Cristian Grosu / Momentul 02.2020: cum va schimba Covid lumea

Covid-19 schimbă lumea cu repeziciune, dar înainte de-a înșira transformările ireversibile care tocmai se petrec sub ochii noștri, câteva principii de plecare:

a), O criză e amplificată întotdeauna de reacțiile la ea. Cu cât măsurile anticriză sunt mai riguroase, cu atât reacțiile sunt mai iraționale – lucru care produce efectul de turbion.

În cazul Covid, nu măsurile sunt exagerate, ci iraționaitatea cu care sunt asimilate și aplicate. Efectul iraționalității se multiplică în economie – adică acolo unde sunt elaborate resursele luptei cu criza.

b), Singura abordare pragmatică pe care am văzut-o la liderii lumii a venit din Germania: nemții au fost primii care au vorbit explicit, prin gura cancelarului Merkel și au admis public că 60-70% din populație va fi, într-un timp oarecare infectată.

Singurul scenariu fezabil pe baza căruia se poate lucra e tocmai această realitate: că și în România vor fi infectați cel puțin 50% din populație la un moment dat. Și pe baza unui atare scenariu se poate face un plan pentru ce va urma, economic vorbind, după criza Covid.

c), ”Plan”: jucătorii din economia reală, antreprenorii, știu că e contraproductiv să sufli în iaurt atunci când vine vorba de afaceri și că secretul succesului constă, de cele mai multe ori, în știința de-a deosebi între ciorba fierbinte sau călduță și iaurt.

În iaurt pot sufla statul și corporațiile – pentru că ele vor rămâne, oricum, în picioare: dar în afacerile antreprenoriale nu au ce căuta exagerările inutile: respecți regulile și atât. Solidaritatea din plan social trebuie neapărat transferată și în economie.

d), Pentru că punctul c) mai cere o precizare: criza economică provocată de Covid – a cărei amplitudine nu poate fi evaluată încă de nimeni – are o natură fundamental diferită de cea din 2008: dacă în urmă cu 12 ani contagiunea era una pur financiară și legată foarte strict și foarte ”mecanic” de resurse, acum propagarea e pur emoțională: nu te poți închide în casă tu, manager sau midle-manager, pentru că vreo câteva sute de oameni din 20 de milioane au fost infectați: asta nu mai are legătură cu ”conștiinciozitatea” și cu deprinderea civilizată de-a respecta regulile, ci cu altceva:

una e distanțarea socială cerută de noile reguli, și alta invocarea acesteia pentru că te silește să ieși din zona de confort profesional într-o situație de criză:

te poți trezi că nu iei și transmiți un virus pe care ai foarte puține șanse să-l iei dacă păstrezi regulile, dar te poți trezi că prin exagerare smulgi și tu câteva cărămizi din structura și schelăria economică necesară combaterii crizei; adică e improbabil să transmiți, dacă păstrezi doar regulile, răul biologic, dar este cert răul pe care-l propagi în economie prin exagerare.

*

Acestea fiind zise, să contabilizăm transformările care, petrecându-se sub ochii noștri, ne constrâng să jucăm în piesa unei transformări fundamentale a societățiilor în mic sau în mare:

1), Se vor reevalua strategiile de securitate globală.
Dacă în urmă cu 10 ani strategii își ridicau ochii de pe planurile avioanelor și tancurilor și se îndreptau spre cyber, acum lumea poate constata că nici măcar aici nu ai nevoie de expertiză care să te facă invulnerabil: un dictator cu 10 ”borcane” cu 10 virusuri poate pune economia globală la podea:

Să ne întrebăm care ar fi fost reacția societăților dacă am fi avut azi nu virusul unei gripe mai atipice, ci pe cel al unei boli care omoară jumătate din cei infectați.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Luciditatea cifrelor: de ce istoria nu iartă proștii, care susțin în criză economia vecinilor”)

2), Cămașa, mai aproape decât haina: modul de lucru în interiorul societăților și, mai ales al companiilor, se va schimba sub presiunea evitării interacțiunii umane:

Toate facilitățile puse la dispoziție de tehnologie – minimalizate ca importanță sau chiar ignorate – sunt acum adunate, puse cap la cap și transformate în instrumente curente de lucru.

Reflexele create de psihoza contagiunii ne vor determina să ni se pară firesc să nu ne mai întâlnim, să avem contacte directe cât mai puține și, în orice caz, cât mai profesionale. Îndeosebi în privința relațiilor de muncă și de afaceri, o halcă mult mai mare din viața noastră se va muta în digital, în online, în…

3), Cel mai frumos proiect european – Uniunea Europeană – se zgâlțâie sub reflexele naționale și naționaliste aprinse de emoția unui cataclism planetar: nimeni nu și-ar fi închipuit că după aproape 70 de ani de efort de-a dărâma granițele, ele vor fi reînființate în fața unei crize.

Nu se va ajunge acolo: dar demonul care le păstrează harta tocmai s-a trezit, se întoarce pe partea cealaltă și ne amintește cât de puțini și de mici sunt pașii pe care i-am făcut pe drumul unei unități autentice.
Dacă n-ar exista moneda euro totul s-ar putea dezintegra de pe o lună pe alta – iar România ar trebui să se gândească serios la asta.

4), Reevaluarea globalizării: criza Covid catalizează redeșteptarea protecționismelor și alianțelor în piața globală. Așa cum războaiele comerciale din ultimii ani sunt ”corecții” ale efectelor de până acum ale globalizării, efectele economice ale Covid scot în arenă monștrii care să zguduie și ceea ce este sănătos în piețe.

5), Luna februarie a anului 2020 (02.2020) va avea ca efect social o mutație asemănătoare cu momentul 11.09.2001, când lumea a intrat într-o altă paradigmă a libertăților cetățenești, ”tunse” pe ici pe colo în numele protecției în fața terorismului.

Vor exista cetățeni cărora nu doar că li se va părea firească o restrângere a drepturilor, ci care chiar vor cere măsuri care vor presupune asta. Un spațiu intim mai scurt va fi o ”dereglare culturală” – mai ales că există deja ”infrastructura” umană ușor manipulabilă care va face toată munca de diseminare a unor atare reglementări.

6), Toată lumea își va regîndi – unii mai încet, alții în ritm accelerat – sistemele de sănătate. Vor căpăta o importanță tot mai mare direcțiile de epidemiologie, boli infecțioase, reacții la scenariile de contagiune.

7), Statele – îndeosebi cele cu influență, dar și cele mai mici cu lideship lucid – vor reconsidera importanța esențială a echilibrelor macroeconomice.

Sunt 10 ani de când toată lumea înjură Germania pentru zgârcenia cu care scapă în piață banii publici și pentru obsesia excedentelor de orice fel:
însă Germania pare să se fi așteptat la o criză – nu atât economică pur și simplu, ci la una provocată de un element imprevizibil și venit din exterior, în situația deloc confortabilă în care se află, aceea de a fi miza și ținta războaielor comerciale și din Vest și din Est.

De la înălțimea acestor excedente, Angela Merkel a anunțat că are la dispoziție 550 de miliarde pentru sprijinul companiilor nemțești. Singura ei grijă este ca economiile celelalte să nu cadă prea jos –  ceea ce reprezintă grija firească a oricărui exportator pursânge.
La celălalt capăt, Italia – a treia economie a zonei euro, veriga slabă din trio-ul economic european, pare să fi ieșit deja din jocul de influență, odată cu torpila încasată de la Covid, care nu a făcut decât să pună capacul pe o politică macroeconomică inconștientă.

*

Revenind la România, câteva certitudini, cu bune și rele:

a), Impecabilă (și surprinzător de coerentă într-o țară haotică) reacția autorităților: România a câștigat tocmai săptămâna de început a epidemiei, care i-a lipsit Italiei – iar fețele scoase în spațiul public să comunice arată responsabilitate, competență, încredere.

b), Catastrofală situația macroeconomică și bugetară – al cărei echilibru a fost dărâmat cărămidă cu cărămidă în ultimii 3 ani – cu care România intră într-una din cele mai imprevizibile cheltuieli, având de susținut o economie care poate intra în colaps dacă nu e sprijinită.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Cum să faci risipă de istorie”)

După ce și-a cheltuit spectaculoasele creșteri economice, la care a adăugat zecile de miliarde împrumuturi scumpe, România se află în situația greierelui căruia furnica, pe viscol, îi spune ”acum joacă dacă poți!”. Asta pentru că e surprinsă între rânjetul agresiv al lui Darius Vâlcov și cel tâmp al lui Orlando Teodorovici (când li se spunea că suntem descoperiți total în fața oricărui fel de cataclism – un cutremur, de exemplu) – și perspectiva apelării la FMI.

De altfel, e greu de crezut că vom putea evita FMI-ul – problema nu e adusă în discuție din considerente electorale, dar ea se va pune serios după alegeri: anul acesta vom avea un deficit la fel de mare ca în anii crizei economice precedente.

(Citiți și: ””Istoria nu iartă proștii”. Am intrat în deceniul decisiv. CRONICILE Curs de guvernare Nr. 95”)

c), Un lucru (foarte) bun: câteva instituții publice și-au pus la punct sistemele online de lucru cu publicul în – atenție! – doar câteva zile, ba chiar în numai un weekend: după ce ani de zile s-au pierdut în studii de fezabilitate și consultanțe de milioane de euro și în licitații anulate pentru că nu câștiga cine trebuie. Deci – se poate!

d), E posibil la la capătul crizei epidemiologice România să numere câteva zeci de morți, dacă măsurile sunt aplicate echilibrat (gripa ultimelor luni a omorât peste 60 de oameni, pe care nu-i ”descântă” nimeni):

este, însă, cert, că se vor fi furat multe miliarde dincolo de achizițiile directe pe care le presupune starea de urgență,

și că la Ministerul de Interne, în spitale și în instituțiile cu liber la angajări fără concurs, vor apărea sute și mii de fiice, fii, amante, nepoți și cumetri – care n-au fost în stare până acum să treacă printr-un examen.

Covid va trece în 6-12 luni:

Dobânzile la delapidări și pensiile speciale o să le plătim zeci de ani.