19 iulie, 2012

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, joi, că a propus în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării revocarea din funcţie a şefului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, generalul Marcel Opriş, dar decizia a fost blocată de consilierul prezidenţial Iulian Fota.

„După opinia pe care eu mi-am putut-o forma, în legătură cu toate legile şi regulamentele consultate, această instalare este în afara legii. Nu are acoperire legală. Eu am făcut astăzi în CSAT propunerea eliberării din funcţie, revocării din funcţie a domnului Opriş. Deciziile CSAT se iau prin consens, deci cu toate voturile, toţi membrii au votat această propunere. Domnul consilier prezidenţial al domnului Băsescu, Iulian Fota, care altfel este în concediu, s-a prezentat la şedinţă şi s-a opus. În felul acesta, nu am putut lua încă o decizie”, a declarat Antonescu, la Antena 3, citat de Agerpres.

El a mai spus că, din punctul său de vedere, Traian Băsescu poate avea „toate telefoanele din lume”, dacă sunt respectate prevederile legale.


„Asta i-am spus şi domnului general Opriş, asta am spus şi public. Nu am niciun fel de problemă, dacă lucrurile ar ţine de un gentlemen agreement, de o înţelegere civilizată. Suntem, însă, în faţa unei probleme care a căpătat o amploare publică şi căreia trebuie să-i dăm un răspuns, fie această instalare a unor echipamente speciale, la o persoană care nu mai este, pe această durată cel puţin, preşedintele în exerciţiu al României şi într-o clădire privată, un sediu de campanie, are undeva o acoperire legală, clară explicită, atunci este în ordine. Aş fi bucuros să închidem acest subiect. Dacă, însă, nu avem o astfel de prevedere legală, atunci trebuie să găsim o altă soluţie”, a mai spus Antonescu.

Preşedintele interimar a mai spus că joi comisia de specialitate de la Senat şi-a exprimat poziţia cu privire la acest subiect, pe care el a adus-o la cunoştinţă în interiorul CSAT.

„Domnul Opriş invocă o legislaţie în care peste tot, că vorbim de Constituţie, că vorbim de legea de organizare a STS, că vorbim de orice alte legi, peste tot se face referire la instituţia preşedintelui. Instituţia preşedintelui suspendat nu există. Nu există în acelaşi timp doi preşedinţi în România. Sigur, din punct de vedere politic, comunicaţional, noi folosim termenul de preşedintele suspendat. Până când Traian Băsescu nu va primi un verdict din partea electoratului, domnia sa poate să se mai considera cumva preşedinte, dar doar politic”, a punctat Antonescu.

Potrivit preşedintelui interimar, trebuie intrat în legalitate cât mai repede, în cazul legat de telefonul de la STS de care beneficiază Traian Băsescu.


„Problema mea este să intrăm în legalitate. În următoarele ore, în următoarea zi. Nu pot tolera un act care este în afara legii, fie mi se arată baza legală şi nu mi s-a arătat până acum, fie măcar echipamentele alea sunt retrase de-acolo, fie sub o formă sau alta domnul director Opriş pleacă. Cât de repede se poate legal. Eu nu am vreo ţintă să plece domnul Opriş, am avut o discuţie foarte civilizată la început. Eu am, pe de altă parte, preocuparea să nu fac niciun gest care să rişte la rândul lui să încalce vreo lege”, a declarat Antonescu.

Traian Băsescu: Nu e telefon secretizat STS, e telefonul operativ al SPP

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a afirmat, joi seară, că nu deţine un telefon secretizat de la STS, ci este vorba despre unul operativ, cu care să poată comunica cu Serviciul de Protecţie şi Pază.

„Sunt, oricât ar vrea sau n-ar vrea Crin Antonescu sau cineva să recunoască, sunt preşedintele ales al României, până pe 29 (iulie – n.r.) seara. Un preşedinte ales nu poate fi lăsat neprotejat. Şi nu pentru că vreau eu, ci pentru că cei care, prin lege, trebuie să-l protejeze pe preşedintele ales riscă să facă ani grei de puşcărie dacă mie mi se întâmplă ceva. Eu trebuie să pot să comunic cu Serviciul de Protecţie şi Pază oricând. Altfel, nu am nicio treabă cu nimeni. Sau poate vrea preşedintele interimar… are nevoie de un punct de vedere legat de o problemă care arde. Aş fi bucuros dacă l-ar interesa părerea mea despre Siria, ce se întâmplă în Siria sau, ştiu eu, alt loc în care arde în momentul de faţă şi unde avem interese. Ar putea să sune oricând pe acel telefon, care nu este secretizat, este un telefon operativ. Telefonul secretizat este unul negru, cu 12 butoane, pe care nu îl am”, a spus Băsescu.

Şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, generalul Marcel Opriş, a susţinut joi, la finalul audierii din Comisia pentru apărare a Senatului, că a procedat în conformitate cu prevederile legale în vigoare în cazul instalării unui sistem de telecomunicaţii la sediul de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: