Creştere semnificativă a costului orar al forţei de muncă, pe contrasens cu scăderea puternică a PIB. Consecințe

Costul orar al forţei de muncă a crescut în al doilea trimestru al anului curent cu 16,11% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, potrivit datelor anunţate de INS. Este un ritm în creștere semnificativă faţă de valoarea de 12,46%, consemnată în T2 2019, pe contrasens atât cu tendința de scădere din anii precedenți cât și cu scăderea rezultatului economic (-10,5% T2 2020/T2 2019, potrivit datelor semnal).

Dacă se face trimitere la evoluția în raport cu trimestrul precedent, când de-abia pe final au apărut să se manifeste efectele pandemiei Covid 19, situația apare la fel de contradictorie, cu un plus de 11,47% la nivelul costului orar cu munca deși PIB-ul trimestrial a scăzut încă și mai pronunțat (-12,3%).

Astfel, decorelarea sistematică dintre cei doi indicatori a urcat la cote care pun tot mai multe probleme de sustenabilitate.

Productivitatea muncii, pe un trend descendent

Pentru referinţă şi raportare la teoria economică, menţionăm că sporul de productivitate a muncii în industrie (care poate fi măsurată în condiţii rezonabile şi este luată ca reper pentru întreaga economie) s-a deteriorat de la un plus de 6,2% în 2017 spre un minus de 12,4% în prima jumătate a anului curent.

De reținut, valoarea negativă o fi ea justificată condiții de pandemie dar rămâne îngrijorătoare pentru corelațiile de bază din economie iar reculul a început ÎNAINTE de criză. Din păcate, încercarea timidă de revenire din luna februarie a fost anulată de apariția SARS Cov 2.  Nivelul productivității muncii din T2 a coborât la o medie de -21,9%, după valorile reduse cu circa o treime în aprilie și un sfert în mai.

Reducerea drastică a activității a amplificat puternic costul orar al muncii

În structura pe ramuri de activitate, apar diferenţe semnificative la nivelul modificărilor costului orar al muncii, de la majorări de circa 77% pe segmentul de hoteluri și restaurante ( generate de reducerea drastică a activității și păstrarea în bună parte a salariilor) la doar 6% în administrația publică și apărare.

De salutat, în context, moderația pe segmentul „Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale”. Cu toate acestea, pe zona bugetară ar fi fost de așteptat o majorare mai consistentă a valorii de plată în sănătate, dat fiind efortul depus într-o perioadă dificilă de activitate și riscurile majore asumate de personalul medical.

(Citiți și: ”Cheltuielile cu salariile bugetarilor, dublate în ultimii cinci ani. Al treilea factor de presiune pe deficit, programul de creștere a acestora până în 2022”)

Deși industria prelucrătoare și-a redus salarizarea la circa 85% din media națională (față de 90% anul trecut și uzanța occidentală în jur de 100%), restrângerea de activitate a urcat costul orar cu munca în acest sector-cheie la un nivel de aproape 22%. Fapt de natură să afecteze competitivitatea și/sau să reducă profitabilitatea, cu tot sprijinul acordat de stat.

Practic, deși există scuza obiectivă a pandemiei, ritmul de creştere susţinută a costului orar cu forţa de muncă afectează activitatea economică. Consecințele directe se văd în inflamarea deficitelor externe. Indirect, majorările salariale au susținut așteptările pentru creșterea încă și mai mare a pensiilor, care se anunță a fi o mare problemă pentru buget și ar deturna bani de la programele de refacere a economiei.

Per total, se conturează două întrebări fundamentale de politică economică:

1.Cum facem să creștem mai rapid producția și productivitatea muncii, pentru ca banii dați pentru salarii ( într-o proporție semnificativă subvenționați de la buget) să-și păstreze puterea de cumpărare ? Reamintim că peste cinci milioane de beneficiari de pensii vor primi creșterea de 14% iar concurența se manifestă și pe partea de cerere, nu doar de ofertă.

2.Cum facem să reducem decalajul între susținerea consumului, păstrat peste pragul de 0% creștere anuală atins în luna mai și aflat acum în revenire ( +0,5% pe primul semestru și +1,2% la 7 luni) și producția industrială (-16,4% în prima jumătate a anului) ? Dacă nu realizăm acest lucru, adâncim deficitele externe și subvenționăm, de fapt, revenirea altor economii din piața unică.