Contul curent al balanței de plăți a înregistrat după luna martie 2021 un deficit de 2.549 milioane euro, cu circa 157% peste nivelul din aceeași lună a anului precedent. Majorarea cu aproape 20% a deficitului pe partea de bunuri (de la -4.505 milioane euro la -5.396 milioane euro) a fost însoțită de o creștere mult mai redusă ( +4%) a soldului pozitiv la servicii.
Pe segmentul combinat de bunuri şi servicii s-a consemnat o scădere cu circa 35% a deficitului extern (de la -2,3 miliarde euro la -3,1 miliarde euro). Majorarea înregistrată de soldul (tradițional pozitiv) la serviciile de transport (+6,3%) a fost atenuată de evoluția la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor (-12%).
Pe fondul restrângerii deplasărilor, deficitul din turism a scăzut la 61% din cel consemnat în aceeași lună a anului anterior (-380 milioane euro față de -619 milioane euro). Cu toate acestea,
gradul de acoperire pe sectorul de turism (venituri faţă de cheltuieli pentru deplasările de profil) a coborât până la doar 41%.
Intrările pe segmentul de venituri primare (venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare – investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii – şi alte venituri primare – impozite, subvenții -) au avansat cu circa 2%, simultan cu o creștere importantă (+33%) a ieșirilor. A rezultat o scădere exact la jumătate a soldului pozitiv pe acest segment (de la 980 milioane euro la 490 milioane euro).
Sumele intrate pe partea de venituri secundare, care includ transferurile românilor plecaţi la muncă în străinătate, au scăzut (-3%), în timp ce ieșirile s-au majorat semnificativ (+21%). Astfel încât s-a diminuat foarte puternic sodul pozitiv net inclus în balanța de plăți (de la 333 milioane euro până la numai 67 milioane euro, adică de cinci ori mai puțin).
Datoria externă pe termen mediu și lung a scăzut sub pragul de 90 miliarde euro
Veste relativ bună, investițiile directe ale nerezidenților în T1 2021 au însumat 1.535 milioane euro, față de cele -399 milioane euro consemnate în anul anterior. Din acestea, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au fost de 1.371 milioane euro, iar creditele intragrup au însumat valoarea netă de 164 milioane euro.
Datoria externă totală a scăzut după primele trei luni din 2021 cu 2,3 miliarde euro, semnificativ sub cota de 125 miliarde euro consemnată la finele anului trecut. Pe segmentul datoriei pe termen mediu și lung s-a înregistrat o scădere de 3,37 miliarde euro, sub pragul de 90 miliarde euro, în timp ce datoria pe termen scurt s-a majorat cu ceva mai mult de 1 miliard de euro.
Soldul depozitelor pe termen lung ale nerezidenților a coborât și mai jos la finele primului trimestru din anul curent la un nivel foarte redus, cu 30 milioane euro mai puțin față de finele lui 2020 (de la 127 milioane euro la 31.12.2020, la 107 milioane euro la 31.01.2021), ceea ce reflectă un interes tot mai scăzut pentru deținerile de lei.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung la finalul lunii martie 2021 a fost de 18,3%, valoare care s-a menținut sub nivelul de 20,1% consemnat la sfârșitul lui 2020.
În schimb, gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a fost de 4,7 luni, semnificativ sub cele 5,6 luni consemnate în decembrie anul precedent.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR, calculată la valoarea reziduală (inclusiv ratele de capital scadente în următoarele 12 luni la datoria externă pe termen lung), s-a redus în luna martie 2021, la 81,4%, după ce ajunsese în decembrie 2020 la 90,7%, cea mai bună valoare din 2016 încoace.
***