu. Băncile care intermediază circuitul financiar al economiilor plasate în depozite și le concentrează în plasamente pentru achiziționarea de case, au interes să miște sume cât mai mari, cu dobânzi cât mai consistente, cu același efort.

Dar, la finalul acestui circuit, în care unii utilizează banii care le prisosesc temporar altora, trebuie să se regăsească în bănci tot bani. Pentru a fi restituiți celor care i-au adus, pe baza de încredere și de speranța unui câștig în termeni reali. Câștig care ar fi echivalentul unei bonificații pentru amânarea consumului în beneficiul altora, care încă nu au câștigat banii care le sunt necesari.


Cum s-ar spune, în condiții stabile, am avea de-a face cu o situație în care toată lumea câștigă. Cei care, din varii motive, trebuie să consume fără să aibă banii, cei care au banii dar nu au nevoie să-i cheltuie pe moment și cei care au ca obiect de activitate trecerea sumelor în siguranță din buzunarul unora în buzunarul altora.

În cazul concret al sectorului imobiliar, activitatea din construcții profită de o cerere sporită și asigură locuri de muncă, plătește taxe către stat și antrenează pe orizontală alte activități. După care și noile case trebuie dotate cu instalații, mobilate etc. Familiile se pot întemeia mai ușor, natalitatea va crește, PIB-ul potențial va urca, rata de dependență se va îmbunătăți etc.

Atunci când începe să devină nesigur angajamentul de plată al celor care beneficiază de bani, în baza angajamentului că își vor achita obligațiile pe baza câștigurilor viitoare, apar problemele. Ei vor invoca clauzele abuzive, modul în care le-a fost vândut produsul financiar ( argumente juridico-capitaliste) dar și faptul că au fost nevoiți să apeleze la împrumuturi ( argument comunisto-sentimental ).

Fără face farmacie, situația simplificată de la noi stă cam așa :


1 milion de cetățeni au luat bani de la 10 milioane de cetățeni via 40 de bănci comerciale, iar 100.000 dintre ei nu mai au cum sau nu le mai convine să plătească ratele.Nu spune nimeni că nu au motive obiective, precum evoluția cursul de schimb al valutei în care au luat creditul, pierderea locului de muncă, modificarea dobânzilor etc.

Problema e cine plătește paguba potențială creată de neplată.

Cum ar putea băncile să-și deturneze obiectul de activitate către acela de agenție imobiliară și cu ce costuri. Și, mai ales, cum să nu fie tentate să arunce pisica peste gardul depunătorilor, care se pot trezi la finele perioadei în care au depus banii cu sume mai mici în termeni reali, eventual achitate prin intrevenția salvatoare a unui fond de garantare.

Nici situația celor 900.000 de buni platnici nu e tocmai în regulă pentru așa se creează hazardul moral. De fapt, ei susțin tot sistemul. Fără ca ei să achite ”ceas” ratele nu ar fi posibilă șicanarea băncilor ( altminteri nu tocmai nevinovate, pe alocuri) și inflamarea mediului economic. Asta în beneficiul unei minorități care întâmpină probleme și în beneficiul unora (se știu ei care) care au sesizat o oportunitate de a scoate profit din necazul celor cu adevărat necăjiți.

Mai departe, dincolo de găselnițele de moment, de deciziile uneori bizare ale justiției, mai nou atotștiutoare în ale economiei, și de goana după tot felul de chichițe croite pe tiparul ”scapă cine poate”, societatea se dezintegrează iar încrederea în buna funcționare a sistemului financiar scade. Cui îi folosește asta ?

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Cel mai bine ar fi să ne reamintim de unde am plecat și unde trebuie să ajungem pentru a vedea pădurea de dincolo de copacii preferați sau nu. Am plecat de la economiile unora și trebuie să ajungem înapoi la ele, asta primează la nivel social. Siguranța că nu muncim și nu acumulăm degeaba. Nu prezumția că bani de la alții `om lua, ce-o fi o fi și când i-om da `om mai vedea.

If you can’t do the time, don’t do the crime”, cum s-ar spune în filmele americane. E frumos și e bine să ai un sistem financiar stabil, care permite să trăiești mai bine ( cu mult) înainte de a fi demonstrat că ai cu ce să plătești. Dar, tot ca-n filmele americane, trebuie să fie clar că băncile ( așa cum sunt ele) nu sunt decât intermediari care lucrează cu “other people’s money”.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. Este incredibil cum ziua este prezentata drept noapte si noaptea zi, atunci cand e vorba de darea in plata.
    Ca sa nu o lungim, darea in plata are urmatoarele efecte:
    1. Obliga bancile sa evalueze corect imobilele la vanzare. Cu actuala lege, bancii nu ii pasa ca dadea imprumut 100000E pt o garsoniera care facea in realitate doar 50000E. Ei plasau imprumutul, luau dobanzi si implicit bonusuri pt realizarea „targete”-lor de vanzari si aveau zero risc. Asta in timp ce proprietarul, destul de rapid, descoperea povara unui imprumut umflat artificial.
    2. Evita situatia in care bancile, in goana dupa lichiditati , vand apartamentele executate pe nimica toata (uneori in cardasie cu cei care le cumpara la licitatie), urmand a continua sa il hartuiasca pe debitor. Practic prin actuala lege bancii ii este indiferent la ce pret valorifica bunurile urmarite. Ca tot vorbeam de hazard moral.
    3. In niciun caz darea in plata nu este o solutie la care proprietarul sa recurga cu inima usoara:
    – a dat avans
    – a platit ratele un nr de ani, rate care initial nu reprezinta decat costul capitalului si nu returnarea principalului,
    deci va fi principalul pierzator al aranjamentului. In plus daca apartamentul este corect evaluat, banca isi va lua toti banii oricum (plus ce a luat deja de la fostul proprietar), in timp ce pt proprietar banii dati sunt buni dati, pentru practic nimic.
    4. Si da, in caz de criza imobiliara grava cand valoarea imobilelor se va injumatati, banca trebuie sa aiba si ea partea sa de risc. Atunci cand imprumutul e dat NIMENI (nici banca si nici clientul) nu anticipeaza o cadere de piata, asa incat daca aceasta se intampla nu e corect ca TOT riscul sa fie numai pe client.

    Pe scurt „darea in plata” rezolva exact problema de care articolul de mai sus se plange „hazardul moral”.
    B

    1. Precizarile mi se par corecte.
      Este de neinteles de ce este nevoie de tiganeala asta, mai ales ca nu suntem unicii in lume cu asemenea situatii.
      Rezolvarea data de altii:
      “Daca cineva nu mai poti plati ratele la banca, declara faliment personal si casa este scoasa la licitatie publica. In cadrul licitatiei, baca care detine creditul este deja considerata ca participa cu valoarea creditului. Daca casa se vinde cu mai mult decit datoria la banca, banca isi ia partea ei, iar fostul proprietar ramine cu diferenta. Daca nimeni nu ofera mai mult decit valoarea creditului, banca ramine cu suma obtinuta.”
      Probabil ca tiganeala se datoreaza, vorba autorului: „unora (se știu ei care) care au sesizat o oportunitate de a scoate profit din necazul celor cu adevărat necăjiți.” N-ar fi situatie unica! Scumpa noastra tara-i condusa doar spre a fi jefuita!

      1. Fara sa para ca elogiez pe cineva, aceasta este cea mai realista solutie pe care am auzit-o pana acum. Nu numai ca este simpla dar si corecta deoarece riscul nu ramane total pe client ci se imparte cum este normal in orice tranzactie. In situatia de pana acum tot riscul si-l asuma clientul, chiar si cand banca are pierderile ei, pentru a echilibra balanta creste comisioanele sau introduce altele noi.

  2. Culmea ironiei este ca articolul al carui autor vrea sa promoveze interesul bancilor se intituleaza chiar asa: „Darea în plată – jocul pe banii altora”. Cinism sau inconstienta?

    Pai ce fac bancile de cateva decenii bune, nu se joaca pe banii altora? Nu-si dau bancherii salarii si prime exorbitante pe banii altora? Nu-si motiveaza ei functionarii prin salarii si bonificatii in functie de numarul de fraieri pe care i-au pacalit, adica pe banii acestora?

    Criza de credibilitate a intregului sistem bancar, fara precedent in istoria capitalismului este cauzata exact de acest joc,”pe banii altora”, dar pe care il joca BANCILE.

    Situatia „în care toată lumea câștigă”, descrisa de dl. Marin Pana astfel: „Cei care, din varii motive, trebuie să consume fără să aibă banii, cei care au banii dar nu au nevoie să-i cheltuie pe moment și cei care au ca obiect de activitate trecerea sumelor în siguranță din buzunarul unora în buzunarul altora” este o situatie ideala, care nu a existat niciodata, ea tine de „capitalismul utopic”, despre care nu vorbeste nimeni (simetric cu socialismul utopic, pe care il condamna toata lumea). In realitate, bancile (proprietari, actionari, manageri si angajati) si-au luat intotdeauna partea leului din aceasta activitate – „trecerea sumelor din buzunarul unora în buzunarul altora” -, dar niciodata partea adjudecata de banci nu a fost atat de mare. Iata de ce toti analistii seriosi care au cautat cauzele crizei actuale au vorbit, intr-o forma sau alta, despre LACOMIE si EGOISM – altfel spus, despre IRESPONSABILITATE.

    Pe cine v-ati gasit sa aparati, domnule Paun?!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

4 răspunsuri

  1. Este incredibil cum ziua este prezentata drept noapte si noaptea zi, atunci cand e vorba de darea in plata.
    Ca sa nu o lungim, darea in plata are urmatoarele efecte:
    1. Obliga bancile sa evalueze corect imobilele la vanzare. Cu actuala lege, bancii nu ii pasa ca dadea imprumut 100000E pt o garsoniera care facea in realitate doar 50000E. Ei plasau imprumutul, luau dobanzi si implicit bonusuri pt realizarea „targete”-lor de vanzari si aveau zero risc. Asta in timp ce proprietarul, destul de rapid, descoperea povara unui imprumut umflat artificial.
    2. Evita situatia in care bancile, in goana dupa lichiditati , vand apartamentele executate pe nimica toata (uneori in cardasie cu cei care le cumpara la licitatie), urmand a continua sa il hartuiasca pe debitor. Practic prin actuala lege bancii ii este indiferent la ce pret valorifica bunurile urmarite. Ca tot vorbeam de hazard moral.
    3. In niciun caz darea in plata nu este o solutie la care proprietarul sa recurga cu inima usoara:
    – a dat avans
    – a platit ratele un nr de ani, rate care initial nu reprezinta decat costul capitalului si nu returnarea principalului,
    deci va fi principalul pierzator al aranjamentului. In plus daca apartamentul este corect evaluat, banca isi va lua toti banii oricum (plus ce a luat deja de la fostul proprietar), in timp ce pt proprietar banii dati sunt buni dati, pentru practic nimic.
    4. Si da, in caz de criza imobiliara grava cand valoarea imobilelor se va injumatati, banca trebuie sa aiba si ea partea sa de risc. Atunci cand imprumutul e dat NIMENI (nici banca si nici clientul) nu anticipeaza o cadere de piata, asa incat daca aceasta se intampla nu e corect ca TOT riscul sa fie numai pe client.

    Pe scurt „darea in plata” rezolva exact problema de care articolul de mai sus se plange „hazardul moral”.
    B

    1. Precizarile mi se par corecte.
      Este de neinteles de ce este nevoie de tiganeala asta, mai ales ca nu suntem unicii in lume cu asemenea situatii.
      Rezolvarea data de altii:
      “Daca cineva nu mai poti plati ratele la banca, declara faliment personal si casa este scoasa la licitatie publica. In cadrul licitatiei, baca care detine creditul este deja considerata ca participa cu valoarea creditului. Daca casa se vinde cu mai mult decit datoria la banca, banca isi ia partea ei, iar fostul proprietar ramine cu diferenta. Daca nimeni nu ofera mai mult decit valoarea creditului, banca ramine cu suma obtinuta.”
      Probabil ca tiganeala se datoreaza, vorba autorului: „unora (se știu ei care) care au sesizat o oportunitate de a scoate profit din necazul celor cu adevărat necăjiți.” N-ar fi situatie unica! Scumpa noastra tara-i condusa doar spre a fi jefuita!

      1. Fara sa para ca elogiez pe cineva, aceasta este cea mai realista solutie pe care am auzit-o pana acum. Nu numai ca este simpla dar si corecta deoarece riscul nu ramane total pe client ci se imparte cum este normal in orice tranzactie. In situatia de pana acum tot riscul si-l asuma clientul, chiar si cand banca are pierderile ei, pentru a echilibra balanta creste comisioanele sau introduce altele noi.

  2. Culmea ironiei este ca articolul al carui autor vrea sa promoveze interesul bancilor se intituleaza chiar asa: „Darea în plată – jocul pe banii altora”. Cinism sau inconstienta?

    Pai ce fac bancile de cateva decenii bune, nu se joaca pe banii altora? Nu-si dau bancherii salarii si prime exorbitante pe banii altora? Nu-si motiveaza ei functionarii prin salarii si bonificatii in functie de numarul de fraieri pe care i-au pacalit, adica pe banii acestora?

    Criza de credibilitate a intregului sistem bancar, fara precedent in istoria capitalismului este cauzata exact de acest joc,”pe banii altora”, dar pe care il joca BANCILE.

    Situatia „în care toată lumea câștigă”, descrisa de dl. Marin Pana astfel: „Cei care, din varii motive, trebuie să consume fără să aibă banii, cei care au banii dar nu au nevoie să-i cheltuie pe moment și cei care au ca obiect de activitate trecerea sumelor în siguranță din buzunarul unora în buzunarul altora” este o situatie ideala, care nu a existat niciodata, ea tine de „capitalismul utopic”, despre care nu vorbeste nimeni (simetric cu socialismul utopic, pe care il condamna toata lumea). In realitate, bancile (proprietari, actionari, manageri si angajati) si-au luat intotdeauna partea leului din aceasta activitate – „trecerea sumelor din buzunarul unora în buzunarul altora” -, dar niciodata partea adjudecata de banci nu a fost atat de mare. Iata de ce toti analistii seriosi care au cautat cauzele crizei actuale au vorbit, intr-o forma sau alta, despre LACOMIE si EGOISM – altfel spus, despre IRESPONSABILITATE.

    Pe cine v-ati gasit sa aparati, domnule Paun?!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Andrew Kenningham (foto), economist-şef pentru Europa la Capital Economics, explică într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum va reseta războiul obiectivele şi strategiile de dezvoltare pe care UE le bătuse...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: