Cum au crescut alocările pentru salariile bugetarilor din 2016 încoace. Observații

Ponderea sumelor destionate plății salariilor pentru bugetari în România a crescut pe parcursul ultimilor patru ani de la 23,2% din veniturile statului în primul trimestru din 2016 până la 35,3% în ultimul trimestru al anului 2019.
Ceea ce, în termeni de alocări bugetare echivalează cu o majorare de circa 52%.

În toate cele 16 trimestre analizate, majorările de bani în termeni procentuali pentru compensarea muncii la stat față de aceeași perioadă a anului anterior au stat permanent în domeniul cu două cifre, maximul fiind atins în trim. II 2016 ( +35,3% !) iar minimul în trim.III 2019 („doar” +11%) .

De reținut, veniturile bugetare raportate la PIB s-au diminuat în intervalul arătat mai sus de la 34,7% în T1 2016 până la 31,7% în T4 2019, minimul fiind înregistrat în T4 2017 (30,7%), adică la finalul anului în care am avut și cea mai mare creștere economică (7,1%) din toată această perioadă.

Una peste alta, obligațiile de la numărător au tot crescut după necesitățile obiective de retribuire din sectorul bugetar ale unei țări civilizate, dar încasările bugetare s-au tot redus pe bază de posibilități date de relaxarea fiscală spre niveluri extrem de reduse din perspectiva uzanțelor europene.

Pentru referință și luare aminte, în ideea de a nuanța dezbaterea bazată pe impresii că au crescut sau nu prea mult salariile prea mari la stat, este să suficient să precizăm că media compensării salariaților din sectorul bugetar la nivelul UE a fost în 2019 de 10% din PIB iar nivelul veniturilor de 45,1% raportat tot la PIB.

Cum s-ar spune noi am alocat cu 12% mai mult decât „se face”. Dar, mai ales, am taxat și colectat venituri la bugetul statului care se vrea civilizat cu circa 30% mai mici decâr s-ar fi cuvenit pentru a merge pe proporțiile europene de alocare a banilor publici, desigur, după posibilitățile locale ale realizărilor economice.

Astfel, simplificat, avem observația calitativă ușor de făcut că nu se poate merge în politica economică pe majorare de cheltuieli  în condiții de scădere a veniturilor statului (deficitele acumulate pe parcursul acestor patru ani în care am abandonat total obligațiile asumate prin compactul fiscal și îndeplinite în 2015).

Mai clar și concret, cantitativ, doar aproximativ pe sfert problema creșterii puternice a ponderii cheltuielilor salariale (generatoare, acum în criză, de idei precum cea a șomajului tehnic, abandonată recent) vine din nivelul de salarizare sau numărul bugetarilor. Trei sferturi, marea provocare, vine din nivelul mult prea scăzut al încasărilor bugetare.

Acestea ar trebui să crească cu aproximativ 40% pentru a ajunge la convergența cu media UE (nu cu situația din țări dezvoltate nordice sau din modelul nostru, Franța). Altminteri, vom avea mereu foarte puțini bani pentru investiții ( de-abia vom putea cofinanța proiectele pe fonduri europene nerambursabile) și vom risca permanent să nu ne ajungă banii din veniturile curente ale statului nici măcar pentru pensii și salarii.

Cel mai bun exemplu, în luna martie 2020, pe fondul epidemiei, încasările au fost de circa 19,4 miliarde lei și s-au dus integral pentru asistență socială, 10,6 miliarde lei, și plata bugetarilor, 8,9 miliarde lei. Desigur, ne putem împrumuta, dar parcă nu prea e în regulă să facem plăți prezente din buzunarul generațiilor viitoare, cu atât mai mult să mai facem vreo indexare pe bani din viitor.

Abia apoi, DUPĂ ce strângem banii pe model european, i-am putea distribui tot după norme europene către salarii și pensii. Care, la fel ca și salariile ce se vor europenizate, pot fi majorate conform legii, fără probleme de deficit și datorie publică, doar DUPĂ ce ne aliniem la nivelul veniturilor bugetare medii ale statelor UE.