16 noiembrie, 2020

Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 19,3% în primele nouă luni ale anului, în raport cu aceeași perioadă de anul trecut.

Lucrările de construcții noi au reprezentat 7,7% din totalul lucrărilor efectuate, restul de 92,3% fiind reparații curente și reparații capitale, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

Potrivit INS, volumul total al lucrărilor de construcţii, a crescut cu 19,3% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Creșterea volumului lucrărilor de reparaţii capitale a fost de 50,9%, a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente de 46,6%), în timp ce construcțiile noi au crescut cu 7,7%.


Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate evidențiază creșterea volumului construcţiilor inginereşti (+23,5%), clădirilor rezidenţiale (+19,1%) şi a clădirilor nerezidenţiale (+15,0%).

În septembrie 2020 comparativ cu august 2020, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 1,6% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate,  creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+1,8%) şi la lucrările de construcţii noi (+0,7%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 4,5%, după cum reiese din datele INS.

Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică creşterea volumului construcţiilor inginereşti cu 3,0%. Volumul clădirilor nerezidenţiale și al clădirilor rezidenţiale a scăzut cu 6,5%, respectiv cu 3,5%, a mai comunicat INS.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: