cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Cum s-a reflectat criza coronavirus în buget în trimestrul al doilea – analiza MFP

24 august, 2020

Deficitul bugetar din al doilea trimestrul al anului, luni în care s-au resimțit din plin efectele crizei coronavirus asupra finanțelor publice, a fost de 2,51% din PIB, cu 1,14 puncte procentuale peste nivelul din T2 2019, dar cu 0,5 puncte procentuale mai redus decât estima Guvernul, reiese dintr-un raport publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Finanțele avertizează că presiunea asupra finanțelor publice se va menține și în următoarele luni.

”Este de așteptat ca în perioada imediat următoare presiunea pe cheltuielile bugetare să rămână accentuată în condițiile în care pandemia generată de noul coronavirus nu se află într-o perioadă de regres, iar pentru perioada următoare trebuie puse în aplicare o serie de măsuri legislative cu impact direct asupra cheltuielilor bugetare”, explică ministerul.


Cheltuielile suplimentare necesare gestionării crizei sanitare, precum și scăderea veniturilor pe fondul amânării unor obligații fiscale cu scopul de a menține mediul de afaceri pe linia de plutire au generat o gaură la buget de 27,1 miliarde de lei în perioada aprilie-iunie 2020, sub nivelul prognozat, de 33,2 miliarde de lei (3,07% din PIB), reiese din Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul al doilea al anului 2020.

Veniturile fiscale: 3,2% din PIB

”Adâncirea deficitului bugetar aferent trimestrului II 2020 comparativ cu perioada similară a anului trecut este explicată în primul rând de evoluția nefavorabilă a veniturilor bugetare ca urmare a amânării plății unor obligații fiscale de către agenții economici pe perioada crizei, precum și de bonificațiile acordate pentru plata la scadență a impozitului pe profit și a celui pe veniturile microîntreprinderilor. Totodată, pe partea de cheltuieli, majorarea cheltuielilor de investiții (+2,8 miliarde de lei) față de trimestrul II 2019, precum și plățile cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19 de aproximativ 5,05 miliarde de lei au contribuit la adâncirea deficitului”, explică MFP.

Astfel, în trimestrul al doilea, veniturile totale colectate la bugetele statului au însumat 74 de miliarde de lei (6,8% din PIB), cu 7,2 miliarde de lei sub nivelul prognozat, reflectând un grad de realizare de 91,2%.

Veniturile fiscale au însumat 35 de miliarde de lei și s-au realizat în proporție de 94,2%. Acestea au reprezentat 3,2% din PIB, fiind cu 4,8% mai mari comparativ cu încasările trimestrului al II-lea al anului 2019.


Încasările din TVA au fost de 13,1 miliarde de lei, gradul de realizare al programului trimestrial fiind de 84,3%. Comparativ cu încasările aferente trimestrului II 2019, în perioada analizată s-a înregistrat o diminuare a încasărilor din TVA cu 12,1%.

În structură, TVA încasată a scăzut cu 9,6% (-1,9 miliarde de lei) față de trimestrul II 2019 (TVA din operațiuni interne s-au diminuat cu 9% iar cele din importurile de bunuri s-au diminuat cu 15,3%), iar valoarea restituirilor de taxă pe valoare adăugată s-a diminuat cu 4,5% (0,2 miliarde de lei).

”Evoluția încasărilor nete de TVA în trimestrul al II-lea al anului a fost influențată negativ de: (i) prorogarea termenului de plată a obligațiilor fiscale declarate; (ii) evoluțiile economice nefavorabile din sectoarele economice, începând cu luna martie: în principal serviciile de piață prestate populației, industria și comerțul”, explică executivul.

Încasările din contribuții de asigurări au însumat 27,5 miliarde de lei (2,5% din PIB), în scădere cu 1,8% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului precedent, iar gradul de realizare al acestora este de 98,2% (-0,5 miliarde de lei), în condițiile în care evoluția fondului de salarii a fost de 2,5%.

Nerealizarea programului contribuțiilor sociale a fost generată, în principal, de amânarea la plată a obligațiilor fiscale din această perioadă și a scutirii de la plată a contribuției asiguratorii în munca a angajatorilor (șomajul tehnic).

Grad de realizare a veniturilor din fonduri europene – 55,4%

Sumele primite de la Uniunea Europeană și donații aferente proiectelor finanțate atât din cadrul financiar 2007-2013, cât și din noul cadru financiar 2014-2020, încasate în trimestrul al II-lea al anului 2020, au reprezentat 0,5% din PIB, corespunzător unui grad de realizare de 55,4% a programului trimestrial.

Din suma totală încasată în perioada analizată, sumele aferente cadrului financiar 2014-2020, dețin ponderea cea mai mare de 99,5% acestea înregistrând un grad de realizare de 96,3%.

Deficitul mai mic decât cel anticipat a survenit pe fondul scăderii cheltuielilor programate. Astfel, cheltuielile bugetului general consolidat s-au ridicat la 101,1 miliarde de lei lei în perioada aprilie-iunie 2020, echivalentul a 9,3% din PIB și s-au efectuat în proporție de 88,4% comparativ cu programul pentru trimestrul II 2020.

Față de nivelul înregistrat în cel de al II-lea trimestru al anului 2019, cheltuielile bugetare au fost mai mari cu 14,4%.

Cheltuielile de personal au fost în sumă de 27 de miliarde de lei (2,5% din PIB) și s-au efectuat în proporție de 93,2% față de nivelul estimat a se efectua în trimestrul II 2020. Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior cheltuielile de personal s-au majorat cu 0.2%.

Economii la majoritatea categoriilor bugetare

Din datele MFP reiese că executivul a făcut economii la majoritatea capitolelor bugetare. Astfel, la cheltuielile de bunuri și servicii, gradul de realizare a fost de 90,8% față de program.

Neefectuarea cheltuielilor la nivelul programului stabilit pentru trimestrul II s-a datorat evoluției cheltuielilor la bugetul de stat unde gradul de realizare a fost de 57,9%.

Niveluri peste cel programat s-au înregistrat la bugetele componente ale unităților administrativ – teritoriale, unde gradul de efectuare a fost de 107,3%, în special ca urmare a plăților suplimentare realizate pentru prevenirea și combaterea pandemiei cu coronavirusul SARS-CoV-2.

Cheltuielile cu subvențiile au fost în sumă de 1,25 miliarde de lei, au reprezentat 0,1% din PIB și s-au efectuat în proporție de 83,7% comparativ cu programul trimestrial. Nerealizarea plăților programate pentru trimestrul II se datorează, în principal, cheltuielilor cu subvențiile de la bugetul de stat unde gradul de efectuare a fost de 78,4%.

Cheltuielile cu asistența socială au fost în sumă de 36,45 miliarde de lei, au reprezentat 3,4% din PIB și s-au efectuat în proporție de 94,9% față de programul trimestrial.

Începând cu luna aprilie s-au realizat plăți determinate de măsurile care au fost luate cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19, cum ar fi plata pentru indemnizații acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului în valoare de 3,7 miliarde de lei și pentru indemnizații acordate pentru alți profesioniștii, precum și pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2 în valoare de 0,7 miliarde lei. De asemenea, se continuă ritmul accelerat de decontări ale indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăți restante aferente acestora, astfel că dintr-un total de 2,28 miliarde de lei la finele lunii iunie, plățile efectuate în trimestrul al II-lea al anului 2020 au totalizat 1,55 miliarde de lei.

Investițiile, la peste 70% din program

În ceea ce privește cheltuielile de investiții, acestea au fost mai mari decât cele din trimestrul al doilea al anului trecut, dar s-au situat sub nivelul din program.

Plățile pentru proiectele cu finanțare din fonduri UE au reprezentat 0,5% din PIB și s-au efectuat în proporție de 81,2%, majoritatea plăților realizate fiind pentru proiectele finanțate din cadrul bugetar 2014-2020.

Cheltuielile de capital au reprezentat 0,6% din PIB și s-au efectuat în proporție de 76,3% comparativ cu programul trimestrial. Cheltuielile de capital au fost cu 31,1% mai mari comparativ cu trimestrul al II-lea al anului 2019.

Cheltuielile pentru investiții (includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe) în trimestrul al II-lea al anului 2020 au totalizat în termeni nominali 10,3 miliarde de lei (0,95 % din PIB).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019 cheltuielile pentru investiții s-au majorat cu 37,5%, iar ca procent în PIB cu aproximativ 0,2 puncte procentuale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: