sâmbătă

20 aprilie, 2024

4 noiembrie, 2013

Păstrarea cotei unice, reducerea CAS cu trei puncte proentuale şi creşterea salariului minim la 1.000 de lei, sunt lucrurile pe care le vrea preşedintele PNL Crin Antonescu în bugetul pe 2014, potrivit declaraţiei făcute de acesta luni, la Parlament, după întâlnirea cu miniştrii liberali.

„Domnul Chiţoiu (Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, n. red.), care a condus practic, a fost mandatat de premier să conducă aceste negocieri, mi-a dat toate informaţiile necesare. Cunosc toate aceste date… Mandatul a fost dat în legătură cu cota unică şi în legătură cu scăderea cu trei puncte procentuale, deocamdată, a CAS”, a declarat Crin Antonescu.

Preşedintele Senatului a mai explicat că PNL îşi doreşte reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, dar fără a se creşte alte taxe şi impozite.


„Este posibilă aplicarea scăderii cu trei puncte procentuale a CAS. Poziţia finală va fi înfăţişată după ultimele discuţii. Nu dorim să scădem CAS crescând alte taxe şi impozite. Noi insistăm pe scăderea CAS pentru că împreună cu menţinerea cotei de 16% încercăm să dăm un impuls economiei româneşti”, a declarat Crin Antonescu.

De asemenea, a mai adăugat preşedintele liberalilor, PNL susţine majorarea salariului minim pe economie, de la 800 de lei, la 1.000 de lei, în două tranşe: „Noi susţinem această mărire a salariului minim, în două tranşe, până la 1.000 lei”.

PNL şi PSD încă negociază ce vor negocia cu delegaţia FMI

Până la ora 17.00, când Guvernul va avea o nouă întâlnire cu delegaţia FMI, la Parlament a urmat o întâlnire între premierul Victor Ponta, preşedintele Crin Antonescu şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

Cei trei trebuie să cadă de acord pe bugetul 2014, după care urmează să anunţe încheierea negocierilor cu FMI.


„Am avut azi de dimineaţă o discuţie de informare privind rezultatele negocierilor din week-end. L-am rugat pe domnul Chiţoiu să discute cu preşedintele Crin Antonescu şi să-i prezinte rezultatele, astfel încât la ora 17.00 să ştim ce decidem. Dacă există şi acordul PNL, putem la ora 17.00 să anunţăm finalul negocierilor”, a spus luni premierul Victor Ponta, citat de MEDIAFAX.

Luni, la ora 17.00, premierul va avea întâlnirea oficială pe final de vizită cu reprezentanţii FMI.

„De schimbat datele nu se mai pot schimba. Poate exista sprijin politic pentru încheierea negocierilor sau respingerea negocierilor. A treia variantă nu există”, a spus Victor Ponta, referindu-se la întâlnirea pe care urma să o aibă cu preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Potrivit unor surse oficiale apropiate echipei care face draftul de buget, guvernul caută surse de venituri pentru încă 5 miliarde de lei (aproximativ 1,2 miliarde de euro) bani de care are nevoie ca să-i iasă săcoteala pentru anul viitor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: