miercuri

17 iulie, 2024

8 martie, 2022

Cursurile Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) se vor desfășura online până în data de 4 aprilie 2022, scrie Agerpres.

Precizarea SNSPA vine în contextul în care ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat în presa centrală că o dată cu încetarea stării de alertă universităţile nu ar mai putea organiza cursuri online.

„Luni, 7 martie, şi marţi, 8 martie 2022, conducerea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a analizat impactul ridicării stării de alertă asupra procesului didactic şi a hotărât ca, până în data de 4 aprilie 2022, toate activităţile didactice să se desfăşoare în continuare pe platformele de e-learning ale structurilor academice ale universităţii, în mediul online”, informează SNSPA, într-un comunicat remis presei.


Potrivit sursei citate, cadrul legislativ în vigoare permite universităţilor, în baza autonomiei universitare, să utilizeze metode didactice de predare-învăţare-evaluare în format online, până la finalul anului universitar 2021-2022.

„SNSPA respectă legea, aşa cum a făcut-o mereu, şi consideră că aplicarea ei trebuie făcută cu responsabilitate faţă de comunitatea academică. De asemenea, SNSPA nu va accepta ca procesul didactic să fie bulversat, printr-o trecere rapidă, de la o zi la alta, din mediul online la mediul fizic.

În acest sens, conducerea SNSPA a decis ca, în următoarea săptămână, studenţii şi profesorii SNSPA să fie consultaţi cu privire la reluarea cursurilor şi seminarelor în format fizic, la sediul universităţii”, afirmă aceeaşi sursă.

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, afirmă că peste 60% dintre studenţii instituţiei de învăţământ superior nu sunt din Bucureşti, iar activităţile didactice în format fizic presupun cazarea studenţilor, însă „o bună parte” din locurile disponibile în căminele SNSPA sunt puse la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: