cursdeguvernare

duminică

15 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Departamentul Muncii din SUA a supraestimat cu 818.000 joburi creșterea de pe piața muncii. Indicatorul e luat în calcul de piețe

25 august, 2024

Angajatorii americani au declarat mult mai puține locuri de muncă decât s-a raportat inițial, în anul încheiat în martie, conform Departamentului Muncii. Prima estimare a Departamentului, pentru ocuparea totală a forței de muncă salariate din perioada aprilie 2023 – martie 2024, a fost redusă săptămâna aceasta cu 818.000 de joburi, relatează Reuters.

Datele corectate subliniază îngrijorările tot mai mari ale Rezervei Federale referitor la situația pieței muncii, în contextul pregătirii reducerii ratelor dobânzilor în septembrie.

Revizuirea a dus la modificarea totală a rezultatelor, media lunară de 242.000 de locuri de muncă noi raportate fiind înlocuită de o medie de aproximativ 174.000 de noi joburi.

Ar putea fi cea mai mare revizuire de după 2009


Scăderea abruptă este prima din cele două revizuiri anuale „de referință” efectuate de departament pe măsură ce colectează date mai exacte, disponibile doar în lunile următoare publicării raportului lunar privind salariile.

Dacă totalul de 818.000 se menține până la revizuirea finală din februarie, ar fi cea mai mare rectificare în scăder de după 2009, când reducerea a fost de 902 000 locuri de muncă, pentru anul încheiat în martie.

Economiștii spun că problemele legate de colectarea datelor privind piața muncii ar putea să fi dus la supraestimarea sistematică a joburilor raportate anterior.

Supraestimarea, la joburile din mediul privat

Creșterea ocupării forței de muncă în sectorul privat a fost revizuită în scădere cu 819.000.


Angajările guvernamentale au rămas aproape neschimbate, cu un plus nesemnificativ.

Categoria serviciilor profesionale și prestate întreprinderilor a înregistrat cea mai mare reducere a numărului de locuri de muncă, cu 358.000 de posturi, față de estimarea anterioară. Ea este urmată de sectorul de agrement și ospitalitate, cu 150.000 de locuri de muncă.

Puținele sectoare care au înregistrat revizuiri în creștere au inclus:

  • educația privată și serviciile de sănătate, în creștere cu 87.000
  • transportul și depozitarea, în creștere cu 56.400
  • serviciile publice, în creștere cu 1.700

Revizuirea sugerează că angajatorii guvernamentali și privați au avut aproximativ 157,3 milioane de lucrători în martie, pe o bază ajustată sezonier, în scădere de la aproximativ 158,1 milioane, așa cum a fost raportat anterior.

Datele Departamentului Muncii vor continua să reflecte estimările inițiale până la publicarea revizuirii finale a indicatorului de referință, în februarie 2025.

„Aceasta este o revizuire vizibil mai mare decât o revizuire normală … nu ar fi o exagerare ca Fed să presupună că și creșterea recentă a locurilor de muncă este supraestimată, consolidându-și decizia de a muta atenția de la inflație către piața muncii”, a declarat Ryan Sweet, economist șef pentru SUA la Oxford Economics.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Creșterea salariului mediu brut pe economiei a fost alimentată de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: