miercuri

15 mai, 2024

3 decembrie, 2023

România îşi propune ca, până în 2030, să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawaţi, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis duminică, după ce România a intrat în Alianţa Solară Internaţională.

Șeful statului s-a declarat convins că, prin aderarea la Alianţa Solară Internaţională, România va avea o cooperare mai largă şi mai profundă cu India, gazda Secretariatului Alianţei, precum şi cu alte ţări interesate în accelerarea atenuării schimbărilor climatice.

”Sunt foarte bucuros că România se alătură astăzi Alianţei Solare Internaţionale. Acest lucru arată angajamentul ferm al României de a deveni o ţară neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon şi prin utilizarea surselor regenerabile de energie.


Această decizie importantă va creşte securitatea energetică a ţării noastre.  alianţa Solară Internaţională a fost fondată în marja COP21 la Paris graţie eforturilor vizionare ale Indiei şi Franţei, pentru care suntem cu toţii recunoscători. Doresc, de asemenea, să îmi exprim aprecierea faţă de celelalte ţări membre ale Grupului Director ISA: Australia, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii”, a declarat Klaus Iohannis  în cadrul evenimentului care a marcat intrarea României în Alianţa Solară Internaţională, la Dubai, Emiratele Arabe Unite.

În opinia sa, o ambiţie mai mare în domeniul climei se traduce, de asemenea, în mai multe oportunităţi pentru economia şi cetăţenii noştri.

”România intenţionează să contribuie la lanţurile valorice globale ale energiei solare şi să îşi sporească competitivitatea în această industrie prin valorificarea capacităţilor actuale de manufactură ale României în produse conexe.

Cetăţenii României sunt deschişi şi susţin noile tehnologii de generare a electricităţii. Până în septembrie 2023, aproape 97.000 de prosumatori au instalat peste 1,2 Gigawaţi de surse de energie distribuită conectate la reţea, majoritatea covârşitoare bazându-se pe tehnologia solară fotovoltaică. În plus, România găzduieşte la Constanţa cel mai mare centru de calificare pentru locuri de muncă în domeniul energiei verzi din Europa de Sud-Est. Centrul a pregătit deja mii de tehnicieni din România şi din străinătate, toţi lucrând în industriile eoliană şi solară, inclusiv foşti mineri.


De asemenea, intenţionăm să deschidem noi centre de formare şi să le punem la dispoziţia cursanţilor din ţările în curs de dezvoltare. Vă încurajez să lucrăm împreună şi să învăţăm unii din experienţele altora pentru a profita la maximum de această sursă energetică valoroasă, soarele! Alianţa Solară Internaţională constituie o platformă excelentă în acest sens”, a afirmat Klaus Iohannis.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: