luni

22 aprilie, 2024

1 februarie, 2022

Crescătorii danezi de porci se opun unor potenţiale măsuri europene de sprijinire a acestui sector, afectat de mai multe crize, acuzând că acestea i-ar dezavantaja, deoarece producţia lor este suficient de eficientă pentru a face faţă situaţiei, transmite Euractiv.

Într-o scrisoare adresată comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, 21 de parlamentari din zece state europene, printre care Irlanda, Belgia şi Franţa, solicită Comisiei implementarea unor măsuri imediate.

Restricţiile introduse în contextul crizei sanitare, valurile de pestă porcină şi creşterea preţurilor la energie i-au afectat semnificativ, se arată în scrisoare.


Pentru producătorii danezi, sprijinul european ar reprezenta un dezavantaj, susţine fermierul Kristoffer Serup Hald, din regiunea Midtjylland. Asta pentru că danezii au reuşit să ajungă la cele mai mici preţuri de producţie din UE, ceea ce îi face mai bine pregătiţi să ţină piept actualei crize.

Filosofie de afaceri daneză: ajutorul creează dependență

„Ar putea fi tentant să implementezi o soluţie rapidă, dar cred că ar fi mai indicat să lăsăm piaţa să gestioneze criza”, a declarat fermierul.

În 2011, 2015 și 2016, UE a adoptat măsuri de sprijin similare, însă acestea au avut un efect relativ mic asupra prețurilor, a explicat Jakob Vesterlund Olsen, cercetător la Departamentul de Economie a Alimentelor și Resurselor de la Universitatea din Copenhaga.

În opinia sa, crescătorii danezi de porci ar avea de câştigat dacă UE nu intervine.


„Producătorii individuali ar putea fi interesați de sprijin, deoarece îi poate ajuta să-și țină capul deasupra apei și să nu dea faliment. Dar pentru industrie, este mai bine să lăsăm piața să rezolve aceste lucruri”, a precizat Olsen.

Ministrul Alimentației, Rasmus Prehn, este de părere că unele țări care solicită sprijin financiar din partea UE ar trebui probabil să-l primească, dar s-a arătat sceptic cu privire la o posibilă implicare a UE la nivelul întregii industrii europene.

„Va face industria dependentă de interferența guvernului. Cred că asta va face mai mult rău decât bine industriei”, a adăugat Prehn.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: