Doar 2-3 idei din amplul interviu cu Ilie Bolojan, primarul minicipiului Oradea – un oraș în care, dacă ajungi, ai impresia că ești, deja în altă țară. Și e numai ce se vede: pentru că ce e mai greu de pornit și de făcut nu se vede: pentru că e sub asfalt.
Interviul integral – din care fac parte frânturile de idei și fragmentele de mai jos – a apărut în revista CRONICILE Curs de guvernare nr. 96.
Un articol pentru primari în căutare de soluții și viziune, pentru funcționarii locali care mai au respect față de munca lor, dar și pentru cetățenii la care trebuie să ajungă imperativele unui primar determinat și de succes.
Ce sunt CRONICILE – conceptul și paradigma sa – UN LINK-AICI
Titlurile și autorii CRONICILOR nr. 96 – UN LINK-AICI.
(Redacția)
***
Cine n-a fost în ultimii ani la Oradea să dea chiar acum un search pe Google și să cotrobăie prin imagini. Mai ales pe cele din zona centrală. Și doar primarii de bună-credință știu cât de greu e să aduci la standard centrul vechi al unui oraș.
Sub acest centru istoric, se află investiții mai costisitoare – care nu se văd: sutele de kilometri de rețea de termoficare și de apă, schimbate de curând.
Primarul în ale cărui mandate s-au făcut toate acestea – Ilie Bolojan – explică, pentru cine are ochi de privit în viitor, cum poți face dintr-un oraș ceea ce s-a făcut la Oradea: o ilustrată din altă țară. „Ca afară”.
*
CRONICILE:
Sunt câteva orașe care sar în ochi – asta, în condițiile problemelor bine-cunoscute ale administraţiei româneşti. Oradea e unul dintre ele. Prima senzaţie este că te afli în altă ţară, dacă ajungi în centrul vechi. Cum aţi rezolvat problema asta cu centrul vechi, în Oradea?
Ilie Bolojan:
Mai întâi, o observaţie. Nu e doar meritul unui primar pentru starea oraşului, pentru că uneori geografia te ajută sau nu te încurcă. Cei din vestul României sunt ajutaţi faţă de cei din est, pentru că fiind mai aproape de zonele care se dezvoltă, de centrul şi vestul Europei, practic, primul val de dezvoltare s-a oprit la noi. Am beneficiat de investiţii străine, asta înseamnă locuri de muncă, asta înseamnă venituri mai mari și la bugetele locale, şi asta a însemnat capacitatea de a face ca lucrurile să se întâmple mai repede decât la Buzău, la Brăila sau la Galaţi, de exemplu, unde geografia nu i-a ajutat. A doua observaţie ține de patrimoniul pe care îl ai în oraşul respectiv.
(……………………………………………)
Acesta este, să zicem, cadrul general. Ce măsuri am luat noi:
Pe de o parte, un oraş, care să se dezvolte, trebuie să-şi pună în valoare lucrurile care-l diferenţiază. Patrimoniul, arhitectura, resursele. Şi unul dintre lucrurile pe care le are oraşul Oradea, ca element de diferenţiere, este centrul istoric, care a fost realizat aşa cum este astăzi, în zona anului 1900, când, într-un interval de 20-30 de ani, s-au ridicat clădirile emblematice din centrul istoric. După 1989, acesta palate nu au mai fost retrocedate foştilor proprietari, pentru că erau, în general, familii evreieşti, care au fost nenorocite în holocaust, iar chiriaşii, care locuiau în aceste case, au primit drept de cumpărare.
Centrul istoric al Oradei, cu palate mari, este în proprietatea mai multor familii, și într-o clădire mare, cum este cea de tipul Primăriei Generale a Capitalei, stau între 20 și 50 de proprietari.
Facilitățile n-au funcționat. Constrângerile sunt cele care au rezolvat problema
După 2010, a fost o prioritate pentru noi reabilitarea centrului istoric. Am început cu un pachet de măsuri care, pe de o parte, acordau un sprijin proprietarilor acestor apartamente de a-şi reabilita faţadele, iar a doua măsură, cea mai importantă, a fost de a le impune nişte constrângeri.
Ei, această măsură de a impune constrângeri este cea care a făcut ca reacţia socială să fie cea mai puternică.
Timp de cinci ani, le-am acordat în fiecare an câte o facilitate suplimentară, sperând că vor răspunde. De exemplu, în primul an le întocmeam gratuit proiectul tehnic de reabilitare. Nu a fost o reacţie. În următorul an, am creat o fundaţie şi, prin intermediul acesteia, Primăria le acorda împrumuturi pentru a reabilita imobilul. Împrumutul acoperea întreaga valoare a reabilitării şi era rambursabil în cinci ani, fără dobândă, în rate lunare egale. N-a fost o reacţie. În următorul an, am scutit de impozitul pe clădire pe toţi proprietarii care-şi reabilitau faţadele, pentru o perioadă de 5 ani. N-a fost nici aici o reacţie, iar ultimul pachet de facilităţi a fost cel prin care le-am acordat granturi, sume nerambursabile în valoare de 20% din întregul cost al reabilitării pentru clădirile-monument istoric. Din păcate, acest pachet de măsuri adoptat timp de 5 ani, inclusiv partea de asistenţă, de a-i invita în fiecare săptămână la întruniri, de a le explica ce înseamnă, nu a avut efectele scontate de noi.
În 2015 însă, s-a reuşit includerea în Codul Fiscal a măsurii de supraimpozitare a imobilelor, posibilitatea de supraimpozitare pe care primăriile o puteau aproba era de 500% dacă faţada este neîngrijită. Noi, la Oradea, am fost prima autoritate locală din România care a aplicat supraimpozitarea. În primul an, s-a dublat numărul de autorizaţii de construcţie faţă de anul anterior, după ce am introdus supraimpozitarea. În următorul an, ne-am dus la valoarea maximă, la 500%, şi din nou am constatat că ni s-a dublat numărul de autorizaţii faţă de anul precedent.
Acest pachet de măsuri, combinat cu alte facilităţi care sunt menţinute şi în prezent, cu partea de constrângere, care i-a scos pe oameni din inerţie și nepăsare, a făcut ca astăzi un număr important de clădiri să fie reabilitate şi de la partea de constrângere am ajuns la fenomenul de contagiune.
(……………………………………………………)
Asumă-ți ca primar deciziile care duc la dezvoltare, nu pe cele populare
CRONICILE:
Aţi fost prima primărie care a aplicat supraimpozitarea. Apoi constrângeri, tăiat bani de la culte… Asta nu-i rețeta prin care primarul pierde voturi?
Ilie Bolojan:
Dacă vrei să faci ceva, trebuie să știi că vei deranja pe cineva, în mod obiectiv sau subiectiv. Dacă nu vrei să deranjezi pe nimeni, n-o să faci mai nimic şi la final i-ai deranjat pe toţi.
Un primar trebuie să-şi asume inclusiv situaţii de a genera nemulţumiri în rândul populaţiei, rolul unei primării nu este doar să dea vești bune.
(Citiți și: ”Cum scoți un oraș din depresie – Cluj-Napoca, un caz școală. Lectură obligatorie pentru orice primar din țara primarilor”)
Într-o comunitate, rolul unei primării este să încerce să influenţeze contextul în care oamenii iau decizii, în aşa fel încât să-i facă pe oameni să ia decizii în direcţia bună. Pentru că nu o primărie schimbă un oraş, ci oamenii de acolo schimbă un oraş.
Dacă potenţezi în ei doar lucrurile rele – că statul vă rezolvă toate problemele, că totul este gratis şi nelimitat, că nu trebuie să plăteşti parcare –, atunci se generează şi o mentalitate necorespunzătoare.
Cel mai important este curajul de a-ți asuma deciziile care duc la dezvoltare, nu cele populare. Asta face diferența. Pentru că asta antrenează și comunitatea. Oricât te-ai zbate, ca primar, să faci, dacă nu reușești să-i mobilizezi pe oameni să facă ei, să schimbe ei, n-ai făcut nimic. Asta e vital și asta va face diferența din anii următori dintre orașe.
CRONICILE:
Și nu v-ați făcut chiar niciun calcul, ca primar, pentru prejudiciile electorale?
Ilie Bolojan:
Înainte de a fi primar, am fost un mic antreprenor, adică am „beneficiat” de statul român înţelept, care te călca în picioare peste tot, care nu-ţi oferea servicii bune, şi-atunci mi-am zis de foarte multe ori în activitatea mea de mic antreprenor că, dacă vreodată va depinde de mine, voi schimba lucrurile. Eu n-am vrut să rămân primar, eu am vrut să fac ceva, iar asta presupune inclusiv riscul să nu mai fii votat.
Sigur că aş fi ipocrit să nu spun că un primar gândeşte şi într-o cheie electorală, dar gândeşti: fac ceea ce trebuie, fac ceea ce dezvoltă, nu fac ceea ce aduce voturi. Şi de aici vine un cerc virtuos: la un moment dat, o parte din acea dezvoltare se-ntoarce şi către tine, inclusiv prin voturi, pentru că oamenii văd. E un sistem întreg aici, nu merge doar să fie curat şi să lansezi un slogan – nu, trebuie să ai toate lucrurile puse la punct.
(………………………………………………..)
Cu o majoritate de jumătate + 1, doar administrezi. Ai nevoie de o majoritate de 2/3, ca să te dezvolți
CRONICILE:
De ce are nevoie un primar ca să se apuce de proiecte cu bătaie lungă?
Ilie Bolojan:
Sunt nişte condiţii general-valabile ca să poţi dezvolta o comunitate, care nu s-au inventat la Oradea, sunt nişte cărţi scrise legate de dezvoltare, analize ale consultanţilor. Nu veţi găsi un primar ca să aibă succes de la primul mandat. Doar de la al doilea încolo, pentru că-ţi trebuie timp.
Să presupunem că vrei să faci o şosea de centură, trebuie studii de fezabilitate, trebuie să vezi de unde ai finanțarea, s-ar putea ca tu să fii primar acum, iar finanţările să vină peste trei ani, din bani europeni. Trebuie să faci licitaţiile, s-ar putea să te conteste cineva, trebuie să faci exproprierile, durează luni, ani.
N-o să vedem o ţară cu autostrăzi, dacă pe miniştrii de la transporturi îi schimbăm din șase în șase luni. Aşa-i şi la primar. E nevoie să ai cel puţin două mandate, ca să se vadă ceva consistent.
Apoi, foarte important, trebuie să ai în consiliul local o majoritate de 2/3. Cu jumătate +1 din voturile din consiliu, poţi să administrezi, dar îţi trebuie 2/3, ca să dezvolţi.
Nu veţi găsi nicăieri un primar de succes care n-are clar o majoritate de 2/3 ca să poată să voteze transferul de patrimoniu, preluări de patrimoniu, anumite lucruri de genul acesta. Astea sunt nişte condiţii obligatorii.
Apoi, îţi trebuie o echipă puternică, cei care îţi fac proiecte – poţi să ai echipe interne sau poţi lucra cu oameni din exterior…
Nu poți cere performanță de la echipa în care-ți angajezi nepoții sau oamenii de la partid
CRONICILE:
Oradea e unul dintre oraşele care au folosit foarte mult fondurile europene pentru dezvoltare. Ştim, sunt unii care se plâng, ba că le sunt respinse proiectele, ba că se descurcă greu cu eligibilitatea, ba că au o problemă de personal și de experiență în a face proiecte. Dumneavoastră cum aţi rezolvat?
Ilie Bolojan:
Avem 18 colegi care cu asta se ocupă, dar în acelaşi timp nu avem expertiza suficientă, şi atunci am întrebat cine se pricepe. De exemplu, să facă proiecte de infrastructură – am venit în Bucureşti, i-am contactat pe cei de la Search şi am întrebat cine se pricepe la tuneluri. Și atunci am luat firma franceză care are punctul de lucru în România şi am adus-o. Cine se pricepe la monumente – şi ne-am dus în toată Regiunea de Nord-Vest, şi am adus arhitecţii care lucrează pe monumente. Deci trebuie să ai echipe interne puternice, specialişti pe care să-i cooptezi, capacitate de reacţie rapidă.
Eu am găsit o echipă în Primăria Oradea care funcţiona acceptabil. Nu am angajat decât foarte puţini oameni de când sunt primar. În schimb, am concediat 30% din personalul Primăriei Oradea.
CRONICILE:
În câţi ani?
Ilie Bolojan:
În șase luni, imediat după ce am devenit primar, la primul mandat, în 2008.
Acum lucrăm exact la fel de prost ca înainte, fără cei 30% din oameni, dar am făcut o economie care astăzi, la nivelul de salarizare, reprezintă aproape 4 milioane de euro/an. Or, această sumă reprezintă un pod peste Crişul Repede.
Directorii mei îşi fac angajările, nu primarul le face angajările, ei răspund pentru oamenii pe care i-au angajat şi trebuie să fie conştienţi că dacă nu sunt oameni buni, trebuie să lucreze ei pentru ceilalți.
Cât timp nu mi-am trimis nepoţii şi neamurile acolo sau oameni din partid, trebuie să-şi facă treaba, iar oamenii aceştia au înţeles această chestiune, că ei fac.
Mediul în care se lucrează este vital. Dacă, într-un aparat public, oamenii cu experienţă constată cu nu pot deveni director, pentru că a fost adus nepotul lui Bolojan sau nu ştiu ce om de la partid, vă daţi seama că acela nu mai are motivaţie să muncească! Adică, eu am experienţă de 20 de ani şi ne-au pus pe toţi prostălăii şefi, mai are rost să muncesc?
(……………………………………………………..)
Când trimiți un document în hăul de la București …
CRONICILE:
Relația cu administrația centrală și cu legislația națională pentru administrație?…
Ilie Bolojan:
Pierd mult timp ca să deblochez clichetul ăsta bucureştean. Trebuie să vii în Bucureşti, să iei avize de la Agenţia de Mediu, de la Natura 2000, trebuie ca Guvernul să dea o hotărâre ca să-ţi ateste domeniul public.
De cele mai multe ori, când trimiţi o hârtie, aici, în hăul din Bucureşti, nu-ţi mai vine răspuns. Suni – dar, știţi, ți se zice, lipseşte nu ştiu ce… Bun, trimite din nou, după 30 de zile, virgula, completezi virgula, după asta te trezeşti că îţi lipseşte punctul.
Din păcate, aparatul central al Guvernelor României – şi asta s-a agravat, din păcate, în Guvernul PSD, aceasta este realitatea, eu nu am niciun fel de abordare politică – nu înţelege că poate gripa, prin inacţiune, prin indolenţă, proiectele autorităţilor locale.
Da, sunt şi oameni extraordinari care ţi le deblochează. Eu am avut avantajul că am fost secretarul general al guvernului şi ştiu locurile unde se-ngustează deciziile, unde e îmbâcsit filtrul şi, o dată pe săptămână, vin în Bucureşti şi personal mă duc la ministere pentru a debloca lucrurile.
(……………………………………………………)
***
Interviul integral poate fi citit în revista CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 96.
Ce sunt CRONICILE – conceptul și paradigma sa – UN LINK-AICI
Titlurile și autorii CRONICILOR nr. 96 – UN LINK-AICI.
(CRONICILE Curs de guvernare – un ghid de navigare prin istoria vremii tale)
Urmărește-ne pe Google News
