1 septembrie, 2021

Consiliul General a aprobat miercuri, în unanimitate, preluarea activelor ELCEN de către Primăria Capitalei. Valoarea acestora este de un miliard de lei, bani pe care administrația locală nu îi are în buget. Nicuşor Dan a explicat că, în vederea preluării companiei, PMB speră să obţină de la guvern aprobare pentru extinderea limitei de îndatorare.

„Nu există banii aceştia acum şi nu vor exista dacă Guvernul nu ne ajută. Nu cerem bani de la Guvern. Cerem numai să ne extindă limita de îndatorare, pentru că Bucureştiul, spre deosebire de capitalele europene, este un oraş foarte-foarte puţin îndatorat. Deci, banii aceştia nu există acum. Sperăm ca Guvernul să înţeleagă problema şi să ne ajute ca să avem nişte bani cu care să plătim prima tranşă”, a arătat Nicuşor Dan, în conferința de presă de luni.

Primăria împreună cu Termoenergetica, cu ELCEN şi creditorii ELCEN, au trimis Guvernului o scrisoare comună și au solicitat o întrevedere cu ministrul Energiei, ministrul de Finanţe şi prim-ministrul, a declarat Nicușor Dan la B1Tv.


Întrebat dacă autoritatea locală ar putea creşte subvenţia pentru populaţie în cazul în care se va majora preţul gigacaloriei, Nicuşor Dan a replicat că acest lucru va fi stabilit, alături de Consiliul General, în funcţie de decizia autorităţilor centrale.

„Mai întâi, să vedem care va fi preţul pe care în urma deciziei pe care ANRE o va lua îl va impune pentru ELCEN. În momentul acela, noi, în calitate de cumpărători de la ELCEN, o să ne facem toate calculele, împreună cu Consiliul General şi vom decide. E o decizie grea, dar un lucru foarte important este că, spre deosebire de acum zece luni, când am preluat acest mandat, situaţia financiară a PMB este una stabilă. (…) În primul rând, aşteptăm decizia care se va lua de la nivel naţional, pentru că nu suntem singulari în această chestiune a unui sistem centralizat de încălzire termică. Imediat ce vom avea toate datele, vom lua decizia, dar suntem financiar stabili şi capabili să o facem”, a susţinut el.

Ministerul Energiei ar fi de acord cu o primă tranşă de 300 de milioane, a mai spus primarul.

Program pentru sterilizarea a 10.000 de câini şi pisici 

Consilierii generali ai Capitalei au mai adoptat un proiect de implementare a unui program de sterilizare gratuită a 10.000 de câini şi/sau pisici, în limita bugetului aprobat.


În cazul câinilor, programul prevede, totodată, identificarea prin microcip şi înregistrarea în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS). Vor fi sterilizaţi câinii fără pedigree, aflaţi în proprietatea persoanelor fizice, cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti. În cazul pisicilor, sterilizarea este prevăzută şi pentru cele care nu au deţinător, dar care se află pe raza Capitalei.

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) este împuternicită să achiziţioneze serviciile necesare implementării programului.

Prin program vor fi subvenţionate identificarea prin microcip, înregistrarea în RECS şi sterilizarea unui număr de maximum cinci animale (câini şi/sau pisici) pentru fiecare persoană, după principiul primul venit – primul servit.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: