22 decembrie, 2020

Alianța PNL, USR-PLUS-UDMR a preluat oficial conducerea Parlamentului României – noul legislativ a fost validat, iar conducerile Senatului și Camerei Deputaților au fost atribuite.

Noua legislatură debutează cu o premieră- Anca Dragu este prima femeie aleasă în fruntea Senatului. La Cameră, Ludovic Orban a fost ales președinte.

USR PLUS și PNL și-au adjudecat președințiile Senatului și Camerei


Anca Dragu, susținută de PNL, USR PLUS și UDMR, a fost aleasă președinte al Senatului cu 75 de voturi. Contracandidatul său, Lucian Romașcanu, din partea PSD a obținut 51 de voturi.

Au fost prezenți în sala de plen 133 de senatori care au votat. 7 dintre aceste voturi au fost nule.

Anca Dragu, fost ministru de Finanțe în Guvernul Cioloș, este prima femeie care va ocupa funcția de președinte al Senatului.

Ludovic Orban a fost ales președintele Camerei Deputaților cu 179 de voturi pentru (PNL, USR, UDMR) și 110 împotrivă (voturile PSD). Candidatul PSD – Alfred Simonis a obținut doar 110 voturi.


După alegerile din 6 decembrie, PSD a obţinut 157 de mandate (110 deputaţi, 47 senatori), PNL – 134 de mandate (93 deputaţi, 41 senatori), USR-PLUS – 80 de mandate (55 deputaţi, 25 senatori), AUR – 47 de mandate (33 deputaţi, 14 senatori), UDMR: 30 de mandate (21 deputaţi, 9 senatori), minorităţile naţionale – 18 deputaţi.

Președinții celor două camere parlamentare sunt aleși pentru întreaga legislatură.

Birourile Permanente se aleg în fiecare sesiune. Pentru primul an, Biroul Permanent al Camerei Deputaților arată astfel:

  • Din partea PSD: Marius Budăi, vicepreşedinte, Alexandru Rafila, vicepreședinte, Daniel Suciu, secretar și Alexandra Presură, chestor
  • Din partea PNL: Laurenţiu Leoreanu, secretar, Cristian Buican, secretar și George Tuţă , chestor
  • Din partea USR:  Cristina Prună, vicepreședinte și Oana Murariu, secretar.
  • Din partea UDMR: Seres Denes, chestor.
  • AUR:  Antonio Andrușceac, chestor.
  • De la Minorități: Ovidiu Ganț, secretar.

Conducerea comisiilor parlamentare, repartizarea pe partide

După două runde de negociere, partidele parlamentare și-au împărțit și conducerea comisiilor de specialitate. În primă fază, formațiunile de centru-drepta care formează arcul guvernamental au încercat să limiteze pe cât posibil accesul PSD la conducerea comisiilor. În replică, PSD, care are cel mai mare grup parlamentar, a amenințat cu blocarea numirii lui Ludovic Orban la șefia Camerei.

În final, comisiile au fost împărțite astfel:

La Camera Deputaților

PSD deține președinția următoareler comisii:

  • Comisia de transporturi
  • Comisia economică
  • Comisia pentru agricultură
  • Comisia pentru administrație
  • Comisia pentru învățământ
  • Comisia pentru abuzuri
  • Comisia pentru regulament
  • Comisia pentru afaceri europene

PNL:

  • Comisia pentru buget
  • Comisia pentru mediu
  • Comisia pentru sănătate
  • Comisia pentru Aparare
  • Comisia pentru tehnologia informației

USR:

  • Comisia pentru muncă
  • Comisia pentru cultură
  • Comisia juridică
  • Comisia pentru tineret și sport

UDMR:

  • Comisia pentru politică externă

AUR:

  • Comisia pentru egalitate de șanse
  • Comisia pentru constituționalitate

Minorități:

  • Comisia pentru drepturile omului

La Senat

PSD:

  • Comisia pentru constituționalitate
  • Comisia de politică externă
  • Comisia pentru afaceri europene
  • Comisia pentru ape și păduri
  • Comisia pentru sănătate
  • Comisia pentru comunicații
  • Comisia pentru regulament
  • Comisia pentru drepturile omului

PNL:

  • Comisia juridică
  • Comisia de apărare
  • Comisia pentru agricultură
  • Comisia de învățământ
  • Comisia pentru cultură
  • Comisia pentru transporturi

USR:

  • Comisia pentru buget
  • Comisia economică
  • Comisia pentru muncă
  • Comisia pentru mediu

UDMR:

  • Comisia pentru administrație
  • Comisia pentru mediu

AUR:

  • Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor
  • Comisia pentru cercetarea abuzurilor
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: