Contribuţiile la pilonul doi: Atenție la cursul de schimb și la matematică

Cei şapte milioane de români care au contribuit din 2008 încoace la pilonul II de pensii (conform legilor în vigoare) în aşteptarea unei pensii înmulţite de fondurile private de investiţii care să fie încasată prin anii 2030 – 2040, au ajuns să aibă două probleme:

Una, evidentă, prin reducerea de la 5,1% la 3,7% a contribuţiilor.

A doua, mai puţin discutată, dar la fel de evidentă.

În primul rând, motivaţia diminuării procentajului contribuţiilor de la 5,1% la 3,7% pentru că prelevarea s-ar face dintr-o sumă mai mare, nu rezistă la testul matematicii elementare. Dacă patronul păstrează costul salarial şi se raportează 3,7% la 122,75% din fostul brut (cât ar fi noul brut majorat benevol), rezultă că ar fi fost necesar un nivel de taxare de 4,15%.

De unde a apărut valoarea de 3,7% rămâne un mister încă neexplicat celor şapte milioane de persoane ce vor fi afectate. După cum nici nivelul de plecare de 5,1% nu este în regulă. Aşa cum a fost adoptată legea pensiilor private, el trebuia să fie acum de 6%. „Tehnocraţii” au mărit minimal la 5,1% în loc de 5,5%, urmând ca saltul la 6% să revină guvernului rezultat din alegeri.

Acesta nu a mai mărit deloc în 2017 procentajul contribuţiei la pilonul doi de pensii, afectând în continuare nivelul viitoarelor pensii private. Dar asta nu înseamnă că legea s-a modificat şi ţinta de 6% a fost redusă la 5,1%. De aceea, după mutarea contribuţiilor la angajat, nivelul la care ar trebui să ajungă contribuţia la pilonul doi ar trebui să fie, perfect legal şi fundamentat matematic, 4,89%. Simplificat, ar fi mers, mai degrabă nivelul de 5%.

Dar, oricât de ciudat ar suna, s-ar putea ca nu asta să fie problema principală. Problema principală se conturează de-abia în aceste zile, odată cu evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale. Pentru că, ce să vezi, contribuţiile la pilonul doi se achită în lei dar pensiile aferente se vor da în euro.

Ori, o parte foarte importantă a plasamentelor făcute de fondurile de investiţii ce gestionează pensiile viitoare a milioane de români sunt în titluri de stat emise în lei. Care sunt cumpărate la o valoare mai mare decât cea nominală, aduc anual încasări pe baza ratei de dobândă aferentă cuponului, dar vor fi răscumpărate peste şapte, zece sau 15 ani.

La ce curs de schimb euro/leu nu se ştie, dar dacă deja s-a modificat estimarea pentru 2017 de la 4,46 lei/euro, valoare utilizată la fundamentarea bugetului public până la circa 4,65 lei în prezent, atunci se prespune că, la finalul deţinerii titlurilor de stat, suma recuperată va fi cu mult mai mică în euro faţă de cea plătită iniţial pentru achiziţionarea lor.

Apropo, când vine vorba despre randamentele banilor plasaţi în pilonul doi, statistica de creştere robustă mediatizată de administratori se referă la lei ( şi dacă da, ajustat cu inflaţia la zi ?) sau la euro ? În condiţiile în care moneda naţională se va deprecia semnificativ, ce se va mai alege prin 2030 ( să vedem şi la ce curs se va face trecerea la euro !) din banii puşi deoparte în perioada 2012 – 2016, când cursul a fost aproape perfect stabil ?

Desigur, la un moment dat vom afla, dar parcă nu strică să reamintim celor implicaţi că nu e frumos să te joci cu indicatori economici. Poate că ar trebui să aplice legea pensiilor private, aşa cum a fost ea gândită şi prevăzută să aibă efecte pe termen lung, nu în funcţie de eterna foame de bani a momentului.

Esenţial, însă, ar trebui să fie atenţi la măsurile din economie, care să menţină permanent un cursul de schimb al leului rezonabil în raport cu euro. Curs de care depind, deja (inclusiv pe calea deciziilor de investire; ce te faci dacă unii decid să trimită banii în euro la dobânzi reduse iar riscul de depreciere semnificativă a leului nu se materrilizează ?) veniturile viitoare a 7 milioane de români (şi tot mai mulţi în perspectivă).