Cristian Grosu / Prostia cu coasa și iubiții prostiei cu coasa. Diversiunile politice care blochează modernizarea României

Nicio îndoială că toată lumea cunoaște scandalul de la Spitalul Pantelimon. Două doctorițe de la Terapie Intensivă (ATI) sunt acuzate de omor calificat pentru că ar fi scăzut subtanța numită noradrenalină unor pacienți a căror supraviețuire în crâncenele afecțiuni pe care le aveau depindea de această substanță.

Acțiunea cu adevărat criminală în această poveste este că festivalul mediatic și războiul juridico-medical care se poartă la televizor – după un scenariu pe care l-am mai văzut – îngroapă esența și împiedică rezolvarea unei probleme foarte grave din sistemul de Sănătate românesc.

Pentru că media care se ocupă zi și noapte de acest caz si face ”brechiniusuri” în culcare și-n sculare nu se ocupă să vadă ce se întâmplă de fapt, m-am interesat la oameni care lucrează în ATI, în România și în alte țări.
Si înainte de-a demonstra că adevărata acțiune criminală e gestiunea acestei povești, iată ce am aflat de la firul ierbii, cu exemple cu tot – fără să stabilim noi dacă asta e bine sau e rău: pur și simplu așa stau lucrurile:

1, Sunt aduși la ATI oameni cu afecțiuni atât de grave, încât sunt menținuți în viață numai cu noradrenalină și/sau cu ventilație (”respirație artificială”).

2, O bună parte din pacienți nu au nicio șansă de supraviețuire. Ei sunt ținuți în viață exclusiv prin aceste metode, care se numesc ”suport de viață”.

3, Unii pacienți, deși nu au nicio șansă de supraviețuire, sunt păstrați în viață exclusiv prin aceste mijloace artificiale săptămâni în șir.

4, Într-o bună parte din cazuri, chiar familiile le cer medicilor de la ATI, știind că nu exită nicio șansă de supraviețuire a celor dragi, ”să-i scoată de pe aparate”.

5, Problema medicilor de la ATI – a tuturor medicilor de la ATI din România, este că nu avem legislație și proceduri legiferate pentru această situație absolut obișnuită (ca moartea de obișnuită) și profund umană.

Îmi povestește o cunoștință că, având internată o rudă la ATI, i-a cerut medicului, după zile în șir de menținere în viață a pacientului inconștient și de nerecuperat, să-l lase să moară și să nu-l mai țină în viață artificial. Medicul a refuzat, invocând legislația.

6, Și nu e vorba numai de noradrenalină și de ventilație:
orice stop cardiorespirator al unui bolnav fără nicio șansă de viață de la ATI trebuie resuscitat, indiferent ce șanse de supraviețuire are.

Exemplu dintr-un spital ATI: bătrână de 78 de ani, operată de cancer și incapabilă să supraviețuiască: într-o singură tură de medici, face de 4 ori stop cardio-respirator: femeia murea pur si simplu, iar medicii o readuceau la viață de fiecare dată prin resuscitare, pentru că legea și procedura așa cere, indiferent dacă pacientul e readus la viață ca să facă din nou stop. La al 5-lea stop cardio-respirator, medicul a cerut personalului medical să încerce resuscitarea numai 15 minute (nu minim 30, cât prevede procedura). Adică ”se joacă de-a divinitatea”.

7, Uneori, deși legea obligă medicii, astfel de resuscitări nici nu pot fi făcute: puțini știu că la spitalul de arși, în plin caz Colectiv, au existat pacienți cărora nici nu li s-a mai făcut resuscitare atunci când au intrat în stop cardio-respirator: erau atât de arși încât nu exista posibilitatea tehnică. În fișe s-a trecut că s-a făcut, pentru că procedura legală nu a ținut cont de detaliile reale ale unei astfel de situații.

8, În marile ATI-uri există pacienți fără nicio șansă de supraviețuire care sunt ținuți artificial în viață prin metodele de mai sus, în timp ce alți pacienți, cu șanse, nu au loc în ATI.
La fel, lumea crede că indicațiile de medicație ale medicilor sunt scrise instant în fișe: fals – un medic are de văzut zeci de cazuri la vizite, cineva notează si apoi, în orele următoare, se modifică și se trece în fișe schimbarea de medicatie – e o chestiune de lipsă de personal.

9, Toată această situație de mai sus reprezintă motivul pentru care zeci de medici români de ATI  din Franța s-au solidarizat cu colegii lor români:

E nevoie de legislație pe acest teren gol și de proceduri pe acest teren gol. Lipsa acestor proceduri si legilații înseamnă crimă cu premeditare.

10, Cum e în alte state – caz din Anglia: cand un pacient a ajuns la ATI, medicii de acolo au posibilitatea de-a verifica online tot pacursul său de sănătate, inclusiv dacă pacientul refuză sau nu resuscitarea în caz de stop cardio-respirator. De obicei, pacientul completează o fisă la internare sau familia știe dacă el vrea sau nu să fie menținut artificial în viață.

11, Situațiile descrise mai sus cu care se confruntă ATI sunt rezolvate, în statele UE prin sistemul de medicină paleativă: secții ale sitalelor sau spitale de sine stătătoare, care se îngrijesc de ultimele zile, ore, săptămâni ale pacienților în fază terminală.

12, Dosarul de la Spitalul Pantelimon trebuie tratat punctual, pe caz  ”doctorul X – pacientul Y”, numai așa se poate stabili dacă a fost crimă cu premeditare, malpraxis, sau decizie luată de medic în cunoștință de cauză – pentru că nu trebuie omisă nicio posibilitate.

*

Așa stau lucrurile la ATI în România, mai ales la marile spitale – cele două doctorițe au ”improvizat” așa cum se improvizează întotdeauna cu pacienții aflați pe moarte în lipsa procedurilor și legislației.

Toate lucrurile de mai sus ar trebui să le vedem dezbătute seară de seară la televiziuni, pentru că acest caz arată o problemă de sistem,
așa cum cazul Colectiv a arătat tot o problemă de sistem,
așa cum scandalul azilelor pentru bătrâni de anul trecut tot o problemă de dublă subordonare de sistem arăta.

O crimă și mai mare

În urmă cu fix (dar fix) 5 ani, seară de seară, fix ca și acum, vreme de 2-3 ceasuri, România asista la prezentarea cazului fetei ucise și arse la Caracal:

Ajunsesem chiar să am un fel de admirație care-mi  întorcea stomacul pe dos față de ”realizatorii” care cum dracului găseau, seară de seară luni în șir, câte ceva de adăugat, de dezbătut, de ”dezvăluit”după ce ascultaseră autorități, experți, vraci și ghicitori, păreriști de toată mâna – de la așa numitele televiziuni ”quality” și până la boschetarii audiovizualului.

Era și atunci o problemă de sistem: de la lipsa de personal de la 112 – serviciu care ratase convorbirea cu victima pentru că îi intrase alt telefon de urgență – și până la procedurile procurorului care asteptase în fața porții ora 6 a dimineții, cand legea îi dădea voie să facă o percheziție.

Dar erau și alegerile prezidențiale: primul tur de prezidențiale de la căderea lui Ceaușescu, în care nu a existat absolut nicio dezbatere între candidații Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă:

Cazul de la Caracal absorbise 90% din agenda publică.

Nu știm acum ce anume trebuie să acopere acest caz, care focusează pe un fenomen despre care toți miniștrii sănătății cu siguranță aveau cunoștință (ce și cum se întâmplă la ATI):

dar oare o să vedem, anul ăsta, o dezbatere Ciolacu-Ciucă, sau PSD-PNL – sau o să vedem în săptămânile următoare, măcar ”pe surse” certurile dintre cei doi și cele două partide?

Sau o să rămânem cu ochii în diversiunile gen ”doamna cu coasa”?

Diversiunile și iubitul doamnei cu coasa

Am 31 de ani de presă și, ori de câte ori mi s-a trimis vreo stenogramă, mai ales în culmea unei confruntări electorale, mi-am dus mâna la nas. A fost o singură excepție cand am luat în serios o stenogramă și am decis să nu o public nici pe aia – în rest, am citat din ziarele care, publicându-le, făceau legea pe piață.

În cazul stenogramelor de la spitalul Pantelimon, mi-a atras atenția o formulare: ”doamna cu coasa”. E o formulare foarte ”de marketing” sau de propagandă – în genul etichetelor create în laborator pentru a activa ceva anume în mintea consumatorului de informație – exact așa cum au fost anul trecut etichetele puse în cazul azilelor (un război în PSD dintre grupările Ciolacu și Firea).

Marea problemă cu aceste diversiuni este că ele sunt puse la cale sau sunt administrate tocmai de către cei care ar trebui să ridice și să rezolve problemele de sistem:

Nu mai stiu câți ani sunt de atunci – când Parchetul a umplut presa cu stenograme despre cum vorbea Sorin Ovidiu Vântu și ce le cerea jurnalistilor din conducerea editorială a trustului său. Câteva săptămâni mai târziu, mi-au căzut în mână și stenogramele complete – acolo unde nu vorbea numai SOV, ci și ziariștii care i se opuneau:

Un procuror pus acolo să ancheteze și să afle adevărul și să stabilească vinovății, editase, trunchiase și scosese din context declarațiile pe care să le dea în spațiul public – adică tocmai călca în picioare legea. Probabil că acum își mănâcă pensia specială și se uită la ”dezbaterea” de seară de seară de la TV.

Iar astfel de mecanisme uriașe de setare a agendei publice distrug vieți: prietenul/partenerul uneia dintre doctoritele arestate – cel care a încercat să se sinucidă sau să atragă atenția asupra diversiunii – a nimerit pur și simplu nevinovat în această poveste:
cum te poți apăra atunci când pe toate canalele ți se revarsă în viața profesională dejecțiile sistemului – ale marelui SISTEM – iar în viața personală ai ajuns doar ”iubitul doamnei cu coasa”?

*

Se știa: se știe de ani de zile ce se intamplă la sectiile de ATI, se știa de ani de zile ce se întâmpla în azilele de bătrâni, se știa de ani de zile ce se întâmplă la SNSPA și în majoritatea universităților cu scandalurile sexuale:

Problema e că toate aceste profunde anomalii sunt cunoscute, dar sunt detonate numai în momente politice cheie și fără intenția de-a repara sistemul. Ci de a-l folosi.

PS: O informație, probabil că ne-a scăpat tuturor în marea dezbatere a cazului de la Pantelimon:
Medicii de toate specializările strâng semnături pentru ca Parlamentul să legifereze procedurile de la ATI, eventual după modelul francez al ”end of life care”.

(Citiți și: ”Disoluția Democrației – CRONICILE NR. 78. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

***