Cristian Grosu / Mariana. Și dilema ei sângeroasă în România ei europeană

Din capul locului: fără nicio derută, rândurile care urmează sunt tot despre ce se petrece în economie, în mediul de afaceri, în sistemul social, în administrație și în mediul de afaceri. În definitiv, vorbim de aceiași oameni sau de reprezentații lor, care folosesc aceleași metode, în aceeași țară mănoasă, pe care o mulg cu aceeași inconștiență. Și, mai ales: e vorba de aceeași uriașă diversiune. Deci :

Mariana a luat un topor în cap, în timpul mineriadei din 13-15 iunie. Era studentă la filosofie și făcea de pază la ușă la Universitate.

În noaptea aia, de 14 spre 15, avea să descopere și cum procedează ziariștii. Nota totul. I-a văzut, de exemplu, pe cei împușcați și neasumați, mai apoi, de nicio autoritate statală. Scria într-un carnețel pe care îl scotea din când în când din buzunarul jachetei, toate lucrurile bizare pe care ordinea noii puteri emanate din ceață le testa – poate pentru prima oară – pe mulțimile de romantici ai democrației, care se jucau sub balconul universității ca un prunc în fața vizuinii viperei – cum formulează profetul. Dar nu era ora acelei lumi ideale.

Nu se aștepta nimeni ca diversiunea, în care regimul proaspăt instalat ținea o țară întreagă, să explodeze înainte de un răsărit care părea să semene cu toate cele din ultimele luni. Se crăpa de ziuă.

Când hoardele de mineri, dirijate de la gară către punctele nevralgice ale protestelor au spat ușa principală a Universității, studenții au luat-o la fugă în jos pe scări, la subsol. Faptul că lumina s-a stins brusc n-a ajutat pe nimeni. Ghemuită în lumina unei lanterne, Mariana a apucat să vadă o figură descompusă de furie și sclipirea unui colț al lamei toporului. S-a trezit din leșin în fața vitrinei de la Arhitectură, năclăită de sânge și târâtă de doi mineri. N-a dus-o nimeni la spital: avea hainele rupte, nu mai avea actele și jacheta și așa a fost urcată în dubă și dusă la ministerul de Interne.

Noroc? Cum altfel: l-a recunoscut pe unul din soldații în termen care făcuseră tunel la intrare – tunel, ca să nu scape nimeni – că el oricum nu avea cum s-o recunoască: plină de sânge din cap până la brâu. Soldatul era vărul ei. Și-a anunțat superiorii că vară-sa, studentă ”prinsă” la Universitate, nu apucă interogatoriul. A ajuns, sub pază, la infirmeria ministerului, care a expediat-o la spitalul Bagdasar, pentru operație: apucaseră să o înregistreze și dădea nasol să ai încă un mort cu nume, prenume și tot tacâmul. Și recunoscut de un soldat.

Medicii erau pregătiți, veniseră de acasă și cei care nu erau de gardă: se așteptau la un măcel ca la revoluție. Au operat-o și-au expediat-o ca s-o protejeze : din când în când apărea câte unul de la ministerul de interne și se interesa de vreo nouă internare – că aveau nevoie la audieri. La spital avea să afle Mariana și că nu luase doar un topor în cap: medicii au operat-o și pentru o altă lovitură, cu un corp contondent – probabil o bâtă – pe care nu-și amintea când a căpătat-o: o mai fi lovit-o cineva și după ce leșinase.

Scandalul internațional care a urmat a restabilit înțelesul legii. Legii noi: cum să omori oamenii care protestează? Pe valul de proteste internaționale, Mariana a depus plângere penală în toamna aceluiași an. Cu strângere de inimă: când s-a dus după operație să-și scoată firele, medicii au ascuns-o după o perdea: cei de la ministerul de interne încă mai apăreau de câteva ori pe zi ca să-i culeagă pentru interogatorii pe studenții ”întârziați” cu venitul la spital.

Abia 8 (opt) ani mai târziu au chemat-o pentru o declarație. Apoi pentru încă una, prin anul 2000, și o a treia declarație prin 2005. După aia, gata: s-a închis dosarul – cu NUP pe toată linia, iar după decizia CEDO din 2014, potrivit căreia crimele împotriva umanității nu se prescriu, povestea s-a redeschis.

Azi, Mariana are o problemă. De fapt, o dilemă : a primit citație să se constituie parte civilă, iar luna viitoare (septembrie 2017 – adică la 27 de ani de la încercarea de omor) trebuie să rostească o sumă: cât crede ea că trebuie să-i ceară statului român ca despăgubire. Ei, cât?

Și de la dilemă, ajungem la problemă :

***
Cererea acestei făpturi plăpânde – Mariana are un metru cinzeci și vreo 40 de kilograme, cu o inocență de copil încât te miri că cineva ar putea ridica nu un topor, ci o floare către ea – se suprapune peste alte cereri care vin dintr-un trecut ceva mai recent :

Mariana azi a venit să-mi spună cu un aer foarte preocupat că profesorii mai au de încasat încă vreo 800 de milioane procese câștigate după diversiunea Tăriceanu – Băsescu de creștere a salariilor la finele lui 2008: primul avea de câștigat alegeri parlamentare, cel de-al doilea pe cele prezidențiale din anul următor.

Incapacitatea statului de-a plăti ce a legiferat (miliardele pe care le plătim zilnic, care sunt bugetate și de care nu spune nimeni, dar absolut nimeni, nimic – un link cu CIFRE_AICI) sau ce a stricat, sau distrus, sau ucis, sau mutilat sau dărâmat sau blocat intră la decontare și pe bugetul din acest an.

Mariana a venit să-mi spună că nu vor scăpa fără o rectificare serioasă, la 814 de milioane. Iar dobânzile – că anul acesta expira termenul la care trebuiau restituiți toți banii cu care s-au jucat Tăriceanu și Băsescu – se vor muta probabil pe fondul de dezvoltare a României din anul 2018. Cam tot pe-acolo – vreo 700 de milioane.

După ce-mi prezintă situația cu banii profesorilor, Mariana se întreabă cu voce tare: Și să le mai cer și eu ceva? Cât să le cer? Sau mai bine nu le mai cer?

Nu le mai cere, femeie: ia-ți :

-,Premierul de acum s-a înscris, imediat după ce ai luat tu un topor în cap, în PDSR și s-a făcut oblete la cabinet parlamentar – probabil că i-a plăcut ce s-a întâmplat la Universitate;

-,ăia care i-au chemat, manipulat, îndrumat și asmuțit pe minerul care a încercat să-ți crape capul au acum pensie specială de mii de euro – după ce probabil au mai învârtit niște afaceri cu ministerul de Interne că, deh – era ”democrație ți economie de piață.

-,animalele care au cheltuit în campania de parlamentare din 2008 și cea de la prezidențialele din 2009 banii de azi, toamna lui 2017, nu vorbesc la televizor decât despre problemele lor cu Justiția

(apropo: are cineva idee ce poziție are curajosul domn C.P.Tăriceanu față de split TVA și de schimbarea sistemului fiscal? Nici nu o să aveți că e deal cu PSD să tacă și să sprijine. Sau: știe cineva că traian Băsescu e și șeful Comisiei de politici economice din senat, calitate în care nu a scos absolut niciun diftong, că nu are timp fizic să o facă, fiind preocupat să combată justiția?).

-,toți ceilalți: niște mameluci care cred că bunul Dumnezeu a făcut țara asta așa, ca un ineluș de argint la prepuțurile lor și că pot să dea cu ea de orice gard – pentru că asta și fac:

așa cum din 2011 și până în 2016 am plătit 13 miliarde către bugetari pentru procesele câștigate împotriva lui Tăriceanu și Băsescu, și uite că anul ăsta mai avem de plătit oficial numai la profesori 800 de milioane – pentru că per total au mai rămas de plată pe procese 3,5 miliarde (cu banii ăștia făceam autostrăzi pavate cu marmură) , tot așa vom plăti, peste 5 sau 10 ani pensii exclusiv de la stat pentru că azi guvernul nu mai are bani să-și plătească în comenzi datoriile către finanțatorii din campanie.
Deși bani, pentru anul ăsta, s-ar găsi fără efort: punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești de confiscare a banilor de la cei condamnați pentru corupție. Dar ăia sunt banii LOR.

Dar despre ofensiva cu războaie punctuale pe care guvernul o pune la cale în această toamnă împotriva economiei – în numărul de mâine sau de poimâine:

Până atunci, un singur lucru, Mariana: nu le mai cere. Ia-ți.