vineri

19 aprilie, 2024

13 octombrie, 2017

O parte din mita de aproximativ un milion de euro pe care ar fi primit-o directoarea direcţiei IT din ANAF, Ancuţa Anda Macovei  ar fi ajuns la Vasile Blaga, se spune în motivarea deciziei Curţii de Apel Ploieşti, citată de Agerpres.

Instanţa a dispus plasarea inculpatei Ancuţa Anda Macovei în arest la domiciliu.

De asemeni, „s-a pus întrebarea unde sunt banii ce reprezintă obiectul mitei, întrebare la care s-a răspuns la fila 6 din referatul cu propunere de arestare preventivă: „aşa cum rezultă din procesul verbal de redare a discuţiei purtate în mediu ambiental întocmit în data de 26.09.2017 şi din cel de fixare a unor imagini corespunzătoare convorbirilor consemnate în cuprinsul acesteia, deşi inculpata era prevăzătoare şi evită să se exprime verbal cu privire la elemente care ar putea-o incrimina, suspicionând că este înregistrată fără să îşi imagineze că este chiar filmată, consemnează pe bilete de hârtie numele Blaga şi suma de 500.000, întrebându-l pe martor: păi nu ai fost atent? în momentul în care acesta se arată nedumerit cu privire la destinaţia finală a banilor”, se arată în motivarea instanţei.


Surse apropiate dosarului au confirmat, vineri, pentru Agerpres, că în menţiunea de pe acel bilet de hârtie se făcea referire la Vasile Blaga, la care ar fi ajuns o parte din mită.

Conform datelor din motivare, Vasile Blaga nu are nicio calitate în acest dosar.

Procurorii arată în ordonanţa de reţinere că în anul 2010, în calitate de director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Comunicaţii şi Statistică Vamală din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, Ancuţa Anda Macovei ar fi pretins, pentru sine şi pentru o altă persoană din conducerea instituţiei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale 25% din valoarea unor contracte de mentenanţă pentru aplicaţiile componente ale Sistemului Informatic Integrat Vamal al Autorităţii Naţionale a Vămilor pentru ca, în schimb, să organizeze procedura de licitaţie astfel încât să fie câştigată de o asociere din care făceau parte şi cele două firme, să asigure buna derulare a contractelor şi efectuarea plăţilor aferente.

Din suma cerută, Ancuţa Anda Macovei ar fi primit, în perioada 2010 – 2014, pentru sine şi pentru cealaltă persoană, aproximativ un milion de euro, contravaloarea unei deplasări în SUA şi bunuri materiale de valoare, precizează DNA.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: