vineri

19 aprilie, 2024

18 noiembrie, 2013

Rata șomajului a înregistrat în luna octombrie cea mai mare creștere din ultimii doi ani, de la 4,73% în luna septembrie la 5,40% în octombrie.

Nivelul acestui indicator-cheie a revenit astfel, după doar două luni, peste cel consemnat în aceeași perioadă din anul 2012. Este un semnal de alarmă important, mai ales că ponderea șomerilor ce nu beneficiază de indemnizație din partea statului s-a apropiat din nou de pragul de 65%.

În județele Mehedinți și Teleorman, rata șomajului a depășit deja 10% iar în Galați și Dolj a trecut de 9%; foarte aproape de acest prag situându-se Buzău și Vaslui ( amble cu 8,74%). La polul opus s-a situat județul Ilfov, unde rata șomajului s-a situat la doar 1,77%, ceea ce arată o împrăștiere foarte mare a rezultatelor și o moblitate relativ redusă a forței de muncă.

Pe fondul unei performanțe de creștere economică de top în UE la acel moment, în august și septembrie apăruseră primele semne de îmbunătățire relativă a ocupării forței de muncă, cu un șomaj în premieră mai redus față de aceeași lună a anului precedent. Din păcate, situația s-a înrăutățit brusc în octombrie iar perspectivele nu sunt deloc bune.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Distribuția pe grupe de vârstă arată echilibrat, cu un nivel ceva mai redus în intervalul de maxim randament în activitate 30 – 40 de ani.

De remarcat că șomerii care nu au liceul reprezintă peste două treimi din total (68,09%), în timp ce șomerii cu nivel de instruire liceal și post-liceal reprezintă ceva mai puțin de un sfert din numărul total (24,43%). Doar 7,48% dintre șomeri au studii universitare.

Aceste date sunt îngrijorătoare prin prisma numărului de familii de șomeri ale căror venituri sunt afectate în pragul sosirii iernii.

Din păcate, creșterea economică nu a reușit să întoarcă spre niveluri mai joase nici măcar rata foarte mare a șomerilor neindemnizați, care nu mai întrunesc condițiile legale necesare pentru a beneficia de acest sprijin din partea statului.

De la circa 43% în anul 2009, ponderea șomerilor neindemnizați în luna de referință octombrie a urcat la 63% în 2011 și s-a menținut aproape de nivelul de 65% în 2012 și 2013. Sud-vestul și sud-estul țării sunt zone de maximă concentrare a sărăciei celor aflați fără succes de mai de multă vreme în căutarea unui loc de muncă.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

În situație de șomaj de lungă durată la finele lunii octombrie se aflau în evidențele oficiale 147.832 de adulți care nu găseau de lucru de mai bine de 12 luni (33,73%% din totalul șomerilor adulți).

Dacă se adaugă și tinerii sub 25 de ani ce nu aveau de lucru de mai bine de șase luni se ajunge la o pondere foarte însemnată a șomajului de lungă durată (37,43%).

Dacă 28.260 de persoane au ieșit din scriptele agențiilor pentru ocuparea forței de muncă în octombrie 2013 datorită faptului că și-au găsit un loc de muncă, alte 22.876 persoane au părăsit evidențele oficiale din cauza faptului că, pierzăndu-și speranțele de angajare și nefiind indemnizați de multă vreme, au renunțat să mai mențină cererea unui loc de muncă.

Este o situație care ar trebui să dea de gândit. Deja, venitul pe cap de persoană în familiile de șomeri era în scădere față de aceeași perioadă din anul precedent cu aproape 3% în trimestrul doi 2013. El se situa la 450 lei, față de 550 lei în familiile de agricultori, 780 lei în familiile de pensionari și 966 lei în familiile de salariați.

De aceea se impun soluții de urgență nu doar pentru noi locuri de muncă dar și pentru indexarea veniturilor celor care au contribuit o perioadă mai mare sau mai mică la bugetul României și nu pot găsi acum un loc de muncă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. Am obsevat ca pe termen lung exista o relatie inversa intre rata somajului inregistrat (de ANOFM) si rata somajului INS/BIM. Cand una crestea, celalta scadea. Nu prea pot sa imi explic, de aceea as vrea sa vad si cifrele INS pe octombrie.

    1. somajul in randul tinerilor e urias somajul a crescut in aceasta luna la anofm pt simplul fapt ca absolventii de fac si liceu care n-au intrat la fac sau chiar si cei care nu au luat bacul se inregistreaza inainte sa le expire perioada de 3 luni in care se pot inregistra si primi ajutor de somaj, nimeni nu se inregistreaza degeaba la anofm ca somer daca nu primeste nimik mai ales ca aia nu te ajuta cu absolut nimik pt a gasi o slujba, de aceea rata de la anofm conteaza in realitatea dar ca momentum pt disponibilizati si absolventi nu are nici cea mai mica legatura cu rata reala a somajului, iar rata de la INS e relevanta doar pt orase ma indoiesc ca inspectorii lu peste merg la 30-50 km departare fata de orase sa afle prin sondaj nr de someri, somajul real fara cei plecati in strainatate si fara cei iesiti anticipat la pensie desi ar putea sa munceasca e de 30% in RO, altfel nu se explica de ce nr celor cu loc de munca la alb+ la negru + meserii liberale nu trece de 6,5 mil in nici o statistica oricat de optimista.

  2. Nu trebuie sa intram in panica.In momentul in care somerii aflati in plata vor termina perioada de somaj,rata somajului va scadea foarte mult,tendinta fiind spre zero.Modul de calcul al ratei somajului in Romania este mincinos pentru ca se iau in calcul numai somerii aflati pe listele de ajutor de somaj,iar numitorul care trebuie sa fie numarul de persoane apte de munca este aranjat astfel incat procentul sa dea bine,respectiv sa nu facem de ras tari ca Germania;Franta ;Italia unde rata somajului raportata periodic este de doua pana la trei ori mai mare decat in Romania.Rata reala a somajului in Romania este intre 30 si 4o% si prin urmare daca mai faceti analize de acest gen nu plecati in analiza avand drept baza o minciuna!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: