luni

22 aprilie, 2024

2 august, 2012

Curtea Constituțională a hotărât joi să amâne pentru data de 12 septembrie decizia privind validarea sau invalidarea referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu.

În tot acest timp, Băsescu rămâne suspendat din funcția de președinte al țării, iar Crin Antonescu asigură în continuare interimatul.

”Referendumul trebuia anulat, după mine, pentru că totul s-a făcut pe date false”, a declarat judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru, după ședința de joi.


Aceasta este deja a doua amânare a decizie Curții, după ce miercuri instanța decisese să amâne cu o zi hotărârea.

Curtea a solicitat miercuri Ministerului Administrației și Internelor și Institutului Național de Statistică informații privind listele de alegători potrivit cărora se stabilește cvorumul pentru validarea sau invalidarea referendumului din 29 iulie.

UPDATE 1/ „Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curţii Constituţionale în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate, Curtea Constituţională a solicitat Guvernului României ca, până la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012”, a transmis Curtea Constituțională, într-un copmunicat de presă.

De asemenea, Curtea Constituţională a României a respins, în unanimitate, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui.


Astfel, au fost respinse contestaţiile formulate de Liga Internaţională a Românilor, cu sediul în Bucureşti, de PSD şi PNL, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului cu sediul în Bucureşti.

„În urma deliberărilor, Curtea a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, contestaţii formulate de Liga Internaţională a Românilor, cu sediul în Bucureşti, de Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului cu sediul în Bucureşti”, a menționat Curtea.

UPDATE/ Vineri, la ora 12, primul-ministru Victor Ponta va participa la o videoconferinţă cu prefecţii şi cu autorităţile publice cu competenţe în actualizarea listelor electorale, a anunțat Guvernul.

La rândul său, Ponta a susținut că Guvernul se reunește vineri pentru a lua ”măsurile executive necesare pentru punerea în aplicare a solicitărilor venite din partea Curţii Constituţionale”.

”Vor avea loc chiar mâine, la ora 12, la Guvern, discuţii cu toate instituţiile responsabile în actualizarea listelor electorale, şi va fi realizat acest proces în deplină transparenţa şi legalitate”, a spus Ponta, într-o declarație oficială remisă presei.

Prim-ministrul consideră că decizia Curții Constituționale de amânare penrtru 40 de zile a unei hotărâri de validare sau invalidare a referendumului de demitere a preșdintelui Traian Băsescu.

”Considerăm că este o decizie corectă, şi anunţăm intenţia Guvernului de a respecta întru totul această decizie, la fel cum respectam şi angajamentul civic şi mobilizarea exemplară de care au dat dovadă românii, în momentul în care mecanismele şi procedurile democratice le-au cerut să-şi facă auzită vocea, prin intermediul votului”, a spus Ponta.

În context, Ponta susține că respectă opţiunile tuturor românilor şi asigură partenerii externi,” ca şi până acum, că în România statul de drept şi independenţa instituţiilor democratice nu sunt afectate de disputele cu caracter politic”.

”Guvernul României se va abţine, în perioada următoare, de la orice formă de comentariu politic referitor la acestă decizie, pentru a nu interfera în niciun fel în decizia care trebuie să fie luată, în septembrie, de către Curtea Constituţională”, mai declară premierul Ponta.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: