miercuri

24 aprilie, 2024

23 mai, 2016

corina-cretuComisia Europeană este preocupată de întârzierile înregistrate de România în accesarea fondurilor europene din domeniul sănătăţii, unul dintre sectoarele critice, a transmis luni comisarul Corina Crețu, într-un comunicat emis după o masă rotundă organizată pe tema celor trei spitale regionale care urmează să fie construite.

România are la dispoziție 150 de milioane de euro pentru ridicarea câte unui spital regional la Iași, Cluj și Craiova (câte 50 de milioane pentru fiecare)..

Proiectele sunt însă blocate, întrucât nu există hărți ale serviciilor medicale pentru aceste regiuni, condiție pentru demararea investițiilor.


„Salut angajamentul asumat de autorităţile naţionale în privinţa următorilor paşi atât de necesari pentru construcţia spitalelor regionale cât mai curând posibil. Vom urmări evoluţia lucrurilor şi am convingerea că termenul anunţat de vicepremierul Vasile Dîncu, începutul lunii octombrie, pentru realizarea hărţii serviciilor medicale şi a studiilor de fezabilitate pentru cele trei spitale va fi respectat”, a spus Corina Creţu.

Vicepremierul Dîncu anunța la începutul lunii martie că hărțile serviciilor medicale vor fi terminate în două luni.

Cele trei spitale vor fi construite cu fonduri acordate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, care prevede 326 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii și serviciilor sanitare.

Sprijinul oferit de POR sectorului de sănătate include 280 de investiții în îngrijirea comunitară și ambulatorie, 35 de unități medicale de urgență, amplasate în spitale județene și 3 spitale regionale, ce vor oferii servicii de îngrijire complexe.


Aproape jumătate din suma totală este destinată construirii celor 3 spitale regionale.

„Comisia Europeană a sprijinit România să elaboreze strategii de dezvoltare, să pregătească reformele, să identifice şi să rezolve diferitele deficienţe şi blocaje structurale, inclusiv în domeniul sănătăţii. În sectorul sanitar, România trebuie să facă o serie de reforme care urmăresc în principal creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor medicale – în special pentru comunităţile dezavantajate – şi reducerea utilizării ineficiente a serviciilor spitaliceşti, prin redefinirea reţelei medicale şi construcţia de noi instituţii de îngrijire şi intervenţie”, se mai arată în comunicat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: