UPDATE // Daniel Dăianu a renunţat la poziţia de „consilier de stat” în guvernul Ponta, şi nu la cea de consilier al premierului. Retragerea sa „din motive personale” s-a produs pentru a putea fi făcută rectificarea în Monitorul Oficial, unde Dăianu figura ca făcând parte din aparatul guvernamental – lucru pe care profesorul de economie l-a refuzat.
Economistul Daniel Dăianu a demisionat, din motive persoanele, din funcția de consilier de stat în Aparatul de lucru al premierului Victor Ponta, potrivit unei decizii semnate marți de prim-ministru.
Astfel, Dăianu este eliberat din funcție după două săptămâni de la numire.
Daniel Dăianu declara imediat după ce a fost numit în funcția de la guvern că în Monitorul oficial s-a produs o eroare, întrucât el nu avea o funcție oficială în aparatul guvernamental, ci era consilier special pe probleme economice al prim-ministrului Ponta.
Daniel Dăianu, doctor în economie, a fost ministru al Finanţelor, în perioada decembrie 1997-septembrie 1998, după ce anterior, în 1992, a fost ministru adjunct al Finanţelor.
a fost europarlamentar în perioada 2007-2009, fiind candidat din partea PNL. Pentru a ocupa postul de europarlamentar el a demisionat în decembrie 2007 din Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române, post ocupat din septembrie 2005.
În octombrie 2009, Dăianu a încercat să revină la BNR, candidând ca independent pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie, însă nu a găsit sprijinul necesar în Parlament.