La mai puțin de 6 ore de la prezentarea listei viitorului cabinet, premierul desemnat, Dacian Cioloș, a retras nominalizarea lui Andrei Baciu pentru Ministeriul Sănătății. Noua nominalizare este Patriciu Achimaş-Cadariu, director general al Institutului Oncologic Cluj.
”În urma controverselor apărute în spaţiul public, primul ministru desemnat a decis să nu îl mai includă pe Andrei Baciu pe lista propunerilor de miniştri care va fi trimisă la Parlament în această seară (duminică seară -n.red.)”, anunță Mediafax, care citează ”surse oficiale”.
După anunţul premierului desemnat privind nominalizarea lui Andrei Baciu pentru postul de ministru al Sănătăţii, pe Facebook au început să circule fotografii din trecutul apropiat al celui nominalizat în care apărea în lenjerie intimă, ca model.
Potrivit Mediafax, medici şi manageri de spitale s-au declarat contrariaţi la aflarea veştii că Andrei Baciu ar putea fi ministru al Sănătăţii, motivând că acesta nu are nici pregătirea şi nici experienţa necesare pentru a conduce o instituţie publică de dimensiunea şi cu greutatea celei pentru care a fost propus, care se ocupă de întreg sistemul sanitar.
Patriciu Achimaş-Cadariu (39 de ani) este medic primar, supraspecializare ginecologie oncologică şi chirurgie oncologică, master în advanced oncology (Universitatea Ulm, Germania), doctor în ştiinţe medicale are o bogată activitate profesională, didactică şi de cercetare.