România s-a situat pe locul 8 din cele 27 de state membre UE la ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile în anul 2020, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Cu un procentaj de 43,4%, ne-am plasat între Germania (44,7%) și Spania (42,9%) și peste media europeană de 37,5%. Cele mai mari valori s-au înregistrat în Austria (78,2%), Suedia (74,5%), Danemarca (65,3%) și Portugalia (58%).
Dintre statele fostului bloc estic, mai bine decât noi s-au poziționat Croația (53,8%) și Letonia (53,4%).
De reținut, Bulgaria (23,6%), Slovacia (23,1%), Lituania (20,2%) , Polonia (16,2%), Cehia (14,8%) și Ungaria (11,9%) au fost la coada clasamentului UE, alături de țări mai mici precum Luxemburg (13,9%), Cipru (12%) și Malta (9,5%).
Ușor peste medie la ponderea surselor regenerabile pentru confort termic
În ce privește ponderea energiei din surse regenerabile utilizate pentru încălzire și răcire (confort termic), România se situează ușor peste media UE, cu un procentaj de 25,3% față de 23,1%, însă se află pe un trend de scădere început în 2016 (când ne situam la 26,9%). Cehia este la egalitate cu noi dar vine din sens invers (doar 19,9% în urmă cu patru ani) și, oarecum surprinzător, Bulgaria stă mai bine (37,2%), cu Polonia (22,1%) și Ungaria (17,7%) ceva mai în urmă.
Pentru referință, menționăm ponderi majoritare se regăsesc la acest indicator în țările nordice: Suedia 66,4%, Estonia 57,9%, Finlanda 57,6%, Letonia 57,1%, Danemarca 51,1% și Lituania 50,4%. Sub pragul de 10% apar Belgia (8,4%), Olanda (8,1%) și Irlanda (6,3%), ceea ce reflectă diversitatea crescută a surselor preferate pentru încălzire în Occident.
Și sub valoarea UE în sectorul de transport
De reținut, la ponderea energiei regenerabile utilizate în sectorul de transport, țara noastră a obținut un procentaj de numai 8,5%, sub ținta de 10% stabilită unitar la nivelul UE (care a bifat 10,2% per total) și mai jos decât în Ungaria (11,6%), Bulgaria (9,1%), Cehia (9,4%) dar mai bine decât Letonia (6,7%), Polonia (6,6%) sau Lituania (5,5%).
La acest capitol, critic mai ales pentru ecologizarea marilor orașe în cadrul așa-numitului Green Deal, campioana europeană detașată a fost Suedia (31,9%), urmată la mare distanță de Finlanda (13,4%), Luxemburg și Olanda (ambele cu 12,6%). Interesant, lanterna roșie pe segmentul transporturilor este Grecia, cu doar 5,3%.
Inversarea trendului, cu accentul pe transport și încălzire
Per total consum energetic din surse regenerabile, România ajunge pe locul 11 între statele membre, cu o pondere de 24,5%, între Slovenia (25%) și Bulgaria (23,3%) și ușor peste media UE (22,1%). Adică și-a îndeplinit ținta propusă la nivel național, de 24%, doar că pe o traiectorie de scădere în ultimii ani (nivelul maxim de 25% a fost atins în 2016).
Din perspectivă regională, ne aflăm acum între cele cinci state mai mici care stau ceva mai bine (Letonia 42,1%, Croația 31%, Estonia 30,2%, Lituania 26,8% și Slovenia) și alte patru state ceva mai mari, aflate în urma noastră pe calea trecerii spre energia verde (Slovacia și Cehia cu câte 17,3%, Polonia 16,1% și Ungaria 13,9%).
Din datele prezentate, rezultă că suntem la un nivel rezonabil datorită eforturilor pe partea de electricitate (cu costurile aferente de rigoare, materializate pe facturi la nivelul certificatelor verzi, care au generat o încetinire a ritmului de dezvoltare a sectorului).
Îmbunătățirea pe viitor depinde însă de punerea accentului îndeosebi pe sursele de încălzire și pe zona transporturilor, unde provocările pentru a trece la o creștere susținută sunt majore.
***