Daniel Dăianu / Este România altfel? - CursDeGuvernare.ro
luni

25 octombrie, 2021

Daniel Dăianu / Este România altfel?

16 decembrie, 2012

Sunt multe dezamagiri pe care tranzitia post-comunista le-a adus in raport cu asteptarile celor care au visat la o apropiere rapida de Europa democratica. De la transformari institutionale trunchiate, incomplete, la persistenta unor rezultate economice departe de standardele intalnite in societatile mature, occidentale. Am avut o evolutie in deceniile de dupa 1989 mai sinuoasa, mai complicata, fata de alte tari fost socialiste (sisteme de comanda). Pe de o parte, Romania a intrat in NATO si UE, ceea ce arata ca au fost trecute praguri cheie pentru calificarea in cele doua cluburi eminente ale lumii democratice. Pe de alta parte, exista un sentiment larg raspandit ca tara se poticneste, ca institutii slabe, coruptia ubicua, clientelismul din viata politica si inconsistenta doctrinara a partidelor confera ceva aparte capitalismului romanesc, tranzitiei interne. In fascinantul sau eseu “De ce este Romania altfel” (Humanitas, 2012) Lucian Boia face o serie de observatii, care merg adanc in istorie pentru a explica prezentul si par sa sprijine teza unui exceptionalism romanesc.

Si totusi, cat este Romania de altfel? Gandul ma poarta la o carte a lui Carmen Reinhart si Kenneth Rogoff, “Acum este altfel” (“This time is different”, Princeton, 2009), in care cei doi economisti incearca sa demonteze clisee privind exceptionalitatea crizei financiare actuale –in raport cu episoade de criza ce au presarat capitalismul de-a lungul a sute de ani. Analogia pe care o utilizez ar putea sa para fortata, dar exista, in opinia mea, un traseu cognitiv valabil; ma refer la procese ce acopera arii mai largi decat cele configurate de granite nationale. Institutii atat de slabe, forme fara fond, intalnim nu numai in Romania. America Latina este proverbiala din acest punct de vedere. In acelasi registru tipologic si mai aproape geografic putem plasa sud estul Europei. Cand intr-un faimos text Rosenstein Rodan a vorbit despre nevoia unui “Big Push” (Mare impuls) in Balcani, pentru a scoate acesta regiune din letargie economica, el a avut in vedere subdezvoltarea cronica si capcanele sale, fragilitatea institutionala locala (“Problems of Industrialization of Eastern and South-eastern Europe ”Economic Journal, 1943); a avut in vedere si ruralitatea tarilor sud est europene. Balcanii (sud estul Europei) au fost judecati nu numai prin prisma “butoiului cu pulbere”, sub presiunea imperiilor, a marilor puteri si a altor interese, de-a lungul istoriei, ci si prin starea economica si sociala inferioara a tarilor grupate sub acest generic (vezi si Mark Mazower, “The Balkans”, New York, 2000). Ca Romania, in zilele noastre, are cea mai numeroasa populatie in mediul rural si o polarizare extrema a exploatatilor agricole intre tarile UE, o agricultura premoderna in larga masura are de ce sa intrige, sa puna pe ganduri (amintesc ca Nicolas Georgescu Roegen a insistat pe “Chestiunea rurala” in examinarea economiei romanesti). Aceasta constatare este de pus in relatie cu alta privind o clasa mijlocie firava, subtiata de anii de criza acum. Dar nu cred ca aceste observatii altereaza in mod decisiv un caracter ce priveste o arie geografica mai extinsa.

Romania, cum interpretez eu datele, nu a facut nota aparte in manunchiul de tari subdezvoltate din sud estul Europei ca fizionomie si fiziologie economica si sociala. In perioada inter-belica (secolul trecut) ea s-a confruntat cu aceeasi gama de metehne structurale, institutionale; a trecut prin Marea Depresiune cu aceleasi dureri, care au accentuat, ca si in alte parti, tendinte protectioniste si alcatuiri corporatiste –dincolo de inclinatia mai ampla de bizuire pe forte proprii, vezi deviza “Prin noi insine” a liberalilor din acele vremuri, sau tezele promovate de Mihail Manoilescu privind industrializarea si rolul statului ca organizator al dezvoltarii (“Theorie du protectionnisme et du l’echange international”, Paris, 1929). Ai spune ca diavolul este in detalii si ca o analiza fina poate detecta aspecte particulare definitorii, cu forta explicativa. Si totusi, in liniile esentiale, indraznesc sa afirm ca “Romania nu era altfel”. Cat priveste perioada comunista, stalinismul tarziu nu il percep ca un produs strict autohton; il intalnim si in Albania si, este adevarat, in afara Europei. Nici nu as atribui acestui fenomen originea locala principala in metabolismul Partidului Comunist Roman, in autohtonisme culturale, ci mai degraba unui fapt: succesorul lui Gheorghiu Dej a fost Nicolae Ceausescu si nu, de pilda, Ion Gheorghe Maurer –cu cel din urma evolutia Romaniei sub comunism ar fi putut cunoaste, presupun, un traseu mai bland. Industrializarea fortata nu a fost altfel, ca mecanism de mobilizare si utilizare a resurselor, de ce s-a incercat in Bulgaria, in alte tari comuniste. Drept este insa ca plata datoriei externe in anii 80’ a fost inedita si a accentuat suferintele oamenilor (am incercat sa ilustrez fortarea exporturilor intr-o economie de comanda in “Un model de crestere oneroasa”, nr. 20, Revista Economica, 1985)


Sunt de parere ca Romania nu prezinta, in esenta, o situatie atipica in tranzitia post-comunista. Ca pentru ea si Bulgaria opereaza mecanismul de cooperare si verificare (MCV), ca instrument sui generis al UE, este un dat relevant, care nu inseamna ca probleme institutionale de baza sunt lamurite in alte state nou intrate in UE. Exista insa diferente notabile intre tari. Alina Mungiu Pippidi, Ivan Krastev si altii au analize interesante in acest sens. Cehia si Polonia aveau acreditare istorica (si culturala) pentru o tranzitie mai usoara. Slovenia si Slovacia intra, as spune, in aceeasi categorie. Ce surprinde poate este derapajul din Ungaria, nu numai economic. Una peste alta, cele mai multe tari intrate in UE in 2004 si 2007 au de surmontat decalaje economice foarte mari in conditiile in care regulile jocului nu favorizeaza pe cei slabi. Si din pacate, Romania este intre tarile cele mai inapoiate din Uniune. Piata unica nu are cum sa fie un mediu concurential egal (a level playing field, cum ar zice englezii) cand partenerii sunt inegali. De pilda, landurile estice ale Germaniei, in ciuda marilor trasferuri fiscale dupa reunificare, sunt inca departe de cele vestice ca dezvoltare economica. Sa ne gandim si la discrepante economice incredibile intre regiunea lombarda si Mezzogiorno, in Italia. Avem de-a face cu o situatie reliefata pregnant de criza financiara, a zonei euro, cand mituri au cazut, cand se vad diferente majore de performanta economica intre nordul puternic industrializat si omogen al zonei si tarile sudice.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Chiar daca sistemul comunist a disparut si in ciuda apartenentei la o uniune care isi propune sa estompeze disparitati economice mari, senzatia unui “plus ca change plus c’est la meme chose” exists. Poate de aceea Lucian Boia subliniaza ceea ce el vede ca trasaturi de sorginte veche ale spatiului romanesc. Eu cred insa ca plasarea in context international nu este mai putin importanta in a explica o stare de fapt in timp si nu cred in “dependenta de partie” (path dependency in terminologie sociologica) pe vecie. Ruperi de ritm si puncte de inflexiune exista in istoria moderna a lumii. Criza din zone euro este o trezire la realitate si de gasirea unei iesiri din impas depinde nu numai soarta proiectului european, dar si statutul Romaniei –daca va ramane o “tara de margine”, o periferie economica. A prevalat o mistica privind forta gravitationala pozitiva, transformatoare a UE asupra Romaniei; aceasta forta se simte, fara indoiala. Vedem insa ca lucrurile sunt mai complicate in desfasurare, intrucat exista structuri de rezistenta puternice, ce nu sunt automat echivalabile cu sechele comuniste, cum s-ar grabi sa spuna unii. In plus, structura sociala, veniturile scazute ale multor cetateni si dinamica demografica favorizeaza curente populiste. Si mai exista realitatea raporturilor de forta asimetrice pe pietele din UE, ce poate alimenta mefienta, frustrare fata de apartenenta la Uniune. Dar calea spre progres nu este inchisa; important este sa se apese pe butoane potrivite, sa existe o coalitie a elitelor intelectuale (cu articulare politica), asa cum a existat in anumite momente ale istoriei Romaniei.

Exista repere analitice si de politica publica care sa ghideze actiunea celor carora le pasa de ce se intampla in Romania. Modernizarea (statul de drept) poate avansa in Romania, chiar daca evolutii la un moment dat, pe anumite intervale, sunt descurajante, deconcertante. Nici necazurile prin care trece Uniunea Europeana nu sunt motive care sa imprime o nota de fatalism. Capitalismul in Europa, in lume, este la o rascruce daca ne gandim la viciile supra-financializarii, la nevoia mai multa ratiune si moralitate in conduita organizatiilor si a indivizilor, la nevoia de a reforma design-ul si politici in UE si, nu in cele din urma, la competitia intre democratia liberala si capitalismul autoritarist. Atat timp cat ne dam seama care sunt cauze ale disfunctiilor economice si sociale, ale unor dinamici nefavorabile, putem intrevedea cai de iesire din blocaje, chiar daca ele nu pot fi parcurse cu usurinta. In Romania avem de raspuns la intrebari ce isi au radacini in inapoiere economica si institutionala si care reclama politici specifice, tot astfel cum avem de raspuns la intrebari ce decurg din provocarile, dilemele cu care se confrunta Uniunea Eruopeana.


citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr