Situația rezultată din punerea sub învinuire a premierului Ponta îi privește direct atât pe cei care au renunțat demult să privească la jocul politic (și se concentrează pe fenomenele din economie sau, mai îngust, pe mersul lucrurilor în sectorul în care-și desfășoară business-ul), cât și pe chibiții cu vocație.
Asta pentru că produce consecințe foarte concrete în România următorilor 2 ani: cu sau fără criză politică, acum tocmai se scrie factura anului 2017 – în România aia care curge paralel cu procedura în care se iau deciziile guvernamentale.
Sau poate nu ne pasă cum va ieși codul fiscal? Sau cum se va împrumuta România peste 2 ani sau în ce stadiu de pregătire vom adera la euro? Sau cine va decide și, mai ales cum va decide despre cele de mai sus?
***
Înainte de-a vorbi despre confuzia din sânul majorității guvernamentale actuale, să dăm de-o parte alternativa ei :
Pentru cei care iau în calcul ieșirea PSD de la guvernare și intrarea (noului) PNL – 2 observații scurte :
Văd un PNL nu doar total nepregătit să preia guvernarea : ci, în primul rând, un PNL care, în următoarele 10-12 luni și-ar consuma 99% din energie împărțindu-și posturile din administrația centrală și locală până la postul de portar la deconcentrate și străduindu-se, după metodele atât de bine cunoscute, să-și reîntoarcă primarii (foarte mulți) luați cu japca de ordonanța Dragnea de suspendare a legii electorale.
PNL încă nu și-a reglat conturile cu PDL în teritoriu, sunt situații în care părțile sunt de neîmpăcat – episodul Atanasiu (cu înregistrarea si tot tacâmul) e doar un exemplu ajuns în atenția publică. PNL s-ar comporta ca pe timpul alianței DA.
De fapt, în asta și constă ezitarea președintelui Iohannis și asta e și cheia declarației sale de dinainte de a-i cere demisia premierului: anume că trebuie evitată criza politică. Alternativa la actuala majoritate e fragilă și nepregătită – iar Klaus Iohannis știe, ca fost primar, ce înseamnă într-un județ o politică de la Centru cu mari probleme de propagare printre grupurile transpartinice ale politicienilor locali.
Și acum, înapoi, la PSD :
Succesul acestui mastodont politic – care a trăit mereu din mentalitatea subliminală a 70% dintre votanți (30% fideli, iar 40% mereu nehotărâți, sau disipați către partide afiliate) – s-a bazat pe o infrastructură teritorială devastatoare.
Ce a vrut să spună Dl. Klaus Werner Iohannis
Problema unui președinte (în cazul de față Iohannis) este că în acest moment majoritatea guvernamentală are infrastructura, dar nu prea mai are partidul.
Adică, nu prea ar mai avea cu ce/cine să guverneze.
E drept că problemele – foarte mari – din PSD nu au cum să nu afecteze actul de guvernare. Însă partidul de guvernământ se confruntă acum cu o nemaiîntâlnită incapacitate de-a produce un liedership măcar de avarie : capii de la Centru au mari probleme cu justiția, în teritoriu a fost decimată garnitura celor mai influenți baroni, partidul nu are o listă de ministeriabili cu forță politică în stare să asigure administrarea țării.
Nu e vorba de orice fel de administrare :
suntem în plină ”dezbatere” pe noul cod fiscal (de care depind investițiile – interne și străine – nimeni nu poate băga mâna în foc în acest moment pe fiscalitatea de peste 6 luni, de exemplu), ANAF deja interpretează legile cum poftește și pune mediul de afaceri față în față cu arbitrariul și trimite fiscalitatea în fața judecătorilor), acordurile cu finanțatorii internaționali sau cu troica sunt suspendate, investițiile locale sunt oprite pe linie de partid (e o informație precisă, de la un primar de pe Valea Prahovei) pentru a se păstra excedentul bugetar pentru politicile electorale, sistemele de bază ale societății ( Educația și Sănătatea) sunt în plin provizorat.
Asta la intern. Căci la extern, e suficient să amintim doar că forțele aliaților mărșăluiesc pe infrastructura abandonată a României și că ultimul lucru de are au nevoie NATO și SUA e o criză politică într-o țară care are graniță cu un conflict departe de-a se finaliza – cel cu Rusia.
Aceasta este situația în care Klaus Iohannis spune: Nu vreau criză politică, premierul să demisioneze. Or asta nu înseamnă decât un lucru: rămâneți la guvernare, dar veniți cu un alt premier și cu o altă garnitură.
Și aici începe problema. De unde nou premier și de unde altă garnitură ?
Ar exista 2 soluții, temporare, de criză :
1), Un premier politic. Situația e atât de complicată încât numai un politic ”marcant”, matur, experimentat și respectat în teritoriu poate prelua, din mers, ultimul an de guvernare.
Cei din PSD care se gândesc la alternativa Ioan Rus scapă din vedere un lucru elementar :
În fiecare lună, dosarul EADS e scos la soare, scuturat de praf, i se numără filele, se dă cu naftalină și se bagă înapoi. Contractul EADS a fost semnat de dl. Ioan Rus, în timpul guvernului Năstase.
Asta din punct de vedere al vulnerabilității basic. Pe de altă parte, e greu de crezut că actualul ministru de la Transporturi are viziunea necesară pentru a fi premier acum. Ioan Rus era o alternativă în urmă cu 10 ani – după Adrian Năstase – când ar fi avut o șansă de-a devia partidul pe o direcție (ba chiar un sens!) mai în acord cu ideologia sa. Acum nu e decât un ”provincial” rupt de lumea în care joacă România și dacă dai la o parte morga și solemnitatea confuziei sale nu e sigur că rămâne mare lucru.
În plus, garnitura noului guvern ar trebui să arate foarte diferit de cea de acum : procurorii tocmai studiază la această oră prestația a încă doi miniștri în funcție – în chestiuni care țin de fondurile europene, și n-ar fi mare lucru să-i vedem convocați la DNA înainte de-a pleca în vacanță.
2), Un premier tehnocrat, apropiat de PSD.
Există: soluia ar putea fi Florin Georgescu – prim-vicegunernatorul BNR și omul responsabil cu licăririle de luciditate care au împiedicat România fiscal-financiară a ultimilor 2 ani să fie scoasă în decor de deciziile și părerea (că e una singură) despre lume și viață a miniștrilor imberbi și inconștienți. E singurul profesionist de care mai ascultă PSD.
Și aici ar putea exista 2 mici probleme:
Prima ar fi a mediului de afaceri: atât pentru că dl. Georgescu a văzut mereu în mediul de afaceri o chestiune suspectă, cât și pentru că timpul pe care l-ar avea la dispoziție și, mai ales, momentul (anul electoral) nu i-ar oferi sprijinul politic necesar implementării unei viziuni (care a lipsit guvernelor Ponta din 2012 încoace).
A doua problemă s-ar deconta în partid : garnitura de tineri trimiși în față să facă practică în guvern ar trebui să facă pasul înapoi : or, în locul lor partidul nu ar avea pe cine pune astfel încât să-și asigure accesul la resurse.
Cam acestea ar fi cele 2 variante de opțiuni pe care PSD le are pentru a se pune în acord cu președintele și, în felul acesta, să se poată închega o colaborare utilă pentru România – că e ea a mediului de afaceri, sau a societății în genere.
Mai există, însă, și o a treia variantă :
3), guvernare cu orice preț.
Îmi pot foarte bine închipui un partid care descinde la București, care se revendică de la popor și care, în această idee, decide că Parlamentul trebuie să se interpună între justiție și premier, să nu se schimbe nimic, lucrurile să meargă mai departe ca și cum nu se întâmplă nimic. Aceasta fiind ”falanga din teritoriu”.
Pentru că ar mai fi 2 :
Cea a consilierilor personali, care lucrează din greu la guvernarea facebook și care, pentru a se face utilă, ar supralicita pe imaginea premierului, într-un moment care nu are nicio legătură – sau are o legătură foarte fragilă – cu imaginea.
Și cea a majorității din Parlament : cheia e acum, la UNPR. Ne putem lesne închipui pe dl. Oprea negociind în numele partidului său – gratis, că ”interesul național” se slujește gratis, nu ? – capul premierului la moțiunea de cenzură sau la votul pentru imunitate.
***
Scriam mai sus că una din cele mai fezabile variante este ca ”baza” partidului să decidă ca majoritatea parlamentară să țină justiția departe de dosarul Ponta, iar guvernarea să meargă mai departe ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Cum să nu se fi întâmplat, dacă tocmai se întâmplă ? :
În vârful unei imense structuri logistice, nu se mai află un partid propriu-zis, cu forța de-a guverna efectiv : cu o ideologie (ce a mai rămas, de fapt, din stânga ?), cu lideri (cei 2-3 lideri, la care oamenii mai ciulesc urechile atunci când deschid gura, sunt pușcăriabili și ei) , cu relații internaționale – atât politice ( unde sunt aliații de stânga europeni ?) cât și administrative (de când nu s-a mai întâlnit premierul nostru cu oficiali europeni, într-o Europă care tocmai își regândește construcția după lecțiile crizei – nici măcar miniștrii nu mai au astfel de contacte, sunt trimiși la Bruxelles secretari și subsecretari de stat, care nu au mandat să răspunsă la marile întrebări).
Iar toate acestea se petrec pe un fundal care nu are de-a face cu calculele politice în sine, ci cu necesitățile stringente ale economiei și societății :
Când, cum și cu cine Educația (unde prăpădul din sistem a ajuns la decontare – niciodată n-am auzit atâția oameni de afaceri plângându-se că nu găsesc forța de muncă adecvat calificată), Informatizarea administrației (unde licitațiile asigură, pe bani indecent de mulți, enclavizarea sistemelor care nu comunică între ele) și Fiscalitatea suspendată între niște inși care nu văd în ea decât bani adunați la limita abuzului, și mediul de afaceri privat care plătește inclusiv datoriile companiilor de stat, fără să mai poată înțelege cum trebuie citită o lege.
E limpede că atât parlamentul cât și guvernul au, începând de vinerea trecută, o cu totul altă prioritate și un alt război de dus: mai ales că nici DNA nu va renunța la acuzații.
Să mai adăugăm, la acestea, dificultățile obiective care ne așteaptă în confuzul mediu economic internațional și imprevizibilul joc al cifrelor de guvernanță, care cer soluții de oameni care chiar se pricep : PIB-ul potențial din 2016 și 2017 după 2-3 ani de lipsă a investițiilor (care va pune presiune pe deficitele efective), inflația din 2016-2017 ca urmare a efectului de bază produs de scăderea TVA la alimente anul acesta, chestiunile pe care le ridică miza pe consum și presiunea importurilor, cauzate de creșterile electorale de venituri. Și momentul : în care România își caută sau își construiește rolul – care-i va fi încredințat pentru decenii de-acum încolo, în economia europeană.
Iar în jur e – vrem, nu vrem s-o credem – un război în care cu greu se descurcă până și politicienii competenți care au în spate economii, administrații și armate adevărate.
Urmărește-ne pe Google News
6 răspunsuri
Compromisul nu mai poate fi aceptat daca in Romania se vrea democratie. Societatea inchisa sustinuta de clasa politica romaneasca in ultimii 25 de ani, cosmetizata dupa politica PCR este evidenta si cocretizata de situatia dezastruoasa in care ne gasim in toate planurile. Numai o societate deschisa aduce normalitate, prosperitate, separatia reala a puterilor in stat, suprematia legii, promovarea valorilor. Primul ministru Ponta este produsul incontestabil al societatii inchise in care se tavaleste din pacate Romania contemporana, baza pe strategii de dominare si control, manipulare, minciuna, dezinformare, inducere in eroare, distorsionarea realitatii, inselatorie, coruptie generalizata, autocratie, fara acceptarea si respectarea regulilor, pe o „etica” instrumentala in care scopurile scuza mijloacele. Acceptand si de acesta data compromisul vom mentine actuala structura sociopolitica neocominista, cu puternice radacini feudale, de tipul „stapan-supus” care incurajeaza clasa politica, guvernantii sa ignore cetatenii in loc sa-i respecte si sa-i pretuiasca. Un prim ministru fara personalitate, compromis, vanitos, orgolios este cu siguranta o catastrofa pentru prosperitatea si normalitatea spre care aspira Romania.
– USA la G7 a confirmat ca va sustine „lupta impotriva coruptiei guvernamentale” . Care slabiciune (coruptia) e folosita de Moscova pentru promovarea proprilor interese in tari membre a NATO . (declaratie oficiala )
Indiferent cine va guverna , domnul Ponta e un unicat in UE si partidul daca vrea sa supravietuiasca , va trebui sa il inlocuiasca .
Daca nu , asteptati prin toamna licitatii de titluri de stat dar fara cumparatori . Sau cu cumparatori care cer dobanzi stratosferice .
In ultima instanta , o vanzare masiva pe piata internationala de titluri de stat romanesti va obliga schimbarea fortata a echipei de guvernare si prabusirea PSD.
Cine nu crede , sa priveasca in culisele demisiei lui Silvio Berlusconi din functia de prim ministru a Italiei . La vanzarea (anterioara) a cam 15 % din datoria publica italiana (titluri de stat) de catre bancile franceze , germane si ulterior americane, a urmat un haos financiar colosal cu riscul falimentului oficial de stat . Silvio a fost inlocuit , partidul lui redus la ornament politic iar presiunea fiscala crescuta la cifre record.
Reamintind ca doar 45 % din datoria de stat italiana e in mana strainilor .
In Romania e divers . Aproape toata datoria de stat e in mana strainilor (cam 90%). Direct prin datoria externa dar si indirect prin datoria interna care e in mana filialelor autohtone a bancilor straine . Evident sintem imuni . 🙂
paralelă excelentă
PSD-ul ar putea opta pentru George Maior. Respectat de către adversarii politici interni, de partenerii occidentali , poate mai puțin de parlamentarii corupți din propriul partid, totuși prezintă garanția umană a unui om care înțelege tendințele și acțiunile care trebuie puse pentru ca România să evolueze în direcția democratică. Dezavantaj, critica privind poziția anterioară de fost șef de serviciu de informații care ar deține prea multă putere și cunoaște prea multe detalii compromițătoare despre adversarii politici care într-un context personal ar putea tenta la o eternizare a statutului de PM. Un mandat de 4 ani, în care PSD-ul ar putea să lanseze competiția internă pentru emergența noului lider după criterii diferite de cele actuale, plus un angajament ferm pentru continuarea respectării independenței justiției, cred că ar fi văzută ca o soluție la aceste critici. Victor Ponta și PSD-ul ar putea transfera ușor capitalul politic personal și instituțional către George Maior în rândul susținătorilor proprii. Social-democrații și-ar putea salva fața din dilema în care sunt. O guvernare fără sprijin declarat de la aliații europeeni și nord-atlantici nu prea oferă stabilitate pe termen mediu și lung, e prea riscantă pentru imaginea României. Deci, demisia și numirea unui premier tot de la PSD ar fi soluția cea mai simplă la o situație care se complică din ce în ce mai mult în fiecare zi ce trece.
Mister @abc
Am avut deja „succesul” altei numiri a unui sef de servicii ca prim ministru .
O noua reeditare a aceleasi solutii (chiar daca domnul Maior nu mai e sef al SRI de doar putin timp) , ar insemna ca nu vrem sa invatam nimic din propriile greseli . Cu agravantul ca nici principile democratiei reale nu prea sint cunoscute. . Iar aia care vin cu exemplul Bush (tatal)din USA , refuza categoric sa vada ca dinsul (Bush) a ajuns presedinte dupa 3 ani de la parasirea CIA . Deci , nici direct de pe functie (ca domnul MRU) si nici dupa putine luni de la parasirea postului(ca domnul Maior) . E asa de greu de priceput notiuni elementare de democratie unde nu serviciile dau persoane pentru functii politice ci insasi politica ? 🙁
Razboiul politic „permanent” este o caracteristica curenta si stabila a vietii politice romanesti, care s-a desfasurat in dauna economiei, de la inceputul perioadei postdecembriste.
Problema Romaniei a fost si ramine nu atit lipsa sau decimarea intr-un mod sau altul a capacitatii de „lideranta” a partidelor, fiindca ea n-a existat niciodata.Avind in fruntea lor, numai satrapi administrativi, capabili doar sa fure si sa bata cu pumnul in masa guvernamentala, disparitia oricaruia dintre ei, pe „calea penala” a devenit o forma de disparitie obisnuita, „naturala”. Ea nu pune probleme de inlocuire, partidele fiind locul de permanenta productie a vatafilor politici.
Problema, adevarata problema a Romaniei, este ca Ponta de pilda nu are nici un „proiect de tara”, asa ceva constind in program de reconstructie industriala a tarii.Nimicurile fiscale de tipul diminuarii TVA sau CAS, vizite „economice” in China ori SUA, sint gesturi economice copilaresti, fata de nevoia unui proiect national, care sa atraga masiv investitorii straini.
Cu Ponta la Guvern sau cineva la fel de incapabil din PNL aceeasi stagnare si lipsa de perspectiva pentru economie continua, fiindca de 7 ani au disparut investitorii straini.PIB-ul in crestere pe baza consumului nici nu poate fi considerat ca util, minareala stastistica cautind sa trimita in ceata,realitatea grava din economie, care ne-a facut „natiune esuata”.