Curtea de Apel București a anulat luni prevederea prin care Consiliul Național pentru Situaţii de Urgenţă a interzis participarea la pelerinaje a persoanelor din alte localități decât cele în care are loc evenimentul. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.
„Admite acţiunea faţă de pârâtul CNSU. Anulează art.2 din Hotărârea nr.47/2020 a CNSU. Cu recurs în termen de 2 zile de la comunicare. Pronunțată azi 14.12.2020 la Curtea de Apel București, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin intermediul grefei instanței”, potrivit deciziei publicate pe portalul instanțelor de judecată.
Articolul 2 Hotărârea nr.47/2020 a CNSU:
Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanele care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități.
CNSU a decis la începutul lunii octombrie că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă și cu repsectarea măsurilor de distanțare socială, pentru a împiedica ărspândirea noului coornavirus.d pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.
Anunțul a provocat o fost aspru criticat de Biserica Ortodoxă Română și de sute de persoane.