Cristian Grosu / Cu CCR împotriva UE: Nu e raiul infractorilor, ci iadul oamenilor cinstiți

Cei care insistă, în aceste zile, că deformarea legilor justiției nu reprezintă deformarea justiției însăși, ci e doar un episod mai dur în lupta politică dintre Klaus Iohannis și PSD, participă la uriașa diversiune a clasei politice.

Înainte de-a trece la analiza logicii acestui veritabil război nu doar cu justiția ci cu însăși ideea de justiție în România, să demontăm cei câția piloni ai acestei diversiuni, pe care se sprijina diversiunea cea mare:

aceea că remodelarea legilor justiției se face în baza principiilor UE.

Să le trecem lapidar în revistă:

1-, E falsă comparația cu Germania, pe care liderii PSD și analiștii lor ne-o tot vâră sub ochi: comparația cu maniera în care decide Curtea Constituțională din Germania și maniera în care acolo acționează Parchetul.

Curtea Constituțională a Germaniei (Verfassungsgericht) arată și decide astfel încât și Angela Merkel tremură în fața ei tocmai pentru că printre politicienii care o numesc nu se numără Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

La noi, CCR a fost numită de cei doi:

Călin Popescu Tăriceanu: să dăm click pe imaginea alăturată și să ne amintim (că prea îl uităm) episodul cu ”Traiane, ai putea să vorbești la Parchet?”.

În Germania, Călin Popescu Tăriceanu ar fi zburat definitiv de pe scena politică în aceeași zi și nu ne-ar mai ține azi lecții despre independența propcurorilor. Dar uite că ne ține:

prin decizia CCR, dl. Tăriceanu nu va mai fi nevoit să se expună intervenind la șeful statului, se va descurca cu ministrul său de justiție – iar ăsta nu e un proces de intenție, vorbim de același om, care ne-a mai arătat el odată cum vede el justiția.

Liviu Dragnea: În Germania nu ar mai fi numit judecători la Curtea Constituțională, pentru că ar fi fost măturat din politică îndată ce ar fi început urmărirea penală împotriva sa.

Azi are 2 condamnări penale – din care una definitivă – iar vineri a anunțat că va trece la impunerea dictaturii prin ordonanțe de urgență. Am trăit să o auzim și pe asta: o coaliție care are o majoritate zdrobitoare în Parlament se plânge că legiferarea merge greu, în ciuda faptului că în afară de legile justiției nu mai legiferează aproape nimic.

2-, E falsă comparația cu statele europene în ceea ce privește existența în Codurile noastre penale a infracțiunii de abuz în serviciu:

A văzut cineva vreun demnitar sau funcționar român care a demisionat pentru că a fost acuzat de abuz în serviciu?

În România, țara în care funcționarii sunt numiți politic chiar în cele mai mici funcții, în care nu există palmă din administrație care să rămână nepolitizată,

țara în care șeful partidului de guvernământ le cere iertare infractorilor care au furat din banii publici (cum a făcut-o vineri seară, explicit, pentru a-i anunța că-i va scoate din închisoare prin ordonanțe),

singura șansă de protecție a contribuabilui și a cetățeanului cinstit e introducerea în Codul penal a infracțiunii de abuz în serviciu.

Lupta cu ”statul paralel” nu justifică sub nicio formă (absolut sub nicio formă), îngenuncherea contribuabilui și cetăteanului onest în fața funcționarului corupt, numit pe criterii exclusiv politice pentru a produce bani pentru partid și pentru lideri.

Am spus ”statul paralel” și contribuabilul cinstit. Să-i luăm la rând:

Nu e raiul infractorilor, ci iadul oamenilor cinstiți: despre marele rău

Cel mai mare capital – sau cea mai mare problemă a unui stat este mentalitatea cetățenilor săi. Tot restul – de la talent, la calificare profesională și bani – e numai material de lucru.

Marele rău care i se întâmplă României de un an și jumătate e pervertirea acestei mentalități față de lege și față de modul în care e înfăptuită justiția:

marele rău e că justiția e prezentată ca o formă de represiune a oamenilor cinstiți, ca un mecanism de teroare, ca un braț abuziv și arbitrar al statului.

Problema nu mai e dacă ”pleacă sau nu Kovesi”, sau dacă ”scapă sau nu Dragnea”:

problema reală e la contribuabilul onest.

Prins în perioada de tranziție – atât economică, cât și politică și a societății – contribuabilul onest a fost mereu victima administrației și a clasei politice: a fost nevoie să treacă mulți ani de la ”corupția fără corupți” la anchetele, arestările și condamnările din ultimii 7-8 ani.

Trendul pe care se înscrisese justiția în ultima vreme oferea – celor care înțelegeau mecanismele – o speranță: în 10-15 ani le va intra și funcționarilor și politicienilor în cap că România nu e o zonă pe care o iei în concesiune, ci chiar răspunzi pentru orice abuz care produce prejudicii.

E exact formularea care, la un moment dat, se afla pe toate buzele: ”acest proces trebuie să fie ireversibil”. E exact motivul pentru care am intrat în UE cu condiția MCV-ului.

Astăzi lucrurile se întorc la corupția fără corupți – și nu are nicio relevanță faptul că niște funcționari care fură sub diverse forme scapă: cu adevărat relevant este că, din nou, contribuabilul cinstit este lăsat la lipsa de frică, de responsabilitate și o de rușine a funcționarului numit politic să fure pentru partid și pentru lideri. Și să suporte, încă niște zeci de ani, consecințele acestei stări de fapt: fără autostrăzi, fără forță de munca calificată, fără beneficiile și respectul de care ar trebui să se bucure în schimbul muncii și al banilor săi.

Statul paralel, destructurarea legilor justiției și iadul oamenilor cinstiți

Spuneam mai sus că lupta cu ”statul paralel” nu justifică sub nicio formă (absolut sub nicio formă), îngenuncherea contribuabilui și cetăteanului onest în fața funcționarului corupt, numit pe criterii exclusiv politice pentru a produce bani pentru partid și pentru lideri.

Da, statul paralel chiar există, dar – atenție – el e cu totul altceva decât ne-o spun dnii. Dragnea și Tăriceanu: cei doi insistă că statul paralel sunt serviciile secrete, sau facțiuni din serviciile secrete, care vor să-i bage la închisoare și care intereferează cu lumea politică.

În accepțiunea noastră, statul paralel înseamnă mult mai mult decât serviciile secrete:

În accepțiunea noastră, statul paralel înseamnă complementaritatea de acțiune dintre clasa politică, serviciile secrete, administrația de top și beneficierii economici (interni sau externi) în a ține România sub control intern.

Despre serviciile secrete, am scris în detaliu AICI-LINK – cu mențiunea că serviciile secrete sunt doar partea cea mai vandabilă mediatic.

2 (doar 2) exemple vizibile pentru toată lumea, din viața noastră publică, în ce privește amploarea complicității dintre servicii și celelalte divizii ale statului paralel:

1-, Protejarea statului paralel real de către Liviu Dragnea și C.P. Tăriceanu

De 6 ani de zile, PSD și ALDE  (mă rog … USL) conduc în Parlament Comisiile de control ale SRI și SIE. Până și Sebastian Ghiță a fost membru în comisia SRI, și n-a spus nimic de rău despre servicii decât atunci când a început războiul civil în statul paralel.

A auzit cineva vreodată de un raport al acestor comisii referitor la intereferența în economie a serviciilor secrete sau a firmelor serviciilor secrete?

Nu. Și nici n-o să auzim. Pentru că cei doi lideri ai coaliției PSD-ALDE au fost deranjați numai de propriile lor dosare penale: până la ele, ei s-au numărat printre combatanții din falanga politică a statului paralel, ocupați cu protecția parlamentară și legislativă.

2-, Beneficiarii statului paralel real sunt Liviu Dragnea și C.P. Tăriceanu

Până la dosarele penale ale numerelor 2 și 3 din statul român, nu doar că niciunul dintre ei nu și-a folosit atributele legale de a lupta împotriva ”sistemului ocult” (cum îl numesc astăzi), ci chiar au fost beneficiari neți ai acestora:

Liviu Dragnea: cine-l cunoaște știe că abilitățile sale de afaceri nu ”bat” mai mult de anvergura de nivel județean, astfel că afacerile sale din Brazilia au fost doar o coparticipare în calitate de responsabil din falanga politică a poveștii (nu s-a spânzurat degeaba partenerul său de Brazilia și Teleorman, Costel Comana, în avionul de Costa Rica) – la fel cum Radu Mazăre n-ar fi răzbătut până în Madagascar fără ajutorul lui Elan Schwarzenberg.

C.P. Tăriceanu: Bilețelul trimis la Cotroceni cu ”Traiane, ai putea să vorbești la Parchet” nu era adresat lui Traian Băsescu: era adresat statului paralel, adică lanțului politic-justiție-afaceri, Dinu Patriciu, a cărui mecanism relațional în statul paralel îl moștenește pe filiera energiei și de la care speră sprijin pentru prezumtiva sa candidatură la prezidențiale. (Dl. Chițoiu știe, cu siguranță, despre ce e vorba).

Ăsta este și motivul pentru care problemele din statul paralel NU vor fi abordate serios, în comisiile parlamentare: într-o țară devalizată științific, lupta cu ”statul paralel” se va opri la interceptările din dosarele celor doi.

Iadul oamenilor cinstiți

Acest război civil din statul paralel a ajuns la faza pe justiție și pe legile acesteia, iar asta agravează conflictul contribuabilului cinstit cu statul în care își duce viața:

până acum am avut așa:

• -, creștere economică fără dezvoltare (ba, cu excepția Transilvaniei, chiar regres)
• -, fuga din țara în care crește PIB-ul pe locuitor
• -, scăderea forței de muncă adecvat calificate odată cu scăderea șomajului

De un an și jumătate, pentru contribuabilul onest noutățile vin una după alta:

• -, salariile administrației au crescut mult peste cele din mediul privat
• -, funcționarul cu salariul crescut va fi scutit, prin lege, de pedeapsa pentru abuzurile comise în funcția în care a fost numit pe criterii politice
• -, infracțiunile de drept comun vor fi mai greu de cercetat, pentru că schimbarea Codurilor de procedură penală pentru funcționari scapă pe toată lumea (”Nu putem scăpa câte unul, trebuie să scăpăm toți” – urla săptămâna trecută la microfonul Parlamentului dl. Varujan Vosganian).
• -, infractorilor li se cere iertare la televizor de către însuși șeful partidului de guvernământ
• -, marile legi care structurează societatea vor deveni decrete date peste noapte
• -,abuzurile și falsurile prin care se fabrică legislația cu dedicație personală nu vor mai putea fi investigate
• -, atmosfera generală va deveni cea din Bucureștiul dnei. Firea – unde primăria castrează 6000 de câini ai persoanelor private (250 de lei per jugănire), dar nu are bani să repare șinele de tramvai.

Nici nu e de mirare că oricine știe o limbă străină pleacă prin statele UE, lăsând în urmă România dnilor. Liviu Dragnea și C.P. Tăriceanu, a electoratului lor și a justiției lor – lucrurile nu doar că nu mai înaintează, dar au luat-o brusc înapoi.

Statele UE: păi aici e și problema:

Cu CCR împotriva UE: iliberalismul cu față umană

Scriam (AICI-LINK) că miza internă a ultimelor decizii ale Curții Constituționale este schimbarea sistemului constituțional, fără referendum, prin reinterpretarea punctuală a Legii fundamentale.

(Citiți și: ”Liviu Dragnea anunță dictatura prin Ordonanțe: ”Abordarea procedurală corectă prin Parlament e greșită, de la legea fondului de investiții la legile justiției. Vom fi mai fermi și mai radicali””)

Există și o miză externă. Iar ea se bizuie tocmai pe sensibilitatea pe care statele vestice o au față de deciziile Curților Constituționale.

Pe lângă echipa de consilieri politici ai lui Liviu Dragnea, politicienii din Ungaria și Polonia sunt niște proști sadea:

iliberalismul Nu se introduce cu fanfară și cu surle și trâmbițe;

iliberalismul se introduce cu:

• -, folosirea abuzivă a Directivelor Europene în crearea haosului, incoerenței și inconsecvenței legislative
• -,favorizarea și fidelizarea cu banii din privat a unei administrații atotputernice
• -,modificarea legislației penale pentru protecția administrației de răspunderea penală
• -,dezechilibrul celor 3 puteri în stat pentru blocarea cecks and balances
• -, adunarea resurselor economice strategice într-o singură mână (printr-un așa numit fond de investiții), pentru spolierea internă și monedă la schimb pentru sprijinul extern

Toate acestea pot fi făcute prin deciziile Curții Constituționale – adică prin acea entitate în fața căreia orice șef de stat din Vest amuțește pur și simplu – și pe asta se și bizuie politicienii români.

Problema Curților Constituționale e, însă, că ele depind de cine le numește judecătorii.

Iar Curtea Constituțională din Germania, de exemplu, care veghează asupra legilor din Germania, tocmai de aia e demnă de respect: că nu a fost numită, ca în România, de politicieni care o folosesc ca să-și subordoneze justiția.