Viorica Dăncilă ar urma să discute la întâlnirea informală cu liderii județeni care va avea loc la Neptun despre o eventuală remaniere a Guvernului, pe lista miniștrilor vizați figurând Daniel Suciu (Dezvoltare), Răzvan Cuc (Transporturi), Bogdan Trif (Turism) şi Carmen Dan (Interne), au declarat surse din PSD, pentru Mediafax.
Negocieri se vor purta și în privința celor două funcții de vicepremier, cea ocupată de Viorel Ştefan, care urmează să înceapă de la 1 iulie mandatul de membru al Curţii de Conturi a Uniunii Europene şi cea pentru parteneriate strategice, deţinută interimar de Ana Birchall. PSD ar urma să propună ALDE o rocadă, Ministerul de Externe să treacă la PSD, iar partenerul de coaliție să primească în schimb funcția de premier ocupată de Birchall.
Vehiculat să îi ia locul lui Daniel Suciu în funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării ar fi Iulian Matache, social-democratul pe care ar vrea să îl impună Marian Oprişan, dacă nu reuşeşte să fie ales preşedinte executiv al PSD, au adăugat sursele citate.
Remanierea ar urma să aibă loc după Congresul extraordinar din 29 iunie, unii PSD-iști indicând luna septembrie. Alte voci din partid susțin însă o restructurare a Guvernului inclusiv prin reducerea numărului de ministere, variantă pe care premierul Viorica Dăncilă nu ar agrea-o.
Premierul se vede vineri și sâmbătă, la Neptun, cu președinții filialelor PSD din țară.
Social-democraţii se vor reuni în Congres pe 29 iunie, pentru alegerea preşedintelui, a preşedintelui executiv şi a secretarului general.
De asemenea, ar urma să fie modificat statutul partidului, în sensul alegerii funcţiilor de conducere ale PSD prin delegaţi, mergându-se pe acelaşi număr de delegaţi care au fost la Congresul anterior.