sâmbătă

20 aprilie, 2024

4 noiembrie, 2015

Donald-TuskPreşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat marţi că va convoca un nou summit de urgenţă al liderilor UE pe tema imigraţiei, la 12 noiembrie, în Malta, relatează site-ul Politico.eu.

Reuniunea – cea de-a şasea întâlnire a liderilor UE pe tema imigraţiei începând din aprilie – va avea loc la 12 noiembrie, imediat după un summit prevăzut al liderilor europeni şi africani la Valletta.

Într-o scrisoare adresată şefilor de stat şi de guvern din UE, Donald Tusk a afirmat că „viteza cu care se dezvoltă evenimentele” în criza refugiaţilor face necesar ca liderii „să evalueze starea implementării măsurilor decise până în prezent”.


Oficialii UE au petrecut ultimele săptămâni exercitând presiuni asupra statelor membre să-şi respecte promisiunile făcute în vederea soluţionării crizei, inclusiv prin oferirea de ajutor umanitar şi prin acceptarea transferării unor solicitanţi de azil.

Donald Tusk a precizat că reuniunea informală de săptămâna viitoare va examina câteva probleme, precum sporirea cooperării cu Turcia, în speranţa că va limita fluxul de refugiaţi, implementarea deciziilor luate până acum privind transferul imigranţilor, înfiinţarea unor centre în Grecia şi Italia, sporirea capacităţilor de recepţie şi furnizarea de expertiză agenţiilor Frontex şi EASO pentru a controla mai eficient frontierele externe ale blocului comunitar.

Anunţul lui Donald Tusk intervine la peste o săptămână după ce Comisia Europeană a convocat un summit al liderilor ţărilor din Balcanii de Vest aflate pe ruta migraţiei, care a dus la un acord privind o mai bună coordonare, gestionarea frontierelor şi oferirea de adăpost unui număr de 100.000 de refugiaţi.

Liderii europeni vor discuta de asemenea problema imigraţiei la summitul lor obişnuit din decembrie, a afirmat Donald Tusk.

Modificare de legislaţie în Austria


Guvernul Austriei a elaborat un proiect de lege care prevede blocarea procedurilor de primire a solicitanţilor de azil din Afganistan, după o iniţiativă similară a Germaniei, informează Reuters.

În virtutea noii legi, imigranţii afgani vor trebui să aştepte trei ani, în loc de unul, pentru a-şi putea aduce rudele în Austria.

„Este vorba de o decizie politică”, a declarat Johanna Mikl-Leitner, ministrul de Interne al Austriei. „Este important să elaborăm reglementări clare şi să diminuăm atractivitatea Austriei”, a spus Mikl-Leitner.

Austria a primit 46.000 de solicitări de azil în primele opt luni ale anului 2015, dintre care 10.500 sunt din partea unor cetăţeni afgani.

Mulţi dintre imigranţii afgani ajunşi în Germania probabil vor fi repatriaţi, a avertizat săptămâna trecută ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, argumentând că ţările occidentale au investit mult în dezvoltarea Afganistanului.

Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: