Criza din zona euro (UM) se acutizeaza. Este tot mai in atentie acum Spania, care intra in alta categorie prin dimensiunea economiei; la ea se vede mai bine ingemanarea crizei datoriilor suverane cu cea a sectorului bancar, cu indatorarea sectorului neguvernamental.
Desi au fost sustinute de guvern direct si indirect (vezi si preluarea Bankia) situatia celor mai multe banci spaniole devine tot mai dificila in conditiile unei consolidari fiscale ce adanceste recesiunea; au loc miscari de lichiditati ce ilustreaza aversiunea fata de risc si fragmentarea sistemului bancar in zona euro pe aliniamentul performantei economice si perceptiei de catre piete. Exista un pericol mare ca lichiditati sa plece masiv din economiile periferice catre altele, cu bonitate superioara; din Grecia s-a intamplat deja, acum se simte si in Spania
Integrarea financiara este atat de profunda in zona euro, in Uniune in general, incat gestionarea crizei reclama masuri care sa previna o “fuga” a lichidatilor ce nu ar mai putea fi stapanita. Este motivul pentru care Comisia Europeana si Banca Central Europeana vorbesc despre posibilitatea ca Facilitatea pentru Stabilitate Financiara (EFSF)/ESM sa asiste grupuri bancare ce au nevoie de capitalizare, despre nevoia instituirii unei scheme de garantare a depozitelor in zona euro, care sa depaseasca granitele nationale –si care ar face parte din mersul spre o uniune bancara.
Interventia BCE, prin imprumuturi acordate bancilor la dobanzi minuscule si achizitii de obligatiuni suverane sunt alte masuri utilizabile pentru a se evita scenariul cel mai rau.
Trebuie mentionat in acest context ca emisiuni de euro-obligatiuni nu sunt inca acceptate de Berlin, nici macar in formula propusa de grupul de consilieri economici ai Cancelarului (un “Debt Redemption Fund”, care ar insemna o mutializare partiala a datoriilor suverane).
Daca se va recurge la o schema de garantare colectiva a depozitelor, apare o o problema care priveste tarile ce nu fac parte din zona euro. Aversiunea fata de risc a atins cote foarte inalte si au loc miscari de lichiditati catre economiile percepute ca sigure. Aceasta stare este ilustrata de cotatiile la politele de asigurare (CDS-uri); astfel randamantele pentru bunt-urile germane pe doi ani au devenit negative.
Germania este tara cu cel mai mic risc in zona euro si plateste foarte putin, sau nimic (la obligatiuni suverane pe terme scurt). Tarile periferice suporta costul aversiunii fata de risc in crestere. In afara zonei euro, tarile care platesc putin sunt cele ce au peformanta economica solida si care nu sufera de euroizare inalta (ceea ce confera eficacitate politicii monetare); ma refer la Suedia si Danemarca.
Romania este afectata de gradul inalt de euroizare si de performanta mai slaba in schimburile externe (are deficit extern inca semnificativ). Tarile din afara zonei euro, cu economii mai vulnerabile, ar suferi mult daca miscarea lichiditatilor s-ar transforma intr-o “fuga”. In fapt, o fuga a lihiditatilor ar ameninta functionarea intregului sistem bancar european. Nici Germania nu ar putea sa-si limiteze stricaciunile in mod adecvat; leverage-ul (raportul intre capital propriu si active) este inalt in bancile germane, care au expunere mare pe celelalte tari din Uniune.
Daca o schema de garantare a depozitelor va fi aplicata, ea trebuie sa nu se limiteze la tarile din zona euro; toate statele membre ale UE ar trebui sa fie prinse in ea. Mai ales ca cele mai multe din aceste tari au semnat Tratatul Fiscal. Garantiile acordate de autoritati nationale ar trebui sa fie suplimentate de o schema colectiva. Altminteri, ar creste probabilitatea sa se produca o migratie de lichiditati din tari ce nu fac parte din zona euro (care nu ar beneficia de schema colectiva) si care sunt percepute a fi mai fragile; aceasta ar stresa enorm sistemele bancare locale.
Rezerve valutare considerabile ajuta o banca centrala sa faca fata atacurilor speculative pe moneda proprie, dar contracararea unei migratii de lichiditati induse de asimetrie in garantarea depozitelor intra intr-un alt registru de actiune. Tarile UE ce nu fac parte din zona euro se cuvine sa articuleze o pozitie comuna privind garantarea colectiva a depozitelor, care sa fie exprimata in Consiliu, la BCE si la Comisie.
Urmărește-ne pe Google News
