Rata de suicid din Grecia a atins cel mai înalt record din Europa, din cauza măsurilor de austeritate şi a dramei economice, care a făcut ca oamenii să-şi piardă locurile de muncă sau unora să le fie tăiate salariile, potrivit The Guardian.
Statisticile Ministerului Sănătăţii din Grecia, făcute publice zilele trecute, indică cum că numărul grecilor care vor să se sinucidă a crescut la 40%, în perioada ianuarie-mai a acestui an, comparată cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Înainte de apariţia crizei economice, în urmă cu trei ani, Grecia avea cea mai scăzută rată de suicid din Europa, respectiv 2,8 la 100.000 de locuitori. Acum are un număr de persoane aproape dublu, cel mai mare de pe continent, în ciuda faptului că Biserica Ortodoxă refuză înmormântările normale pentru sinucigaşi. Au crescut de asemenea şi tentativele de sinucidere, astfel că organizaţia non-guvernamentală grecească şi care are o linie de telefonie non-stop pentru prevenirea sinuciderilor, nu mai primeşte 10 telefoane aşa cum se întâmpla înainte de criză, ci primepte mai mult de 100 de apeluri în decurs de 24 de ore.
Conform publicaţiei The Guardian, marea parte a persoanelor care apelează linia specializată a ONG-ului sunt femei cu vârste între 30 şi 50 de ani şi bărbaţi între 40 şi 45 de ani, care se confruntă cu probleme economice. De asemenea, psihiatrii şi specialiştii din domeniu susţin aprobarea de urgenţă a unei politici extinse de prevenire a sinuciderilor, mai ales prin sensibilizarea profesorilor, paznicilor închisorilor, poliţiştilor, preoţilor, care ar putea fi ţintele sinuciderilor.