În trimestrul III 2017, România s-a situat pe primul loc între statele membre UE în ceea ce priveşte creşterea costului orar al muncii (+16,5% nominal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), potrivit datelor publicate de Eurostat.
Podiumul a fost completat de vecinele noastre Ungaria (+12,6%) şi Bulgaria (+10,7%), ceea ce semnifică o tendinţă regională dar mult mai pronunţată la noi.
De reținut pentru plasarea în contextul evoluţiilor din fostele state socialiste, valori semnificative de majorare a costurilor cu forţa de muncă s-au consemnat şi în Estonia (+8,6%), Lituania (+7,9%), Slovacia (+7,3%), Cehia (+7,0%) şi Slovenia (+6,8%). Tot în Balcani, cu noi şi bulgarii, la greci s-a consemnat o creştere de +9,7%.
Media pe întreaga Uniune a fost cu mult mai mica, de doar 2,1%, în timp ce creșterea costului orar al muncii în Zona Euro a fost de numai 1,6%. S-au consemnat chiar și scăderi ale costului orar al muncii, în Portugalia (-1,1%) și Finlanda (-3,0%). Rezultatul pentru Europa Centrală şi de Est este o creștere relativă a costurilor cu angajații și o erodare a competitivității prin costul mai scăzut al forței de muncă.
Un avans semnificativ al costurilor salariale în România era de aşteptat, deoarece acum doi ani se situam pe ultimul loc în UE la partea care revine remunerării muncii din rezultatul activității economice, cu doar ceva mai mult de 30% (față de peste 40% în marea majoritate a țărilor din jur și peste 50% în aproape toate țările occidentale dezvoltate).
Totuși, erodarea de competitivitate prin prețul mai ridicat al muncii depuse ar fi trebuit justificată prin creșterea productivității. Or, media indicatorului de productivitate a muncii în industrie ( referinţa pentru întreaga economie) a fost de numai 5,8%, adică doar 35% din majorarea costurilor cu forţa de muncă pe întreaga economie şi 50% din cea consemnată în industrie.
Ceea ce e mult mai bine faţă de stagnarea productivităţii muncii din 2015 (0%) sau scăderea de productivitate din 2016 (-0,4%) dar apare ca insuficient în raport cu ritmul de creştere a costurilor cu munca. Mai ales în contextul competiţiei zonale pentru atragerea de noi investiţii, competiţie în care stăm relativ slab la infrastructură sau mediu de afaceri.
Problema majoră – repartizarea creşterilor: zona business vs. non-business
Ceea ce îngrijorează în mod deosebit pentru România este modalitatea în care a fost distribuită această creștere salarială. Spre deosebire de mai multe state foste socialiste (inclusiv vecina noastră de la sud de Dunăre) şi de tendinţa înregistrată clar la nivelul mediei UE, la noi creşterea costurilor cu munca a fost mai mare în zona non-business a economiei.
Mai mult, departe de situaţia relativ echilibrată din Cehia, Slovacia sau Ungaria, ecartul este unul uriaş ( 30,6% non-business faţă de 11,8% pe segmentul de business). După intrarea în vigoare a măsurilor recente de indexare programate pentru toți bugetarii, acest ecart se va majora și mai mult.
Practic, la distribuirea beneficiilor creşterii economice, s-a mers pe alocarea net prioritară către cei care primesc bani din impozite şi taxe în raport cu cei care le generează.
Dacă ne raportăm la nivel regional, trebuie subliniat că problema nu aparține sectoarelor preponderent private ale economiei.
Spre deosebire de situaţia din sectorul bugetar, nivelurile şi dispunerea creșterilor costurilor salariale de la noi pe cele trei segmente mati ale zonei de business (industrie, construcții și servicii) apar ca fiind destul de aproape de cele ale altor state din regiune.
Astfel, datele comunicate de Eurostat arată că avem deja o problemă bine conturată cu creșterea costului salarial. Iar această problemă se vede evident atât în mărime absolută, cât și din punct de vedere al concentrării pe zona non-business.
Adică pe partea aflată sub influența deciziei administrative a Executivului și nu pe partea aflată sub acțiunea forțelor economiei de piață.
Urmărește-ne pe Google News
3 răspunsuri
Referitor la subiectul articolului, am ceva de subliniat.
Am lucrat în Germania într-un sector similar cu ceea ce fac în România.Cu acelaș standard de calitate, costuri materiale, taxe etc. Acasă , respect standardele de acolo, din păcate sunt plătit cam de 4 ori mai puțin. Mă întreb unde este hiba? Simplu vrei servicii ca acolo plătești ca acolo. Nu se poate, veniturile la noi sunt cele pe care le știm. Atunci vă întrebați de ce pleacă forța de muncă super calificată de la noi? Aștept ziua când românii vor sta la rând să-si puna petice în …. la pantaloni . Din păcate suntem furnizori de forță de muncă.Acasă este încurajat furtul.
Primul rând al articolului: „În trimestrul III 2016,…”
Poate corectați, este vorba de anul 2017 !
Cred sincer ca statisticile noastre sunt departe de realitate si sunt orientate pentru a evidentia anumite aspecte politice. In sectorul privat costurile cu forta de munca au trecut in parte din zona „gri” in zona fiscalizata. Asta nu inseamna ca nu existau. Pentru a compensa pierderile salariale prin noua impozitare unii au ales solutii alternative care nu apar in statisticile astea.
La bugetari, datorita aceluias talmes-balmes fiscal multi vor pierde la salariu in 2018.