marți

26 martie, 2024

7 februarie, 2019

În absența unui răspuns rapid al Guvernul României adresat Comisiei Europene, există riscul ca Laserul de la Măgurele să nu mai poată fi finalizat în actualul exercițiu bugetar, ceea ce va genera importante pierderi financiare și va afecta credibilitatea întregii investiții.

Este avertismentul comisarului european pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, care este îngrijorată pentru că Executivul de la București întârzie să anunțe respectarea obligațiilor asumate de partea română în luna ianuarie, la medierea organizată pentru a rezolva conflictul ce a blocat finalizarea proiectului.

Pe de altă parte, proiectul din România face parte dintr-o infrastructură paneruoepană la care mai  participă și Cehia și Ungaria.


Orice întârziere a funcționării instalațiilor prevăzute pentru institutul de la Măgurele va avea efect și asupra activității din celelalte două state.

Problema

Proiectul Infrastructurii Luminii Extreme – Fizica Nucleară (ELI-NP), de la Măgurele, este cea mai importantă investiție europeană în domeniul cercetării din România (în valoare de peste 300 de miliaone de euro)

  • în prima fază a proiectului a fost construită o clădire specială pentru fascicule laser şi gamma, precum şi pentru experimente
  • etapa a doua presupune dotarea cu echipamentele și utilajele necesare construirii unui laser de 10 PW şi a unui fascicul gamma, precum şi instalarea acestora.

A doua etapă s-a întrerupt, după ce ontractul cu consorţiul european EuroGammaS (EGS), pentru furnizarea sistemului de fascicul luminos gamma, a fost reziliat în luna noiembrie.

EuroGammaS a refuzat să livreze echipamentele deoarece clădirea unde ar trebui instalate are mai multe probleme, care pun în pericol funcționarea lor, potrivit publicației Recorder.ro

Soluțiile găsite la medierea organizată de Comisia Europeană


Executivul UE a organizat în ianuarie întâlnire, la Bruxelles, cu ambele părți implicate în conflict, fiind convenite mai multe soluții:

  • suspendarea tuturor acțiunilor juridice de către toate părțile
  • găsirea unor soluții pentru un management mai eficient al contractului
  • acord cu privire la implementarea unor lucrări suplimentare și stabilirea unui calendar exact de realizare a acestora.

La discuții au participat ministrul Cercetării din România (d-nul Hurduc), ministrul adjunct responsabil pentru Educație, Universități și Cercetare din Italia (d-nul Fioramonti), secretarul general al Ministerului Cercetării și Inovării din Franța (d-nul Larouturou) și câțiva reprezentanți ai Guvernului suedez, potriivt unui comunicat transmis joi de comisarul european pentru Politică Regională.

Ce acuză comisarul Corina Crețu:

Împreună cu Comisarul Moedas am trimis o scrisoare premierului român, d-na Viorica Dăncilă, și tuturor celorlalte părți implicate, invitând la respectarea angajamentele asumate în cadrul întâlnirii din ianuarie de la Bruxelles.

Serviciile Comisiei DG REGIO și Directoratul de Cercetare (RTD) împreună cu experți ai BEI au elaborat și transmis o notă tehnică autorităților române, tocmai pentru a le sprijini în ceea ce privește examinarea aspectelor juridice și tehnice ale proiectului, cu scopul continuării acestuia.

În prezent, din ceea ce știu eu, autoritățile române evaluează aceste opțiuni juridice și tehnice disponibile, însă nu a fost trimis un răspuns oficial.

Trebuie să reamintesc faptul că, din perspectiva Comisiei Europene, singura bază comună pentru găsirea unei soluții care să permită finalizarea proiectului, este dată de concluziile comune ale reuniunii din luna ianuarie de la Bruxelles, precum și de angajamentele asumate atunci.

În absența unui răspuns rapid al Guvernul României adresat Comisiei Europene, există riscul ca acest proiect să nu mai poată fi finalizat în actualul exercițiu bugetar(2014-2020), ceea ce va genera importante pierderi financiare și, totodată, va afecta credibilitatea întregii investiții.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: