„Lucrul cel mai nefericit a fost acela ca Guvernul nu a avut la conducerea ministerului Internelor si Administratiei o echipa capabila sa faca ceva, ce era absolut necesar, si avea sa se dovedeasca absolut decisiv, in aritmetica acestei batalii si anume sa stabileasca cu claritate, corectitudine si rapiditate numarul real, in conformitate cu legea, de alegatori romani, in raport cu care trebuia calculat cvorumul.” a declarat copreşedintele USL, Crin Antonescu, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional.
Preşedintele PNL s-a referit şi la situaţia economică dificilă, la lipsa de strategie a guvernului şi la speranţa sa că după alegeri lucrurile vor sta altfel:
„Privitor la criza economica, cel mai grav lucru imi pare ca, intr-un context nefericit, Romania nu are o strategie de nici un fel, cu atat mai putin una coerenta. Speranta mea este ca macar Guvernul si majoritatea parlamentara, care sper sa fie aleasa de romani, la 9 decembrie, sa aiba o asemenea strategie” – a mai spus Crin Antonescu.
În urmă cu două săptămâni, în interiorul USL a avut loc o adevărată dispută, PNL şi PSD reproşându-şi reciproc nu doa erorile făcute în tentativa de demitere a lui Traian Băsescu, ci şi oportunitatea şi iniţiativa unui astfel de demers.
Un răspuns
Incepe si Crin Antonescu cu si Mircea Geoana. Greselile trebuie analizate dar mai bine ar fi analizate greselile care se fac in conducerea tarii.