Confruntată cu un val covârşitor de imigraţie Europa priveşte spre Siria. O simplă analiză a legislaţiei care reglementează statutul refugiaţilor conduce la concluzia că cei care vin din statul sirian ar avea argumentele legale de a fi incluşi în această categorie.
Deci, cum arată Siria din perspectiva europeană?
Astăzi, stabilizarea populaţiei siriene este echivalentă cu lupta împotriva grupurilor extremiste şi adoptarea unei decizii tranşante privindu-l pe Bashar al Assad.
Marea Britanie a deschis jocul printr-o lovitură aeriană împotriva unui jihadist britanic în Siria. Este prima acţiune militară a unui stat european împotriva unui individ în afara zonei “operaţiunilor militare regulate”. Este expresia unei schimbări de viziune, la nivel european, privind intervenţia militară antiteroristă în alte state, după modelul american.
În ultima perioadă, în condiţiile amplificării acţiunilor Statului Islamic şi ale alăturării la această structură jihadistă a sute de europeni, precum şi confruntaţi cu problema a zeci de mii de refugiaţi, decidenţii europeni îşi modifica atitudinea politică.
În 2014, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia şi Danemarca au executat atacuri aeriene împotriva structurilor ISIS din Irak. Justificarea legală a fost solicitarea formală a guvernului irakian. Argumentaţia nu este mult diferită de cea folosită de SUA atunci când a desfăşurat atacuri aeriene împotriva Al Qaeda în Yemen, cu aprobarea guvernului acestui stat.
Timp de un an, Franța a organizat operaţiuni militare în Sahel, care s-au răspândit în cinci state africane şi au implicat 3000 de militari.
Concluzia este evidentă. Astăzi, ideea intervenţiei directe împotriva fundamentalismului islamist, oriunde s-ar afla, este o abordare susţinută în majoritatea statelor europene.
Franța a anunţat la 7 septembrie începerea unor zboruri de supraveghere în Siria şi că va fi “gata de atac” în baza informaţiilor pe care le va culege.
Este important de subliniat că baza legală a atacurilor cu drone organizate de Marea Britanie, sau a loviturilor aeriene franceze în Siria, este diferită de poziţia susţinută de SUA.
Diferenţele nu sunt pur academice: pentru americani, acţiunile militare în Siria se explică prin lupta continuă împotriva terorismului, iar pentru europeni importantă este autoapărarea faţă de ameninţarea radicalismului jihadist şi, cinic, împotriva valului de refugiaţi.
Radicalismul din Siria nu poate fi înfrânt numai cu bombardamente. Europa trebuie să intervină, politic şi militar, în teren.
Şi aici apar marile probleme. Rusia îşi sporeşte prezența militară în comunitatea alawită, susţinându-l făţiş pe Bashar al Assad. Dialogul ruso-iranian privind protecţia preşedintelui sirian continuă foarte bine. A fost organizată o întâlnire tripartită în Qatar între Rusia, Arabia Saudită şi SUA la care UE nu a participat. Sau nu a fost invitată.
Atât timp cât actorii regionali, inclusiv Turcia, nu sunt pregătiţi pentru a intra în zona compromisului, nişa de oportunitate pentru Europa este evidentă: Avansarea canalelor de comunicare şi generarea punctului de inflexiune politică în ceea ce priveşte viitorul Siriei.
Am înţeles de la mulţi lideri europeni că acceptarea tot mai dificilă a regimului de sancţiuni împotriva Rusiei este motivată de raţiuni economice. Am înţeles cât de important este pentru Marea Britanie şi Franța să reia schimburile economice cu Iranul după ce ”cei 28” au susţinut călduros Acordul nuclear între SUA şi guvernul iranian.
Deci, nu văd nici un motiv ca aceste state europene, relevante în UE, să nu folosească şi aceste pârghii pentru aducerea la masa negocierii a acelor argumente care să sprijine adoptarea unei soluţii politice la criza siriană.
Pentru Rusia şi Iran, persoana lui Assad este, astăzi, ne-negociabilă. Aşteptările eventualilor parteneri ai UE şi SUA sunt dramatic diferite. Saudiţii şi turcii speră că intervenţia Vestului împotriva ISIS va fi finalizată prin înlăturarea şi a preşedintelui Assad. Iranul dorește ca acțiunile anti-ISIS să îl aibă ca partener pe Assad.
Mai mult, este cunoscut că succesul unei campanii împotriva ISIS este strâns legată de cooperarea triburilor sunnite din Siria. Ceea ce înseamnă delimitarea categorică de şiiţii sprijiniţi de Iran.
Iar din acest puzzle nu va putea lipsi decizia privind soarta a milioane de kurzi, care trăiesc atât în Siria cât şi Irak.
Aceste teme sunt doar aparent insurmontabile. Potenţialul Europei este imens. Contează voinţa politică. Aceasta astăzi lipseşte şi fiecare acţionează cum se pricepe.
***
Cristian Diaconescu este fost ministru de externe, fost consilier al președintelui Traian Băsescu
Urmărește-ne pe Google News
