marți

18 ianuarie, 2022

Criza în ţările nordice. Lecţia norvegiană: întinde-te cât ţi-e plapuma

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

12 august, 2011

Imagini din Oslo

Norvegia are un PIB/locuitor este de circa 180% din media UE, dar media de consum ajustată după consumul individual al gospodăriilor este de doar 135%, ceea ce arată atât implicarea puternică a statului în asigurarea unor servicii sociale cât şi reţinerea în angajarea unor cheltuieli peste posibilităţi.

Desigur, la o populaţie de doar 4,6 milioane de locuitori şi cu exporturi substanţiale de petrol, de peste 40 miliarde euro anual, datele de plecare sunt favorabile. Dar şi guvernul a avut grijă să nu se bazeze pe aceste venituri, obţinute la preţuri record, capcana în care cad de obicei ţările bogate în resurse energetice.

Petrom-ul lor

Compania petrolieră de stat, Statoil, a fost înfiinţată în 1973 dar nu a adus profit până în 1980, din cauza necesităţii de a amortiza investiţiile majore făcute. Partea interesantă este că norvegienii s-au devoltat cu banii altora, şi acum ţara având o datorie externă de 208% din PIB, dar cu un risc de default apreciat de pieţele internaţionale la doar 0,23%, cel mai mic din Europa şi de zece ori mai mic decât al României.


În loc să-şi irosească bogăţiile, norvegienii au adoptat o legislaţie care trimite veniturile obţinute din vânzarea de petrol direct în fondul său suveran de investiţii. Ajuns la impresionanata sumă de circa 400 miliarde euro, este cel mai mare fond din lume, depăşind pe cele ale ţărilor din zona golfului.

Deşi au cel mai mare venit pe cap de locuitor din lume, cu excepţia Luxemburgului (unde munca cetăţenilor din imediata vecinătate se adaugă, dar împărţirea se face numai la rezidenţii locali), norvegienii nu s-au grăbit să acorde beneficii sociale fanteziste şi şi-au văzut de treabă.

Împrumuturile: ale statului, ale cetăţeanului

Deşi preţurile imobilelor au crescut cu circa 200% în ultimul deceniu, nu a existat un crah imobiliar deoarece împrumuturile au fost acordate după reguli prudenţiale foarte stricte şi nici cultura locală nu favorizează îndatorarea excesivă a gospodăriilor. Asta explică de ce băncile norvegiene au rămas foarte solide, departe de riscurile induse de spargerea bulei imobiliare.

În pofida veniturilor foarte mari, chiar după uzanţele occidentale, primăriile nu au excelat în angajarea unor lucrări grandioase, cel mai mare proiect derulat fiind cel al Operei din Oslo, în valoare de 600 milioane euro. Spre deosebire de apetitul altor ţări pentru sectorul financiar, sectorul bancar reprezintă numai 2% din economie, ceea ce a păstrat la nivel foarte scăzut riscurile unor eventuale probleme cu datoriile din partea marilor firme.


Ceea ce surprinde vizitatorii din restul Europei, chiar şi pe vecinii danezi sau suedezi cu care împart o istorie comună, este cumpătarea în materie de suprafaţă a locuinţelor, maşini de lux, haine de firmă, etc. şi acceptarea aplicării unor taxe relativ ridicate pentru excesele de lux în consum şi pentru băuturile alcoolice.

Respingerea apartenenţei la Uniunea Europeană a permis păstrarea propriei monede şi aplicarea unor reguli proprii care nu ar fi putut fi păstrate în cadrul politicilor economice comune. De exemplu, vânzarea alcoolului rămâne şi acum momopol de stat. O vorbă locală spune că taxele foarte mari au determinat norvegienii să caute băutură în Suedia, deşi suedezii se duc să consume băuturi în Danemarca.

Calitatea serviciilor sociale, disponibile fără favoruri şi şpăgi, în mod egal, indiferent de poziţia socială, este mai importantă decât acumularea de bani şi cheltuirea lor într-un mediu nesigur, cum se întâmplă la noi şi în multe ţări ale lumii.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Contrar abordării româneşti, numărul bugetarilor este foarte ridicat, cu 182 de persoane la mia de locuitori faţă de mai puţin de 80 de bugetari la mia de locuitori în cazul nostru. Departe de a fi risipitori, norvegienii ar avea probleme să înţeleagă economiile în bani, cu preţul scăderii calităţii serviciilor sociale. Statul asigura gratuit educaţie, îngrijiri medicale şi protecţia copilului, toate la un nivel de cea mai înaltă clasă.

Sectorul privat foarte competitiv şi productivitatea foarte mare se bazează pe siguranţa oferită de stat angajaţilor în sănătate şi învăţământ. Adică exact invers decât la noi, unde preocuparea salariaţilor trebuie să se îndreapte de multe ori spre familie şi îngrijire personală, nu către performanţa la locul de muncă.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

 ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium) va...

rrr