Voci din noua administratie republicana reproseaza Germaniei ca ar fi avantajata in relatiile comerciale internationale datorita unui nivel subevaluat al euro –care ar explica balanta sa comerciala puternic excedentara. Berlinul respunde ca nu este responsabil de nivelul euro, ca se cuvine sa fie avuta in vedere politica Bancii Centrale Europene (BCE), care are in vedere situatia din zona euro in ansamblu.
Reprosuri venite de peste Ocean nu sunt de data recenta; si oficiali ai fostei adiministratii democrate au judecat in termeni critici, in mod recurent, excedentele externe (de cont curent) mari ale Germaniei. Nu putini s-au grabit sa defineasca aceste surplusuri (ajunse la cca 8,5% din PIB in 2016) ca dovezi ale unei atitudini neo-mercantiliste; aceste surplusuri erau de altfel comparate cu cele ale Chinei, care are o economie ce exporta mult recurgand la interventii ale statului in gestionarea schimburilor economice.
Euro ajuta economia germana avand in vedere surplusurile comerciale masive, cele de cont curent in ultimul deceniu. Este de mentionat ca si zona euro inregistreaza surplusuri de cont curent –de 2-3% din PIB, in anii din urma. Cum insa economia germana este cu mare pondere in cea a zonei euro, contributia sa la surplusul de ansamblu este decisiv.
Mai este o constatare de facut: pe fondul cresterii economice firave din economia globala, al efectelor crizei financiare, tari carora le da mana, incearca sa stimuleze exporturile nete (ca motor al economiei) prin cursul de schimb; Japonia este un exemplu devenit clasic. Sunt nu putine alte tari care incearca sa foloseasca cursul de schimb ca instrument de promovare a exporturilor nete. De aceea se vorbeste despre “razboi valutar” (currency war). Si nu sunt reuniuni ale ministrilor de finante din principalele economii ale lumii unde sa nu se discute regimul ratelor de schimb.
Dar nu economia germana in sine explica nivelul si controversele legate de euro. Exista un “elefant in incapere” despre care nu se discuta suficient. Este vorba despre modul de functionare a zonei euro, care face ca ajustari ale dezechilibrelor sa se opereze precumpanitor in tarile cu deficite. Asa s-a intamplat, de pilda, dupa 2009 in Spania, Portugalia, Irlanda, etc –cu asa numite “devalorizari interne”’ (corectii in jos de salarii, venituri). Aceasta asimetrie de ajustare introduce o deviatie majora de conduita macroeconomica, care se concretizeaza in surplusuri agregate externe mari –la nivelul zonei euro. In mod normal, surplusuri externe ar trebui sa conduca la aprecieri sistematice ale ratelor de schimb si viceversa.
Daca Germania ar fi avut moneda proprie (marca germana), surplusul ei de cont curent ar fi condus la aprecieri reale majore –asa cum s-a intamplat pana la introducerea euro ca moneda comuna. Aceasta ar fi putut cauza o rata a somajului superioara celei de acum de sub 5%. Si este de comparat rata somajului in Germania cu nivele de doua cifre in economii sudice ale zonei euro –la nivelul zonei euro nivelul fiind in jur de 9%. Acest din urma nivel este cel care indica gradul de subutilizare a resurselor in zona euro si sugereaza un probabil mix de politici defectuos in conditiile date. Dar, nu exista in fapt policy mix la nivelul zonei euro, fiindca nu exista politici comune. In fond, fiecare stat are propria politica fiscala/bugetara, chiar daca exista reguli impuse de catre noul Pact de Stabilitate.
Avem deci in zona euro o economie superperformanta (Germania), puternic orientata catre export, care este sustinuta de nivelul foarte probabil subevaluat al monedei comune. Acest nivel este subevaluat si daca este judecat prin surplusul extern ale zonei euro –de peste 2,5% din PIB-ul cumulat. Dar aceeasi zona euro este puternic dezechilibrata in interior, ceea ce se vede in gradul de utilizare a factorilor de productie (capital si munca), cu mari diferente intra tari, economii.
Aceste diferente se vad si in dinamici de productivitate; Italia, Portugalia si alte state sunt exemple negative. Ne intalnim aici cu un mare clivaj de performanta, intre state cu economii competitive si state cu economii ce nu pot tine pasul in privinta castigurilor de productivitate; Asemenea diferente reclama ajustari, ce pot fi foarte dureroase.
Exista un argument ce subliniaza ca segmente mari din aparatele de productie din tarile din zona euro ar fi integrate in lanturi globale de valoare (global value chains) si ca, in consecinta, cursurile de schimb nu ar mai avea eficacitate adecvata in ajustarea de dezechilibre; este o teza discutabila cel putin pentru faptul ca pietele judeca in ultima instanta economii nationale, iar indicatorii de notare fundamentali privesc datorii publice, deficite interne si externe, tabloul macroeconomic. Fapt este ca acolo unde nu se inregistreaza castiguri de productivitate in mod sistematic ajustarile nu pot intarzia la nesfarsit. Iar a le face numai prin taieri de venituri este un proces tot mai costisitor social si politic.
Aceasta este o lectie furnizata de istoria economica in mod repetat. Si se vede si in evolutii politice pe continental european in ultimul deceniu.
Oficiali americani au motive sa judece nivelul euro in raport cu surplusul extern al zonei euro. Dar problema nu este cauzata de ce face Germania ca administrare a propriei economii, ci de modul de functionare a zonei euro, care nu induce corectii simetrice in interior –adica si pentru tarile cu surplusuri mari. Reforme structurale interne nu pot contrabalansa hibe ale functionarii zonei euro. Este o realitate constatata si de analize ale Comisiei Europene. Conteaza si eterogenitatea mare structurala dintre economiile din zona euro.
In plus, intervine divergenta de conduita de politica monetara dintre Fed (Banca Centrala a SUA) si BCE. Fed-ul intra se pare intr-un ciclu de crestere a ratelor sale de politica monetara in timp ce BCE este decisa sa mentina rate foarte mici pentru acest an si probabil si 2018. In SUA inflatia este aproape de tinta, in zona euro inflatia de baza (core inflation) este sub 1% existand si preocuparea fata de situatia economiilor periferice, unele confruntate cu mari dificultati. Intr-o economie globala in care fluxurile monetare sunt intense si in care diferentiale de randament conteaza mult o supraevaluare a dolarului american devine inevitabila, cel ptuin in perioada ce vine. Daca in SUA se va recurge si la o politica bugetara expansionista, Fed va fi suplimentar motivat sa urce ratele de politica monetara. Sa nu omitem totodata ca USD este moneda de rezerva cea mai importanta, ca traim vremuri ce favorizeaza “safe-havens”.
Pentru Romania, controversa privind relatia USD-euro trebuie pusa in relatie cu viitorul cadrului multilateral international (a se vedea abordare anuntata de Administratia Trump). Daca acest cadru se erodeaza, daca aranjamente bilaterale vor castiga teren, daca accente protectioniste vor prolifera, inclusiv in interiorul UE, si comertul extern al Romaniei ar fi afectat puternic.
P.S. Euro se va deprecia din nou puternic daca scrutinele electorale din Europa vor alimenta teama privind soarta monedei comune
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
1.Lucrurile nu sint asa complicate cum par, dar nu pot fi intelese fara prezentarea cauzelor alunecarii spre dreapta a vietii politice Vestice, care pina la urma este consecinta unei anumite stari economice, la fel ca in perioada interbelica.
UE nu este o uniune economica ci vamala, dar are restrictii de uniune economica, asupra bunei functionalitati si dezvoltari economice nationale.Unul din marii nostri economisti, le-a inventariat in totalitate – in lucrarea „Reindustrializarea Romaniei – Politici si Strategii”, 2010, pag 124 (de gasit pe NET, in format PDF, autor Liviu Voinea).In acelasi timp, UE nu dispune de tehnici, mecanisme, institutii, logistica si specialisti, care sa „inlocuiasca” lipsa „statului economic European”, cu proiecte comune ale firmelor UE din tarile dezvoltate, care sa aiba efect dezvoltator economic si industrial, in „periferia (economica a) UE”.
2.In locul unor demersuri institutionale firesti pentru o „uniune economica”, in locul unei conduceri economice-tehnocrate, UE practica o pseudoconducere generala, prin directive birocratice si strategii teoretice – nesustinute (la fel ca in Romania !) de proiecte concrete de natura economica si industriala.Drept urmare, firmele din tarile dezvoltate nu sint „angrenate” in cooperare industriala cu tarile inapoiate, desi in acestea se pot realiza conditii investitionale la fel de optime, ca in zonele in care ele investesc acum.
3.In consecinta, in lipsa de locuri de munca, populatiile din tarile inapoiate economic navalesc in tarile dezvoltate, producind haos infractional si social, consumind resurselor sociale, iar mai mult ca atit – incurajeaza statele dezvoltate sa se ocupe mai putin de educatia si calificarea propriilor cetateni, cita vreme le vin fara efort si costuri, lucratori calificati din Romania (de pilda).Odata cu asta, tarile estice furnizoare gratuite de forta de munca, devin incapabile de reconstructie economica si industriala din cauza plecarilor de neoprit.Aici se afla una din cauzele alunecarii treptate spre autoritarism ale Est-icilor.
Odata cu ei, vine in Vest si epidemia cersetoriei si infractiunilor – din rindul celor necalificati sau incapabili de a gasi locuri de munca in Romania, facind de nesuportat viata de zi cu zi in Germania sau Franta.In aceste conditii, calea unica de a „scapa” de emigranti, se dovedeste votarea extremei drepte, care promite blocarea emigratiei si expulzarea strainilor.
4.Solutia ar fi proiectele de tara de reindustrializare in tarile foste comuniste, sustinute/combinate in mod direct prin unvestitii cfirmele industriale din tarile dezvoltate ale UE, prin modul aratat la pct. b.
Viziunea conducerii UE nu depaseste insa tehnicile birocratice, directivele/strategiile, lipsind orice cercetare stiintifica economica in tarile dezvoltate, capabila sa ofere un nou „model de dezvoltare nationala”, combinat cu sustinerea unionala economica.Asa ca, ceeace prognozeaza autorul, respectiv continua erodare a monedei Euro si stagnarea generala a UE, sint de neevitat.
5. Mai mult ca atit, nici guvernul nostru actual nu pare sa aiba o viziune „dezvoltatoare industrial” si nici proiectul economic necesar – cu toate ca si-a asumat electoral si prin „programul de guvernare” REINDUSTRIALIZAREA Romaniei.
Este foarte probabil, ca la fel cum s-a intimplat in guvernarea-Ponta, oferta oficiala prin care am propus (recent) guvernului Grindeanu evaluarea si promovarea in economie unui „proiect de reindustrializare” (unitar si fezabil), sa ramina fara rezultat.
Consecinta va fi accelerarea dezintergarii industriale a tarii, urmare a lipsei dupa 2008 a investitiilor industriale straine, fara un proiectul de schimbare, care sa aduca competitivitatea economica si functionalitatea institutionala nationala, catre indicii 25 ai tarilor dezvoltate…