Costul orar al forţei de muncă a crescut în trimestrul I 2020 cu 2,33% față de trimestrul precedent și cu 10,20% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, potrivit datelor publicate de INS.
Este pentru prima dată, începând din trimestrul II 2016, când ritmul de creștere al prețului forței de muncă a coborât sub pragul de 12% recomandat pentru țările din Zona non-euro prin tabloul european de bord al dezechilibrelor macroeconomice.
Datele arată că trendul de scădere era destul de bine conturat încă de anul trecut (doar efectul de bază nefavorabil a făcut trimestrul unu să iasă din tendința de scădere) iar restrângerea activității economice ca efect al pandemiei a accentuat evoluția spre „zona verde” a creșterilor salariale.
Cu toate acestea, trebuie observat că, proporțional, diminuarea a fost mai mică față de scăderea neașteptată a rezultatului economic ( deocamdată redus la valoarea cât se poate de bună în condițiile date, de +2,4% pe primul trimestru din anul curent). Mai mult, decalajul față de evoluția productivității muncii s-a majorat, aceasta din urmă ajungând la valoarea medie de -2,9% pe T1 2020.
De reținut și faptul că, pe luna martie 2020, productivitatea muncii s-a redus cu 8,7% ( date provizorii). Ceea ce, corelat cu creșterea deja importantă a șomajului ( deocamdată numai 4,8% cifră oficială, ceea ce pare foarte puțin dacă ne uităm la avansul de doar 0,2 puncte procentuale), ridică problema creșterii economice.
Diferenţele pe ramuri de activitate
În structura pe ramuri de activitate, surprinzător, pe primul loc apar activităţile de spectacole, culturale şi recreative (+13,85%), care au devansat producţia şi furnizarea de energie, gaze, apă (+12,67%) și activitățile de transport şi depozitare (+12,39%). Industria prelucrătoare (+10,18%) s-a situat foarte aproape de media națională.
De reţinut, toate sectoarele bugetare s-au plasat semnificativ sub media creșterilor salariale la nivel național, dar segmentul „Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale” a păstrat un ritm de creștere aproximativ dublu față de sănătate şi asistenţă socială (3,77%) și de învățământ (3,59%)
Reamintim că valori cu două cifre ale creşterilor salariale sunt rare într-o economie aşezată iar nivelul maxim recomandat pentru echilibru economic în Zona Euro, la care aspirăm, este de 9%. Ponderea salariilor în costul produselor fabricate şi a serviciilor conexe a condus deja, pe calea majorărilor salariale, la un avans de peste patru procente al preţurilor pe segmentele importante ale producţiei industriale (bunuri de uz curent și bunuri de capital
Practic, creşterea costurilor cu forţa de muncă în condiții de reducere a productivității muncii generează presiuni inflaţioniste și reduce competitivitatea în raport cu produsele realizate în alte țări UE cu care vom concura intens, inclusiv pe piața internă, în tentativa de a obține o revenire economică rapidă.
De aceea, se impune o conştientizare a situaţiei şi, dincolo de limitarea creşterii generalizate a salariilor în condiții de criză, ar trebui să limităm, cel puțin în aceeași măsură, și creșterea veniturile derivate din impozitarea acestor salarii (suportate acum temporar, dar într-o proporție semnificativă, de către stat), a se citi a pensiilor.
